Singura Felina

miercuri, 30 noiembrie 2011

M.Eminescu " Romanismul se afirma, nu se discuta "

autor: FrontPress 01.12.2011
1 Decembrie este Ziua Naţională a României, adoptată prin lege după inlăturarea regimului comunist. Din punct de vedere istoric, la 1 Decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1228 de delegaţi şi sprijinită de peste 100.000 de români veniţi din toate colţurile Ardealului şi Banatului, a adoptat o Rezoluţie prin care s-a consfinţit unirea tuturor românilor din Transilvania, întreg Banatul (cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre) şi Ţara Ungurească (Crişana, Sătmar şi Maramureş) cu România.
Ziua de 1 Decembrie 1918 incununează deci lupta românilor transilvăneni pentru Unitate Naţională şi marchează momentul creării României Mari, situându-se in continuarea precedentelor acţiuni unioniste ale fraţilor din Basarabia (27 martie 1918) şi Bucovina (15 / 28 noiembrie 1918).
Poporul român a stiut atunci sa valorifice admirabil conjunctura internaţională favorabilă creată în urma primului război mondial şi a destrămării imperiilor Ţarist şi Austro-Ungar.
Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia
Asa cum sublinia si istoricul Florin Constantiniu, “…Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan ţâşnit cu putere din străfundurile conştiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit. [...]
Marea Unire nu a fost rezultatul participării României la război. Nici partizani Antantei, nici cei ai Puterilor Centrale nu au avut în vedere revoluţia din Rusia şi destrămarea monarhiei austro-ungare. Raţionamentul lor s-a înscris formulei tradiţionale a raportului de putere interstate: victoria Antantei ne va da Bucovina, Transilvania şi Banatul, victoria Puterilor Centrale ne va da Basarabia; o biruinţă o excludea pe cealaltă, astfel că nimeni nu vedea cum ar fi cu putinţă ca toate aceste provincii să intre aproape simultan în frontierele Vechiului Regat. [...]
Nu o victorie militară a stat la temelia României Mari, ci actul de voinţă al naţiunii române de a-şi da armătura teritorial-instituţionalã care este statul naţional.[...]
O necesitate istoricã – naţiunea trebuie să trăiască într-un stat naţional – s-a dovedit mai puternică decât orice guvern sau partid, culpabil de egoisme sau incompetenţă, şi, punând în mişcare naţiunea, i-a dat acea forţă uriaşă ca peste toate adversităţile să dea viaţă aspiraţiei sale: statul naţional.” De pe ZiuaNationala.ro
« | Home

Imagini de la 1 decembrie 1918 La Multi Ani Romania !!!!

GALERIE FOTO cu singurele imagini din timpul evenimentelor din 1 decembrie 1918

autor: FrontPress 01.12.2011
Singurele fotografii care se păstrează din timpul evenimentelor din 1 Decembrie 1918 sunt realizate de Samoilă Mârza, ajuns “fotograful Unirii” din întâmplare. Avea 32 de ani, iar cu patru zile înainte se întorsese din război. Ca să ajungă la Alba a mers 11 kilometri, cărând aparatul pe bicicletă.
1 Decembrie 1918, începutul României moderne, are multe poveşti, unele uitate ori ştiute doar de istorici. Una dintre ele este cea a lui Samoilă Mârza, ajuns din întâmplare “fotograful Unirii”. În 2011, doar istoricii îşi mai amintesc de Samoilă Mârza. Mormântul său este uitat şi neîngrijit într-un cimitir din Alba Iulia, iar recent reprezentanţii firmei care administrează locurile de veci i-au somat pe urmaşii fotografului că vor exhuma osemintele acestuia pentru neplata unei taxe de concesiune.
Singurele fotografii care se păstrează din timpul evenimentelor din 1 Decembrie 1918 sunt realizate de Samoilă Mârza, originar din localitatea Galtiu, din judeţul Alba. La 1 Decembrie 1918 Samoilă Mârza avea 32 de ani.
Istoricul Liviu Zgârciu povesteşte că Samoilă Mârza a ajuns “fotograful Unirii” dintr-o întâmplare, deoarece fotograful Arthur Bach, angajat oficial de către organizatorii Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, nu s-a prezentat pentru a imortaliza evenimentele, informează Mediafax.
În timpul primului război mondial, Mârza a fost încadrat în serviciul topografic şi fotografic al armatei, fiind trimis pe frontul din Italia.
Înainte cu patru zile de 1 Decembrie 1918, Samoilă Mârza s-a întors în satul natal, Galtiu, iar în dimineaţa de 1 Decembrie a pornit şi el spre Alba Iulia, după ce a făcut trei fotografii cu săteni care mergeau la Marea Adunare Naţională.
Fotograful şi-a cărat aparatul cu burduf, trepiedul şi clişeele de sticlă pe bicicletă, pe distanţa de aproape 11 kilometri dintre Galtiu şi Alba Iulia.
“Din păcate, Samoilă Mârza nu a avut acces în Sala Unirii, pentru că nu avea credenţional (permisul de acces la adunarea din Sala Unirii – n.r.) şi din sală nu există nicio fotografie. Din fericire, a făcut alte cinci fotografii, trei instantanee din mulţime şi două imagini cu tribunele oficiale, care sunt singurele fotografii ale evenimentului de la Alba Iulia”, explică Zgârciu.
În ultimii ani ai vieţii, Samoilă Mârza a trăit în sărăcie, fiind nevoit în anumite momente să-şi vândă chiar şi clişeele pe care imortalizase evenimente istorice importante.
Liviu Zgârciu spune că lucrul cel mai trist este că multe clişee nu au ajuns la colecţionari sau fotografi, ci au fost distruse, iar sticla a fost folosită la fabricarea unor oglinzi foarte căutate în acea perioadă.
Istoricul spune că, în 1967, directorul Muzeului Naţional al Unirii de la acea dată, prof. dr. Gheorghe Anghel, a reuşit să cumpere de la Samoilă Mârza aparatul folosit pentru a imortaliza evenimentele din 1 Decembrie 1918, dar şi clişeele cu fotografiile de la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia.
“Samoilă Mârza a imortalizat numeroase evenimente istorice, dar, din cauza lipsurilor materiale, multe clişee fusese nevoit să le vândă pentru sticla specială din care erau confecţionate. Cu banii primiţi de la muzeu, Mârza şi-a cumpărat un aparat performant pe care dorea să-l folosească în 1968, la evenimentele comemorative ale Marii Uniri, dar a murit în 1967″, spune Zgârciu.
Samoilă Mârza a reuşit, de-a lungul timpului, să imortalizeze evenimente istorice importante, precum vizita Regelui Ferdinand I din anul 1919 de la Alba Iulia, Abrud şi Câmpeni, încoronarea Regelui Ferdinand I cu Regina Maria, în 22 octombrie 1922, la Alba Iulia, sau în 1928 – manifestările organizate la Alba Iulia pentru a marca împlinirea a zece ani de la Marea Unire.
Fotograful a realizat, în 1919, un album despre 1 Decembrie 1918, numit “Marea Adunare de la Alba Iulia în chipuri”, pe care l-a oferit cadou unor personalităţi ale perioadei respective: Regele Ferdinand I, primul ministru I.C. Brătianu, Nicolae Iorga, Iuliu Maniu, generalul francez Henri Mathias Berthelot. De asemenea, un exemplar al albumului a fost folosit ca document, fiind depus de delegaţia română la Conferinţa de Pace de la Versailles.
Regele Ferdinand I l-a declarat printre furnizorii Curţii Regale, iar generalul Berthelot i-a trimis un permis de călătorie gratuită pe căile ferate franceze.
În pofida importanţei istorice a muncii sale, fotograful Samoilă Mârza a trăit mereu aproape de sărăcie, dovadă fiind şi faptul că timp de aproape 60 de ani a folosit acelaşi aparat foto vechi, cu care imortalizase evenimentele de la 1 Decembrie 1918. Ultimul său album “Marea Adunare de la Alba Iulia în chipuri” l-a dăruit fostului dictator Nicolae Ceauşescu, în 1966, în timpul vizitei acestuia la Alba Iulia.
Fotografiile lui Samoilă Mârza au ajuns celebre, însă de “fotograful Unirii” îşi mai amintesc doar istoricii.
Unul dintre istoricii de la Muzeul Naţional al Unirii a avut uimirea să descopere, recent, că rămăşiţele lui Samoilă Mârza au fost pe punctul de a fi exhumate de firma care administrează cimitirul în care se află mormântul fotografului, în Alba Iulia. Zgârciu afirmă că pe monumentul funerar fusese lipită o somaţie pentru neplata taxei de concesiune a locului de veci.
Mormântul a fost salvat doar la intervenţia mai multor istorici, însă s-a demonstrat, după cum susţine istoricul Liviu Zgârciu, că şi alte personalităţi înhumate în cimitirul din Alba Iulia ar fi putut avea aceeaşi soartă şi nimeni să nu afle.
Cei care se hotărăsc să caute în cimitirul municipal din Alba Iulia mormântul lui Samoilă Mârza trebuie să aibă multă răbdare şi timp, deoarece acesta nu iese cu nimic în evidenţă, nu e marcat şi nici îngrijit.
Pe micul monument funerar de la căpătâiul marelui fotograf se pot vedea una dintre celebrele fotografii ale acestuia din 1 Decembrie 1918 şi urmele somaţiei lipite de administratorii cimitirului, prin care anunţau exhumarea pentru neplata taxei de concesiune. De Dan Lungu – Gandul
Home |

Angajament pentru Romania (la Cluj)


Am vazut discursul  micului  Titulescu.  De la inceput s-a axat pe faptul ca, isi ia angajementul. Dar un angajament anemic si prea mult vlaguit. Spunea fara nici o intonatie ca spera ca, la anul  sa nu mai fie la  conducerea tarii Basescu cu banda lui. Nici  Crin Antonescu nu este mai de soi.
Urmarind pentru a intelege aceasta  cenusie  prestanta a opozitiei, cu toate ca spune mereu ca se va bate, imi arata adevarata hiba a  opozitiei  si  nu ar fi decat  o  normalitate pentru mine, ca  betivul statului sa fie in continuare pe toate butoanele, cu orice formatie politica pe care o infiinteaza.
Pentru ca castiga  alegerile viitoare trebuiesc mai multi lider,i lideri adevarati.
In primul rand pentru poporul nostru amortit si neinformat trebuie un  lider,  cu voce puternica, care sa stapaneasca bine retorica. Sa fie constient cui se adreseaza.
Acesti rostitori de poezioare de gradinita, nu au vana de lideri.
S-au axat mereu pe viitoarele alegeri care, sunt tot mai cu semnul intrebarii, daca va aduce schimbarea. Dar si acum vorbind  parca fara sa fie constienti de gravitatea  vietii  din Romania,  ca in timp ce dansii talalaie  si se cacaie  in absolut oamenii sufera, sunt aruncati in strada, sunt  framanzi, bolnavi si tot mai multi copii nu au acces la instruire. Aceste  mari nenorociti continuate inca un an, inseamna carastrofa.  Aceste nemernicii nu se mai pot repara, nici macar atenua nici in viitorul mediu.
Ce nu intelege opozitia de carton, nu intelege ca  sunt defazati de  situatia si nevoile tarii. Barem banda lui Basescu stiu ce fac.
SI NU AU VANA DE LIDERI.  Daca nu ai lideri care sa se adreseze la toti si sa fie ascultati si sa ramana in mintea lor cuvintele tale, degeaba. Aceste poezioare  de copil de gradinita care spune si el ceva neintelegand despre ce este vorba, doar de frica educatoarei, nu convinge pe nimeni.
Am spus mereu ca vorbitorul trebuie sa fie un barbat adevarat, cu voce puternica, convingatoare si cu propozitii scurte  in care sa-si rosteasca ce are de spus. Chemarile la lupta, sa fie raspicate,  nu  sa insaileze vorbe ca, sa se  spuna vorbe.
Nu este de bun augur aceste maimutele, dindu-se drept micul Titulescu si celalalt intr-o  nesfarsita luna de miere si din cand in cand mai scoate si el citeva fraze( de sub plapuma:))).
Nu au alura, nu au vana, sunt perdanti.
Sa lase aceste cuvinte ca, angajamentul sau ma bat, caci  mai mult enerveaza decat  indeamna. Nu dau sperante.
Daca nu se iau masuri hotarite pentru a  schimba acesti lideri limbricosi, nu  trebuie sa ne asteptam la nimic bun in viitor. Viitorul e subru,  daca nu se gaseste vocea puternica si hotarata care sa cheme lumea la un nou viitor si un nou trai mult mai bun. Opozitia a tras cat a putut de timp,  stand pe coada de bou a lor ca, sa vina alegerile si atunci  sa-ti ia angajementele.
Angajamente pleostite si festelite de pe acum, fara sorti de izbanda. 
Alegerea liderilor opozitiei s-a facut  acolo, intre ei prin inteleleri intre grupulete. Ei nu au aratat anvergura  lor, cea piticoasa si in confruntari adevarate s-au dovedit niste piticoti si acum ne indreptam tot din acelas motiv spre un esec rasunator, in neconcordanta cu aspiratiile noastre si cu nevoile noastre. Iar va lua Basescu taurul de coarne, cu minciunile lui spuse tare si raspicat, chiar daca duhneste pana la noi a tarie. ACEASTA ESTE CHEIA,  numai un asfel de lider da incredere prin alura, forta,  vocea puternica  si frazele scurte si clare are sanse si merita increderea noastra. Inca odata trebuie schimbata toata garnitura opozitiei si toata strategia. Altfel .....
Mila fata de liderii opozitiei si a nu li se spune in fata ca nu sunt potriviti pentru a ne scoate din aceasta hazna in care suntem, pana la nas nu vom rezolva nici la viitoarele alegeri nimic si  dezamagirea va fi ca si pana acum resemnandu-ne, ca asa a vrut soarta si ne-am obisnuit cu raul
DACA VREM SA SCHIMBAM DIRECTIA SPRE CATASTROFA, IN PRIMUL RAND, JOS CU OPOZITIA !!!!!!!  Inca mai este timp pentru a garnitura noua !!!!

Cealalta fata a lui Tudor Arghezi (1880-1967)

autor: FrontPress 30.11.2011
Tudor Arghezi este azi unul dintre autorii canonici ai literaturii române şi unul dintre cei mai apreciaţi scriitori pe care i-a dat vreodată România modernă. Opera sa poetică este relativ bine cunoscută de către publicul larg, chiar şi numai pentru faptul că ea se studiază intens în şcoli. Însă activitatea de publicist a lui Arghezi şi relaţiile sale cu diversele regimuri ce s-au succedat în România în anii săi de viaţă rămân necunoscute, deşi sunt cel puţin la fel de interesante ca poezia sa.
Ca mulţi alţii din generaţia sa, Arghezi a trăit să vadă România implicându-se în Primul Război Mondial, de partea „greşită” în opinia lui, a primit consacrarea în România Mare, şi a cunoscut, de aproape, toate regimurile din cei 30 de ani ce separă realizarea aspiraţiilor naţionale (1918) şi instaurarea regimului comunist (1948). Marele poet s-a raportat diferit la fiecare dintre aceste regimuri, ducând-o mai bine pe vremea Regelui Carol, arestat în timpul lui Antonescu, denigrat şi marginalizat de comunişti, reabilitat tot de aceştia câţiva ani mai târziu.
Tudor Arghezi – sau, pe numele său adevărat, Ion M. Theodorescu – se naşte la Bucureşti în mai 1880, şi debutează în presa literară timpuriu, la doar 16 ani, într-o publicaţie condusă de Alexandru Macedonski. Utilizează pentru prima oară pseudonimul de Arghezi în anii 1897-1899, când publică proză şi poezii în Revista Modernă şi Viaţa nouă. Încă de la început, tănârul scriitor s-a simţit atras de poezia modernistă, cu precădere de simbolism. Macedonski spunea despre el în acei primi ani de creaţie că:
“Acest tânăr, la o vârstă când eu gângăveam versul, rupe cu o cutezanță fără margini, dar până astăzi coronată de cel mai strălucit succes, cu toată tehnica versificării, cu toate banalitățile de imagini și idei, ce multă vreme au fost socotite, la noi și in străinătate, ca o culme a poeticii și a artei.”
La 19 ani Arghezi a intrat la mănăstirea Cernica, de unde pleacă patru ani mai târziu. Este ciudat să ni-l imaginăm pe autorul faimoşilor Psalmi ca luând-o serios pe calea călugăriei: să ne amintim versurile psalmilor săi: „Singuri, acum în marea ta poveste,/ Rămân cu tine să mă mai măsor,/ Fără să vreau să ies biruitor./ Vreau să te pipăi şi să urlu: Este!”
Arghezi, colaboraționistul
Anii 1914-1916 sunt anii în care intelectualitatea românească se împarte în mai multe tabere: antantofilii, adepţii păstrării neutralităţii şi germanofilii. Arghezi a ales cea din urmă tabără, fapt ce i-a adus ulterior numeroase prejudicii. Ca şi în cazul multora, alegerea poetului n-a fost dictată de o puternică germanofilie cât de frica de Rusia. Ca atare, Arghezi a condamnat intrarea României în război de partea Antantei, a denunţat alianţa cu Rusia Imperială şi, în momenul ocupării ţării de trupele germane, a ales să rămână la Bucureşti. În acele luni, a scris mult în publicaţiile filogermane şi în cele aflate sub controlul ocupanţilor. Activitatea sa din aceşti ani i-a adus un mandat de arestare cu o acuzație și condamnare pentru colaboraţionism. A petrecut un an în închisoare împreună cu alţi ziarişti şi scriitori „colaboraţionişti”, între care cei mai cunoscuţi sunt Ioan Slavici, S. Grossman, D. Karnabatt si Dem. Theodorescu. Pedeapsa primită fusese de cinci ani de zile, însă lotul ziariştilor a fost graţiat şi a ieşit din închisoare după un an de zile.
Deşi eliberat, au urmat ani grei pentru Tudor Arghezi, asupra acestuia planând stigmatul germanofiliei proclamate anterior. Într-o Românie ieşită învingătoare din război după ce alesese partea Antantei, cei care se aflaseră în tabăra cealaltă au fost supuşi criticii întregii societăţi.
În anii Regelui Ferdinand I, Arghezi a colaborat la diverse publicaţii, atât ale liberalilor, cât şi ale ţărăniştilor, evident în momentele în care unul sau celălalt partid se afla la putere. Se pare că Arghezi avea această predispoziţie de a se alipi partidei puternice ale momentului. Perioada sa de glorie a venit însă odată cu revenirea în ţară a lui Carol al II-lea. Carol a vrut să fie un rege al culturii şi i-a reuşit; este unul din marile sale merite ce nu-i pot fi contestate. Din această poziţie asumată, el „i-a ajutat pe «creatori» şi material, într-o anumită măsură, dar mai ales dându-le sentimentul că reprezintă ceva în societatea românească.” (Lucian Boia, Capcanele istoriei).
Arghezi, Carlistul
Primul volum de versuri îi apare abia în 1927: Cuvinte potrivite. În 1931 apare celălalt foarte apreciat volum, Flori de mucigai. Critica literară a fost împărţită cu privire la valoarea operei argheziene: generaţiile mai în vârstă, tradiţionaliştii, i-au denunţat poeziile ca fiind vulgare, imorale. Cei care apreciau arta modernă l-au văzut pe Arghezi ca fiind o revelaţie. Între ei, Eugen Lovinescu – simbol al promovării literaturii moderne – a fost unul din cei mai fervenţi apărători ai creaţiei argheziene. De aceea, a avut şi de suferit, Lovinescu ratând intrarea în Academie: deşi era cel mai cunoscut şi apreciat critic literar al vremii, el era un apărător al literaturii moderne şi, deci, nu putea deveni academician. Însă Arghezi a avut norocul de a beneficia de sprijinul Regelui.
În toamna anului 1930, la câteva luni după încoronarea lui Carol, Arghezi nu se afla într-o situaţie materială prea bună, având numeroase datorii. El a apelat la generalul Nicolae Condiescu, preşedintele Consiliului de administraţie al Radiodifuziunii Române, pe care-l roagă să intervină pe lângă guvern sau pe lângă Rege pentru a-i fi oferit un ajutor bănesc. Dând dovadă de o impresionantă generozitate, Carol al II-lea a hotărât ca din fondurile Casei Regale să-i fie oferită lui Arghezi întreaga sumă de care avea nevoie pentru a-şi achita datoriile şi a termina casa de la Mărţişor. (Lucian Boia, Capcanele istoriei)
În 1933, a fost întemeiată Fundaţia pentru Literatură şi Cultură „Regele Carol al II-lea”, de fapt o casă de editură ce a publicat unele dintre cele mai importante lucrări ale vremii. Editura i-a publicat lui Arghezi volumul Versuri, care altfel ar fi rămas probabil nepublicat având în vedere indignarea pe care a trezit-o la Academie. Iorga numea acest volum „scabros”, spune că Arghezi foloseşte în unele poezii „cel mai ordinar limbaj”. Practic, consacrarea lui Arghezi s-a făcut prin intermediul Regelui, nu la Academie. În acest context, e de înţeles că poetul a rămas fidel Regelui, pe care nu încetează să-l mai laude. Poezia Făt frumos e un exemplu elocvent:
Unde-a plecat, cãlare, Fãt-Frumos,
De nu se mai zãreste nicãierea,
Oricât si-ar pune soarele puterea,
Oricât s-ar pogorî luna de jos?
Cum va voi, cãci vrednicul urmaş
Al lui Stefan si Tepes împreunã,
Ridicã si altare din stei pentru vrãjmas,
Dar si tepoaie-nalte, cu protãpirea bunã.
Arghezi, antifascistul
În ajunul plecării lui Carol de pe tron şi din ţară, Arghezi era deja un scriitor şi publicist consacrat, având o voce influentă în presa românească. S-a afirmat însă nu prin vechea germanofilie, ci printr-o critică acidă la adresa fascismului. A rămas în istorie faimosul pamflet intitulat Baroane, publicat în toamna anului 1943, dedicat nimeni altuia decât ambasadorului german la Bucureşti, von Killinger. Reproducem aici întregul text, prea savuros pentru a fi tăiat:
„Ce semeţ erai odinioară, dragul meu, de n-ai mai fi fost. Şi ce mojic! ce mitocan! Ce bădăran! Nu te mai recunosc. Parcă în hainele tale a intrat alt om şi parcă celălalt a plecat în pielea goală, pe undeva, prin ceruri ori iad.
Botul nu-ţi mai e aşa gros, fălcile ţi-s mai puţin dolofane şi ai început, Doamne!, să şi surâzi cu buzele alea groase, şterse de unsoare. Ceafa ţi s-a mai tras, guşa s-a mai moderat, burta caută un relief mai aproape de spinare. Nici părţile de dindărăt nu mai sunt atât de expresiv dominante, dedesuptul croielii scurte.
Cred că nu mai iei dimineaţa patru cafele cu lapte, o halcă de şuncă şi opt prăjituri, cu care ţi-ai pus din nou în funcţiune intestinul gros, anemiat de răbdări prăjite. Te umpluseşi bine, până la râgâială. Ţi-aduci aminte ce sfrijit erai pe când erai sărac şi cum ne pălmuia căutătura ta aţâţată după ce te-ai procopsit. Îndopat cu bunurile mele, nu-ţi mai dam de nas şi ţi s-a părut că eram pus pe lume ca să slujesc mădularele tale, burţii, guşii, sacului şi dăsagilor tăi: ăsta era rostul meu, a trebuit să-l aflu de la tine, flămândule, roşcovanule, boboşatule, umflatule.
Mi-ai împuţit salteaua pe care te-am culcat, mi-ai murdărit apa din care ai băut şi cu care te-ai spălat. Picioarele tale se scăldau în Olt, şi mirosea pănă la Calafat, nobilă spurcăciune!
I-auzi! Vrea să-mi fie stăpân şi să slugăresc la maţele lui, eu care nu m-am băgat rândaş nici la boierul meu. Vrea trei părţi şi din văzduhul meu, ca să răsufle în răcoarea mea numai el. Lasă-mă să-mi aleg stăpânul care-l vreau eu, dacă trebuie să mă robesc, nu să mă ia la jug şi bici, înfăşcat de ceafă, cine pofteşte.
Uită-te, mă, la mine! Baroane! Să ne desfacem hârtiile amândoi, eu zapisul şi hrisoavele mele, scrise pe cojoc, şi tu zdrenţele tale. Scrie pe ale tale Radu? Nu scrie!… Scrie Ştefan? ? Nu scrie!… Scrie Mihai, scrie Vlad, scrie Matei? Nu! Păi ce scrie pe cârpele tale? Degete şterse de sânge?
Mi-a ieşit o floare-n grădină, ca o pasăre roşie rotată, cu miezul de aur. Ai prihănit-o. Ţi-ai pus labele pe ea şi s-a uscat. Mi-a dat spicul în ţarină cât hulubul şi mi l-ai rupt. Mi-ai luat poamele din livadă cu carul şi te-ai dus cu el. Ţi-ai pus pliscul cu zece mii de nări pe stânca izvoarelor mele, şi le-ai sorbit din adânc şi le-ai secat. Mocirlă şi bale rămân după tine în munţi şi secetă galbenă pustie în şes. Şi din toate păsările cu graiuri cântătoare, îmi laşi cârdurile de ciori.
Începi să tremuri acum, căzătură. Aşa s-a întâmplat cu toţi câţi au umblat să-mi fure binele ce mi l-a dat Dumnezeu. Te-ai cam subţiat şi învineţit. Obrazul ţi-a intrat în gură, gulerul ţi-a căzut pe gât ca un cerc de putină uscată. Dacă te mai usuci niţel, o să-ţi adune doagele de pe jos. Ce floacă plouată-n capul tău! Ce mustaţă pleoştită! Ce ochi fleşcăiţi! Parcă eşti un şoarece, scos din apă, fiartă, de coadă, Baroane…”
În mod evident, a urmat închisoarea. Arghezi a plătit pentru acest pamflet cu câteva luni de închisoare petrecute la Târgu-Jiu. Momentul 23 august l-a mulţmuit probabil pe poet, deşi influenţa sovieticilor în România – şi, poate, intuiţia că lucrurile se vor înrâutăţi – n-avea cum să-l bucure pe mai vechiul adversar al Rusiei imperiale. Antifascist, Arghezi n-a fost niciodată comunist.
Arghezi, marginalizatul…
Au urmat vremuri grele pentru cel care fusese cu câţiva ani înainte marea revelaţie a artei moderne românești. Viziunea sa despre artă şi poezie intra în totală contradicţie cu realismul socialist impus de sovietici. În plus, dacă până în acel moment publicistica lui Arghezi, fie ea pro-regim (ca în timpul lui Carol), fie ea anti-regim (anii lui Antonescu), putuse fi tipărită în ciuda cenzurii (mai mult sau mai puţin relative) impuse de cele două regimuri dictatoriale, după 1947 Arghezi n-a mai putut semna aproape nimic în presă. O primă reacţie împotriva noii ordini ce se impunea treptat în România a constituit-o seria de articole publicate săptămânal în Adevărul, în care Arghezi se pronunţa împotriva puterii populare şi a autoritarismului acesteia în problemele artei.
Din 1948 Arghezi e stigmatizat de noul regim. Sorin Toma, fiul poetului proletcultist A. Toma, a publicat în Scânteia un articol devenit celebru: Poezia putrefacţiei sau putrefacţia poeziei, în care întreaga operă a poetului este pusă la zid, acuzată ca fiind o ilustrare a clasei burgheze, a decadenţei. Din acel moment, lucrările lui Arghezi au fost interzise, el retrăgându-se complet din viaţa publică. În acei ani, orice opinii politice va fi avut, nu şi le-a putut exprima.
Reabilitarea: Arghezi, poet național
El va fi reabilitat abia la mijlocul anilor ’50, de către Dej, evident cu un preţ. După zece ani de marginalizare, Arghezi a acceptat să colaboreze cu noul regim. I s-a permis să publice din nou, apărându-i mai multe volume de poezii. Revine şi în presă, în Cultura poporului, Veac nou, Contemporanul. În 1955, la împlinirea vârstei de 75 de ani, a fost ales membru al Academiei (dacă ar mai fi trăit, Iorga ar fi fost revoltat!), iar 10 ani mai târziu aniversarea sa de 85 de ani a fost sărbătorită la nivelul întregii ţări.
Arghezi moare în 1967, beneficiind de funeralii naţionale. După zeci de ani de oscilări între diverse regimuri, după 10 ani de recluziune şi respingere, după compromisul făcut cu autorităţile comuniste, Tudor Arghezi a murit considerat unul din marii poeţi naţionali. De Andreea Lupşor - Historia
« | Home | »
 

marți, 29 noiembrie 2011

Versuri din exil

Din Exil: versuri de Nicolae Stefanescu-Govora

11/13/11

Din Exil: versuri de Nicolae Stefanescu-Govora

Permalink 06:15:26 am, Categories: Miscarea Legionarã, Versuri  
Motto:
Fr. Nietzsche
Bald wird es schneien,
Weh dem, der keine Heimat hat
(Curând o sã ningã,
Vai, de acela, ce nu are tarã.)

Ca planta la care i-ai smuls rãdãcina
Ne doare lumina, ne doare rugina.
Si ploaia îngânã un cântec de moarte
Departe ni-i gândul, departe.
Suntem ca nisipuri etern miscãtoare
Mânate de vânturi, bãtute de soare.
Ca renii în turme, sub a Nordului stea,
Nu ne putem fixa, nu ne putem aseza.
[More:]
Abia'nfiripate, iubirile mor
Cãci moartea stã'n ele ca viermele 'n mãr.
Ca ancora vasul trecutul ne tine,
Mai trece o toamnã, o iarnã mai vine.
Ne doare, de doare, cãci frântã ni-i spada,
În curând are sa cadã zãpada.
Încetul se stinge a dorului parã,
Si vai de acela ce nu are tarã.
MELANCOLIE
Melancolie, melancolie,
Viatã, pribeagã, pustie!
Gândurile nu se mai leagã,
Versurile nu se mai încheagã,
Elanurile s'au frânt, au murit,
Telegarii visului au obosit.
Nu mai stiu, nu mai stiu,
Mai trãiesc, mai sunt viu?
Mai sunt pe lume viori,
Pãduri si privighetori?
Sau poate acestea nu au existat, nu au fost,
Sunt cuvinte fãrã continut, fãrã rost.
Cine, cine,
Îmi aleargã prin sânge, prin vine
Si-mi spune ca m'a iubit o fatã,
Acolo în Patria îndepãrtatã.
Cã m'am zbuciumat, cã am scris,
Pentru mine, pentru lume si pentru vis?
Ce minciuni, ce minciuni!
Nu sunt oare la casa de smintiti, de nebuni?
Dacã au fost, unde sunt,
Când melancolia plouã pe suflet mãrunt?
De ce nu vine fata cu obraz de mãrgean,
Sã-mi fie îndemn, sã-mi fie alean?
Nu vine, nu vine,
Câinii tristetei muscã din mine.
Gândurile-s confuze, nu se mai leagã,
Viatã pustie, pribeagã!
Tãcerea în juru-mi creste, enorm
O, cum asi vrea, cum asi vrea, sã adorm!
N.S. GOVORA

http://miscarea.net/

Buna dimineata ! Va invit la micul dejun :)))))))

A murit Svetlana Peters, fiica lui Stalin

Svetlana Peters, fiica lui Stalin care a fugit în SUA şi a denunţat comunismul, a murit la 85 de ani

autor: FrontPress 29.11.2011
Stalin şi Svetlana
Fiica fostului dictator sovietic Iosif Vissarionovici Stalin, care a denunţat comunismul după ce a fugit în Statele Unite ale Americii în timpul Războiului Rece, a murit la vârsta de 85 de ani, după ce ultima parte a vieţii a trăit-o retrasă, departe de ochii lumii şi ai presei. Lana Peters era ultimul copil al lui Stalin rămas în viaţă şi l-a descris la un moment dat pe tatăl ei drept “un monstru moral şi spiritual”.
În 1967 a fost ajutată de serviciile secrete americane să fugă din Uniunea Sovietică, stârnindu-se la vremea respectivă un scandal diplomatic suplimentar între cele două superputeri.
Născută Svetlana Stalina, a ales numele de familie al mamei Alliluyeva, după moartea tatălui ei în 1953. A încetat din viaţă Lana Peters, noua ei identitate adoptată după ce a cerut azil politic în SUA.
S-a stins din viaţă în 22 noiembrie în Wisconsin, suferind de cancer la colon, scrie The Guardian.
A experimentat mai multe religii şi a fost măritată de patru ori. A scris câteva cărţi, cele mai bine vândute fiind autobiografiile din perioada trăită în Uniunea Sovietică.
Decizia de a-şi părăsi ţara a fost parţial motivată de persecuţiile autorităţilor asupra celui de al treilea soţ. Fuga ei a fost o lovitură propagandistică uriaşă pentru occidentali. Când a ajuns în New York a organizat imediat o conferinţă de presă prin care a denunţat regimul comunist.
Imediat premierul rus Alexei Kosygin a catalogat-o drept “instabilă moral” şi “o persoană bolnavă” spunând că “nu putem decât să simţim milă faţă de aceia care doresc să se folosească de ea în scopuri politice şi pentru a discredita Uniunea Sovietică”.
Peters era singurul copil al lui Stalin cu cea de a doua soţie, Nadezhda Alliluyeva, care s-a sinucis în 1932. A studiat la Universitatea din Moscova şi apoi a lucrat ca profesoară şi translator până la fuga în SUA.
La 18 ani a sfidat dorinţa tatălui ei şi s-a căsătorit cu studentul evreu Aleksei Kapler. Au avut un copil, dar mariajul a fost anulat şi soţul trimis într-un lagăr de muncă din Siberia.
Cu cel de al doilea soţ, Yuri Zhadanov, a avut o fată. După ce a divorţat de acesta, s-a căsătorit în 1964 cu Brijesh Singh, un comunist indian.
În SUA s-a căsătorit pentru a patra oară, cu William Wesley Peters. Au avut împreună o fiică, înainte de a divorţa şi de acesta, în 1973.
O perioadă a trăit şi în Marea Britanie, dar s-a reîntors în Uniunea Sovietică în 1984, pentru a-şi revedea cei doi copii lăsaţi în urmă. A reprimit cetăţenia sovietică, dar după numai un an a revenit în SUA, unde şi-a petrecut restul vieţii. Sursa: FrontPress.ro
«

luni, 28 noiembrie 2011

Italia si limba tiganeasca

Sistemul Bibliotecar Naţional din Italia asociază literatura ROMÂNĂ cu cea de limbă ŢIGĂNEASCĂ!

autor: FrontPress 29.11.2011
O gravă eroare s-a “strecurat” pe adresa de internet a Sistemului Bibliotecar Național din Italia, care a creat confuzie în peninsulă şi a stârnit furia comunităţii româneşti. Nici mai mult nici mai puţin, întreaga literatură românească este prezentată ca fiind scrisă în limba ţigănească!
“Asociația politico-culturală Noua Dreaptă filiala Italia, dorește să atragă atenția asupra faptului că Sistemul Bibliotecar Național (SBN) al Italiei discriminează, prin informațiile furnizate asupra cărților de limbă română, cultura și identitatea românească care sunt asociate intenționat cu etnia țigănească. Pe siteul sistemului bibliotecar național italian, sbn.it, se pot găsi cărți cu titlul în limba română şi despre România, dar scrise, se pare, în limba țigănească (zingaresco).”, se arată în comunicatul filialei italiene a organizaţiei Noua Dreaptă.
Naţionaliştii români au verificat erorile de sistem şi s-a dovedit că deşi cărţile în cauză sunt scrise în limba română şi au autori români, ele sunt prezentate ca aparţinând culturii ţigăneşti. Dovada aici şi aici.
În acest sens Noua Dreaptă Italia a trimis şi o sesizare scrisă responsabililor SBN, prin care se cere remedierea imediată a situaţiei stânjenitoare, provocate de o lipsă evidentă de profesionalism din partea bibliotecarilor italieni, asta bineînţeles dacă nu este vorba şi de rea credinţă, lucru mult mai grav în acest caz.
La sfârşitul lunii septembrie membrii Noii Drepte din Italia s-au mai făcut remarcaţi prin denunţarea imigranţilor români şi ţigani care se adună regulat în zona staţiei Anagnina din Roma şi care prin comportamentul lor fac de râs imaginea României. Atunci a fost amplasat un banner sugestiv în zonă, având mesajul „Știți doar de mici și bere, maneliști, rușinea țării mele”. Acţiunea, însoţită şi de o campanie de afişaj, a fost amplu reflectată în presa din ţară şi din peninsulă. Sursa: FrontPress.ro
H

Misterul pensiilor speciale dezlegat

Misterul pensiilor speciale a fost dezlegat: 45 de ani vechime pentru pensionari de 43 de ani


Consiliul Fiscal dă dreptate Ziarului Financiar care a ridicat problema creşterii cheltuielilor cu pensiile speciale ca urmare a reformei pensiilor.
Misterul pensiilor speciale a fost dezlegat: 45 de ani vechime pentru pensionari de 43 de ani (Imagine: Mediafax Foto)
Explicaţia este că recalcularea pensiilor s-a făcut acordând câte doi ani vechime pentru fiecare an de lucru pentru cadrele MAI, MApN şi serviciile secrete. Aşa se face că un pensionar "special" de 43 de ani ajunge să aibă 45 de ani vechime.
Ziarul Financiar a scris, în urmă cu două săptămâni, că reforma sistemului de pensii a majorat cele 159.000 de pensii speciale ale poliţiştilor, militarilor şi lucrătorilor din serviciile secrete în loc să le reducă, aşa cum şi-a asumat Guvernul.
Consiliul Fiscal a arătat o săptămână mai târziu că aceste pensii au crescut, în medie, cu 30%, de la 1.755 de lei la 2.289 de lei/lună, efortul suplimentar fiind de 1 mld. lei.
Niciun oficial nu a explicat de ce reforma despre care s-a spus că va aduce economii a ajuns să coste mai mult statul. În privinţa pensiilor speciale, explicaţia a fost găsită: pensionarilor "speciali" li s-a calculat, pentru un an de muncă, doi ani de vechime, după cum reiese dintr-o decizie de recalculare.
Aşadar, în cazul unui locotenent colonel de 43 de ani, trecut în rezervă în 2008, i s-a calculat, în 2011, un stagiu de cotizare de 45 de ani, deşi el a lucrat doar 20 de ani. În baza acestui calcul, a obţinut o pensie brută de 2.654 lei/lunar, ceea ce înseamnă că el ia în mână o pensie de 2.230 de lei.
Această creştere explică în parte şi adâncirea deficitului fondului de pensii evidenţiată de Ziarul Financiar, care arăta în august, pe baza evoluţiilor cheltuielilor cu pensiile din prima jumătate a anului, că deficitul se va majora pe întreg 2011, în urma reformei pensiilor, cu 1 mld. euro faţă de 2010, adică cu o treime.
Deficitul fondului de pensii este aşteptat să ajungă în acest an la 3,5 mld. euro, adică la 2,7% din PIB-ul estimat la aproximativ 129 mld. euro.
Consiliul Fiscal - autoritate care sprijină Guvernul în procesul de elaborare şi derulare a politicilor fiscal-bugetare şi a cărui opinie este obligatorie la aprobarea bugetului sau la rectificare - observă, analizând şi el diferenţa dintre declaraţiile iniţiale şi realitate, că demersul de recalculare nu a condus la economii, ci dimpotrivă la cheltuieli suplimentare.
"Cu toate că iniţial exerciţiul de recalculare a pensiilor spe ciale anticipa, conform calculelor Ministerului Muncii, economii bugetare substanţiale la nivelul cheltuielilor cu pensiile, în cele din urmă putem constata că acest demers s-a concretizat în cheltuieli suplimentare cu pensiile aferente celor 159.000 de pensionari din această categorie (aproximativ 1 mld. lei cheltuială anuală suplimentară), în condiţiile în care pensia medie corespunzătoare creşte în urma recalculării de la 1.755 lei (nivel utilizat pentru fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2011) la 2.289 lei în anul 2012 (o creştere medie de 30,4%)", a precizat Consiliul fiscal condus de Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen-Bank.
La fundamentarea proiectului bugetului pentru 2011 fostul ministru al muncii Ioan Botiş nu a putut explica modul în care s-au alocat sumele pentru pensiile speciale, arătând că recalcularea s-a făcut şi se face nu de către casele de pensii ale căror date sunt publice, ci de către instituţiile implicate - respectiv Ministerul Apărării, Ministerul de Interne şi serviciile secrete.
Aşadar, aceste instituţii au recalculat pensiile "în sus" întrucât, chiar dacă nu au contribuit deloc la sistemul de pensii, foştilor militari, poliţişti şi agenţi secreţi li s-a calculat ca vechime dublul perioadei lucrate, iar ca nivel de contribuţie toate veniturile obţinute în această perioadă ca şi cum ar fi fost "taxaţi" cu acel 9,5% obligatoriu în cazul angajaţilor de rând pentru toţi banii câştigaţi.
Proiectul legii bugetului asigurărilor sociale pe 2012 arată că în România sunt 4,76 mil. pensionari cu pensii de asigurări sociale, care au o pensie lunară de 747 lei, şi 159.000 pensionari plătiţi prin Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Serviciul Român de Informaţii, cu o pensie medie lunară de 2.289 lei. Pentru aceste pensii speciale se cheltuiesc 4,4 mld. lei, adică aproape 10% din întreg fondul alocat pensiilor în România (47 mld. lei).
Fostul ministru al muncii Mihai Şeitan a explicat în felul următor majorarea deficitului de pensii în prima parte a anului. În urma reformei, a spus el, toate pensiile speciale au fost incluse în sistemul public. Dar nu toţi militarii sau activi care contribuie de acum înainte (li s-au majorat salariile cu exact suma cu care trebuie să contribuie) ar fi început încă din primele luni ale anului să o facă din cauza întârzierii în funcţionarea caselor de asigurări, în vreme ce toate pensiile au intrat automat în plată.
Alături de pensii, alte două fonduri de asigurări, cel de sănătate şi şomaj, apasă asupra bugetului de stat. Este de aşteptat ca acestea să acumuleze în 2011 un deficit de minimum 3,3% din PIB. Economistul Laurian Lungu de la Macroanalitica aprecia recent că, dacă se doreşte eliminarea deficitului, nu doar impozitarea tuturor pensiilor este soluţia, ci trebuie ca întreg fondul de pensii să fie redus cu procentul cu care el este deficitar, adică 28%.
Un locotenent­-colonel în vârstă de 43 de ani, trecut în rezervă în 2008, are o vechime de 45 de ani muncă deoarece pentru fiecare din 20 de ani lucraţi într-o unitate militară a mai primit încă un an vechime, deci încă 20 de ani vechime, la care s-au adăugat şi studiile.
În acest fel punctajul de pensie obţinut este de 3,14 puncte, ceea ce înseamnă o pensie de 2.307 lei (3,14 X pensia medie).
Pensia sa totală este însă de 2.654 de lei pentru că se mai adaugă un "Ordin/Semn onorific pentru 20 de ani" de 347 de lei pe lună.
Aşa s-a întâmplat cu pensiile din Ministerul Apărării, Ministerul de Interne şi Serviciile Speciale.

Comenteaza articolele mediafax.ro si pe Facebook
sursa; mediafzx.ro 

duminică, 27 noiembrie 2011

Manifestatie in memoria generalului Franco

Sute de nationalisti spanioli au manifestat in memoria generalului Franco la Madrid (GALERIE FOTO)

autor: FrontPress 27.11.2011
În jur de 500 de persoane s-au adunat duminică dimineaţa în Plaza de Oriente din Madrid pentru a aduce un omagiu generalului Franco chiar în locul unde fostul conducător al statului obişnuia să rostească discursuri publice grandioase.
Mulţimea a fluturat drapele naţionale şi ale Falangei Spaniole, organizaţia care a oferit fundamentul ideologic, alcătuit dintr-un melanj organic între naţionalism şi catolicism, regimului autoritar al generalului, ajuns la putere în urma înfrângerii comuniştilor şi anarhiştilor în Războiul Civil dintre anii 1936 şi 1939. Deasemenea au fost intonate cântece patriotice, inclusiv imnul falangist “Cara al Sol”, după care a fost făcut “apelul morţilor” acelora care au căzut pentru Dumnezeu şi Spania, mulţimea răspunzând “Prezent!” la auzul numelor martirilor.
Deasemenea a fost comemorat şi Jose Antonio Primo de Rivera, fondatorul Falangei. Acesta a fost capturat pe 6 iulie 1936 în timpul războiului civil şi a fost ţinut prizonier în închisoarea din Alicante până când un “tribunal” compus din comunişti şi anarhişti l-a condamnat la moarte şi l-a executat pe 20 noiembrie 1936. După victoria naţionaliştilor, Falanga a devenit partid unic de guvernământ.
Acţiuni similare celei de duminică au fost organizate şi în 20 noiembrie, atunci când s-au împlinit 36 de ani de la moartea lui Franco.
Generalul Franco a condus statul iberic într-o manieră autoritară din 1939 până în 20 noiembrie 1975, când a murit la vârsta de 82 de ani. În toată această perioadă Spania s-a bucurat de stabilitate politică, fapt ce a dus, în opinia nostalgicilor regimului, la creşterea nivelului de trai şi la dezvoltarea industrială a ţării.
Franco a cerut ca după moartea sa să fie reinstaurată monarhia, care fusese abolită încă din 1931, numindu-l succesor pe Juan Carlos de Bourbon, actulul rege al Spaniei. Odată ajuns pe tron acesta a renunţat la regimul autoritar în favoarea democraţiei liberale. Sursa: FrontPress.ro
H

vineri, 25 noiembrie 2011

Sfarsitul monedei unice

Prăbuşirea economiei Italiei ar echivala cu sfârșitul monedei unice

autor: FrontPress 25.11.2011
Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, cancelarul german Angela Merkel și noul premier italian Mario Monti au participat joi la un mini-summit tripartit, desfăşurat la Strasbourg, pentru a discuta probleme legate de viitorul Uniunii Europene și de evitarea unui posibil colaps al economiei din peninsulă. Liderii Franței și Germaniei au avertizat chiar că “prăbuşirea economiei Italiei ar conduce inevitabil la sfârşitul monedei euro”.
Conform unui comunicat al Guvernului italian, preluat de Mediafax, Sarkozy şi Merkel au reafirmat susţinerea lor pentru Italia, “declarându-se conştienţi că o prăbuşire a economiei Italiei ar conduce inevitabil la sfârşitul euro, provocând o blocare a procesului de integrare europeană cu consecinţe imprevizibile”.
În cursul întrevederii de joi, preşedintele francez şi cancelarul german şi-au exprimat deasemenea “încrederea” în Mario Monti şi “convingerea privind angajamentul Italiei în efortul comun destinat găsirii unor soluţii la grava criză financiară şi economică din zona euro”.
La rândul său, noul premier de la Roma a confimat obiectivul Italiei de a atinge echilibrul bugetar în 2013, dând asigurări că ţara sa va adopta rapid măsuri pentru relansarea creşterii economice.
Această întâlnire a avut loc în contextul disputei dintre Franţa şi Germania cu privire la rolul pe care trebuie să-l joace Banca Centrală Europeană. Conform cotidianului Jurnalul Naţional, cu câteva ore înainte de începerea summitului tripartit, ministrul francez al afacerilor externe Alain Juppé a cerut Băncii Centrale Europene să aibă “un rol esenţial” pentru a restabili încrederea pieţelor. În ultimele zile, Angela Merkel a insistat însă asupra respingerii ideii ca BCE, prin cumpărări masive de datorii, să devină axul mecanismului de salvare a zonei euro. Sursa: FrontPress.ro
H

joi, 24 noiembrie 2011

Nationalism si extremism Cine nu este nationalist, nu este patriot(Petre Tutea 1902-1991)

Pe plan mondial, inclusiv in tara noastra, prin toate mijloacele se duce o lupta acerba contra nationalismului. Cel mai frecvent acesta este acuzat de rasism, xenofobie si mai ales de antisemitism. Sunt aceste acuze reale in toate cazurile? Sa incercam precizarea continutului acestor notiuni atat de controversate.
In primul rand, ce se intelege prin termenul de nationalist? Nationalist este cel ce-si iubeste neamul caruia ii apartine,fiind dispus sa puna in slujba acestuia tot ce are el mai de pret. Ce este de condamnat in aceasta atitudine? Din acest punct de vedere unul dintre cele mai nationaliste popoare este poporul evreu si cu toate acestea nimeni nu-l condamna pentru nationalismul sau. Cel mai adesea nationalismul este catalogat ca fiind de dreapta sau de extrema dreapta. Sa nu uitam ca statul Israel este condus de un guvern de extrema dreapta si cu toate acestea nimeni nu protesteaza contra acestui regim,cu exceptia evreilor moderati. Desigur nu se poate afirma ca toate ideologiile nationaliste sunt benefice si ca in cadrul lor nu s-ar putea ajunge la excese care ar confirma acuzele ce li se aduc. Exemplul cel mai graitor este nazismul care a fost si rasist, si xenofob si antisemit. Termenul de antisemitism este total denaturat in conceptia actuala si este atribuit nationalistilor care de cele mai multe ori nu au nici in clin, nici in maneca cu relele de care sunt acuzati.In plus antisemitismul este asociat poporului evreu si numai lui. Nimic mai eronat.
Termenul de evreu este atribuit poporului israelian din sec XVIII. Pana atunci, incepand cu Vechiul Testament si pana in sec XVIII,acest termen nu era mentionat in documente si acte oficiale.Cea mai mare parte a evreilor de astazi nu au singe semit, cu exceptia evreilor sefarzi, foarte redusi numeric. Restul sunt chazarii aschenazi, un trib turco-mongol din regiunea dintre Marea Neagra si Marea Caspica. In sec VIII acest trib a fost pus in situatia de a opta intre religia crestina si cea musulmana. Pentru a nu deveni victime ale conflictului dintre mahomedani si crestini, acestia au ales religia mozaica si in anul 741, Bulan, conducatorul tribului chazar, adopta mozaismul ca religie oficiala. Astfel chazarii asiatici devin evrei prin religie,fara sa aiba sange semit. Adoptand religia iudaica au pus accentul pe ideea “poporului ales” care trebuie sa stapaneasca lumea.
Cei mai autentici si mai numerosi semiti sunt popoarele arabe, dar nimeni nu face referire la ele cand utilizeaza termenul de antisemit,ci doar la evrei.In aceste conditii poporul israelit devine cel mai antisemit popor din lume, datorita urii de moarte ce o nutreste fata de arabi. In concluzie,cred ca ar fi corect termenul de antiiudaism in locul celui de antisemitism.
Nationalismul autentic in Romania a fost cel al Miscarii Legionare. Inca de la aparitia ei in anul 1927, s’a pus de bunavoie sub ascultarea si trairea credintei in Iisus Hristos si sub ocrotirea Sfantului Arhanghel Mihail, conducatorul ostilor ceresti si invingatorul asupra lui Lucifer. Doctrina legionara si-a propus sa creeze un nou tip de om care sa traiasca in spiritul crestin si sa jertfeasca pentru neamul sau tot ce are mai de pret. In aceste conditii un bun crestin nu este capabil sa-si urasca semenul,nici sa-l prigoneasca sau sa-l nedreptateasca. Esenta credintei crestine se reduce la fraza: “Ceea ce doresti sa-ti faca tie oamenii, fa-le si tu lor”. In cei peste 70 de ani de la infiintarea ei, Miscarea Legionara a creat acest tip de om si nu putine sunt exemplele care demonstreaza acest fapt. Incepand cu jertfa lui Mota si Marin,care au murit in Spania pentru Hristos in lupta contra bolsevismului criminal si ateu pe pamantul Spaniei catolice si terminand cu numeroasele exemple date in inchisori, cand legionarii au ajutat, cu sacrificii, pe cei care-i prigonisera in trecut,inclusiv pe evrei. Sunt numeroase exemple date in memoriile lor, de cei ce au beneficiat de ajutorul primit. Daca doctrina legionara isi propune sa creeze un nou tip de om, capabil de jertfa pentru neam si aproapele sau,cum pot fi acuzati legionarii de antisemitism,rasism sau xenofobie? Din ce motiv i se atribuie ML atributul de miscare extremista. Poate pentru faptul ca a creat eroi care si-au dat, fara nici o ezitare, pentru Hristos si Neam, si acestia sunt extremisti fata de oameni obisnuiti. Si Biserica crestina a avut si are extremistii ei. Ce sunt sfintii decat crestini extremisti? Noi ii cinstim si ne inchinam lor. Dupa teoria la moda ce incrimineaza extremismul ar trebui sa-i contestam si sa-i scoatem din calendar si biserici.
Extremismul este nociv atunci cand duce la exces anumite principii izvorate din dorinta de dominare,exploatare si impunerea cu forta a unei ideologii straine de morala crestina acceptata pe arii intinse in toata lumea.
In concluzie,extremismul poate fi in unele cazuri pe drept acuzat de pericol potential pentru societatea in care isi desfasoara activitatea,dupa cum un extremism izvorat din principii morale, in cazul Romaniei din credinta crestina majoritara,nu poate fi decat benefic si ar contribui esential la redresarea morala a poporului roman, morala grav afectata in cei 50 de ani de regim comunist ateu.
Sursa: Foaie Naţională
http://blog.nouadreapta.org/

miercuri, 23 noiembrie 2011

Ziua penisului in Japonia !(fara pudibonderie, ca Japonia e tot in frunte cu toate nenotocirile)


 
Astia stiu ce-i sfint pe lumea asta!!!















Am invatat : ?????????????

Atat de jos am putut, noi un  popor cu mult bun simt, cobora datorita exemplului conducatorilor nostrii nemilosi si bestiali. Toata societatea este tarata in mocirla. Oamenii mediocrii si submediocrii au reusit sa inteleaga ca, acum e vremea lor. Tupeul, minciuna,  caracterul abject si josnic au iesit la iveala.  Se fac  frati de cruce cu jegurile neamului nostru, numai ca sa se bucure ca niste copii retardati ca, au facut rau, raul cel mai criminal cu putinta nu numai la figurat.  Eu acum  cred mai mult ca oricand ca trebuiesc schimbate bestiile de la conducerea tarii ca ei sunt sursa raului, ei au deschis cutia Pandorei cu toata colcaiala de serpi  veninosi.
AESTE BESTII TREBUIESC  ELIMINATI DEFINITIV, DIN VIATA CA SUNT TOXICI SI SUNT CRIMINALI.
Militez cu toate puterile mele pentru inlaturarea acestei bande de descreierati care, au indus intr-un intreg popor  mizeria morala, in toatalitatea ei. Oameni cumsecade au devenit  bestii autentice si a scos din fiinta lor cele mai  crude  comportari la care, se bucura ca niste debili mintali care nu sunt constienti de  urmarile comportarii lor.
Pe langa toate nenorocirile pe care ni le-au adus pe cap cel mai mare rau si mai greu de  eliminat este aceasta  comportare devianta  indusa la un intreg popor si noua victimelor, calvarul existentei noastre.  Traim numai  in autoaparare fata  de cei  care se numeau semenii nostrii si acum sunt bestiile orientate impotriva noastra. Sunt sigura ca marile familii daca nu au surprize neplacute , traiesc in cercul lor si nu au sub nici o forma de-a face, cu persoane din afara cercului lor  de familie, prieteni sau cunostinte atent verificate.
Si cand vad acesti venali politicieni in Parlament care se lupta pentru proceduri si ingamfari efemere, imi vine sa  fac ceva ca sa atrag atentia ca suntem victimele  minimum-minimolum de caracter obraznic, dracesc si inoportun pentru aceste vremuri negre, de iad pe care le traim.
Nu stiu daca m-am facut inteleasa corect, daca m-am exprimat pe intelesul tuturor. 
De cate ori scriu vreau sa inteleaga  si cei mai simpli oameni despre ce este vorba si care este pericolul. Asta pentru ca la vot vin toti oamenii indiferent  de  cat de mobilat este intelectul ca, au acelas drept de vot si votul  unui om simplu neinstruit si in necunostinta de cauza, este egal si valabil ca al unui profesor doctor docent. Asta trebuie sa se inteleaga acum, ca toate  emisiunile si exprimarile de la tv. sa aiba in vedere,  totalitatea oamenilor de pe aceste meleaguri si nu  numai persoanele cu intelect subtire. Caci de aceea suntem aici, pentru ca s-a facut diferenta intre oamenii subtiri care, filozofeaza  pe sticla si ei sunt detinatorii autentici ai  dreptatii si adevarului si ceilalti carora nu trebuieste sa li se dea prea multa importanta. V-am mai spus ca de aceea am dat exemplul Anei Pauker ca intr-un min. si 30 de secunde a facut sa inteleaga toata lumea ca la  7 nov.1917, dictatura comunista a fost instalata si  imperialismul  isi va da obstescul sfasit cit de curand. Revin, acesta este secretul ca in  gindirea si vointa de mai bine, sa fie cuprinsi cat mai multi romani, nu numai varfurile care au acelas  vot valabil cu  al celui mai stralucit premiant Nobel.
Sa facem un efort sa ne unim,  pentru debarcarea  ticalosilor  si pentru asta fiercare roman este important. In aceasta situatie TOTI SUNTEM EGALIIIIII  !!!!!!! ( nu  numai cei destepti si cu functii)
Cand vom intelege ca la o  situatie extraordinar de grea, trebuiesc luate masuri extraordinar de dure dar BUNE si  valabile pentru viitorul nostru al TUTUROR ?????????????????

marți, 22 noiembrie 2011

Aforismele cinicului

 
-Nu poţi îngenunchea un popor deprins să se târâie.  
-Nu-i greu să ademeneşti soţia altuia. Greu e să i-o dai înapoi.  
-Prietenia care nu cunoaşte hotare se cheamă expansiune.
-Când vrei să te arunci pentru o femeie de pe bloc, aminteşte-ţi că n-ai aripi, ci coarne.  
-Oficierea căsătoriei este o formalitate absolut necesară pentru pronunţarea divorţului.
-Al­coolism e atunci când nu vrei să bei, dar trebuie.
-Bărbaţii şi femeile sunt de acord într-o singură privinţă: n-au încredere în femei.
-Dacă munceşti din greu şi te remarci opt ore zilnic, ajungi şef şi munceşti şaisprezece ore.
-Banii pentru salariile şi pensiile mari ajung întodeauna.
  Nu ajung banii pentru salariile şi pensiile mici.  
-În viaţă, e loc şi pentru eroism. Totul e să te ţii departe de el.  
-Omul care crede că dragostea poate fi cumpărată cu bani n-a avut niciodată câine în casă.
-Avem un singur fel de a ne naşte şi milioane de feluri de a muri.  
-Oglinda este lucrul care o ajută pe femeie să întârzie.
-Cei mai buni zece ani din viaţa unei femei sunt între 28 şi 30.
-Computerele rezolvă toate problemele pe care nu le-am avea dacă n-ar exista computerele.  
-Fiecare om are dreptul să trăiască atât cât poate. 
-Ţara noastră a avut nevoie de când e ea de alt popor.  
-Furtul ideilor unei persoane e plagiat, iar al mai multor persoane, cercetare ştiinţifică.  
-Toţi ne naştem uzi, goi şi flămânzi. Şi acesta e doar începutul.  
-Copilăria grea nu se termină niciodată.  
-Un prieten adevărat nu poate fi cumpărat, dar poate fi vândut.
-Cumpără deodată trei sticle de votcă şi n-o să te trimită nimeni după a doua.
 -Dacă n-ar pune întrebări, co­piii n-ar afla niciodată cât de puţin ştiu părinţii.  
-O ţigară scurtează viaţa cu o oră, o sticlă de votcă o scurtează cu trei, iar o zi de muncă o scurtează cu opt ore.
-Viaţa se compune din zilele pe care le ţii minte, nu din zilele care au trecut.  
-De orice fel ţi-ar fi sănătatea, ea îţi ajun­ge până la sfârşitul vieţii.
 -Dacă vrei să ai o nevastă deş­teaptă, frumoasă şi bogată trebuie să te însori de trei ori.  
-Posibi­li­tăţile medicinii sunt nelimitate, li­mi­tate sunt doar posibilităţile pacienţilor.
-Burta mare nu e de la bere, e pentru bere.
-Femeia poate să-l facă repede milionar pe orice miliardar.  
-Între primul şi al doilea pahar, e destul timp ca să mai bei vreo şase.
-Un semn rău de tot e când îţi taie calea o pisică neagră cu căldările goale.  
-Ignoranţa e de trei feluri: când nu ştii nimic, când ştii numai prostii şi când ştii ce nu trebuie.





duminică, 20 noiembrie 2011

"NESUPUNERE CIVICA"

Radicalii maghiari nu exclud “NESUPUNEREA CIVICA” in lupta pentru autonomie

autor: FrontPress 
Consiliul Naţional Secuiesc (CNS), organizaţie politică autonomistă fondată în 2003, a lansat un apel la locuitorii din secuime să apere “integritatea Ţinutului Secuiesc” folosind toate mijloacele democratice, inclusiv nesupunerea civică, precizând însă că un eventual protest trebuie să respecte “principiul non-violenţei, al solidarităţii şi al gradualităţii”.
Consiliul Naţional Secuiesc  a aprobat sâmbătă, la Sfântu Gheorghe, o hotărâre prin care face apel la populaţie ca folosind toate mijloacele, inclusiv nesupunerea civică, să apere principiul formulat la Adunarea Aleşilor Locali din Secuime, şi anume acela că Ţinutul Secuiesc este indivizibil şi că singura variantă acceptabilă pentru CNS este ca Ţinutul Secuiesc să formeze o regiune cu statut special, scrie Mediafax. În hotărâre se subliniază că nesupunerea civică este considerată de CNS o ultimă formă de protest, pentru cazurile în care nu se poate apăra integritatea teritorială a Ţinutului Secuiesc în alt fel.
“Hotărârea este una de principiu, care doreşte să aducă mai aproape ideea nesupunerii civice de colectivitatea atinsă de o împărţire administrativă neconvenabilă pentru colectivitatea respectivă. Deci trebuie să înţeleagă că există acest mijloc democratic şi paşnic, non-violent, şi trebuie să cunoască din timp care sunt regulile de bază. Este ultima formă de protest la care am recurge, deoarece sperăm că nu va fi necesar. Am foarte mare încredere că soluţia propusă de comisia Stanomir (comisia prezidenţială pentru modificarea Constituţiei) va fi totuşi ascultată de partidele politice”, a declarat preşedintele CNS, Izsak Balazs.
Nesupunerea civică este o metodă cetăţenească de protest în masă împotriva deciziilor puterii de stat, care sunt considerate nelegale sau potrivnice interesului comun. Această metodă de protest poate include refuzul de a plăti impozite sau taxe, greve, blocarea drumurilor sau căilor ferate, ocuparea de spaţii publice sau chiar nesocotirea instituțiilor și a administrației publice și înființarea altor structuri noi în locul acestora.
CNS mai acuză planul Guvernului de la Bucureşti privind reorganizarea administrativă a ţării ca fiind “antidemocratic, contrar angajamentelor internaţionale asumate de România, lezează voinţa şi interesele locuitorilor Ţinutului Secuiesc şi are drept scop modificarea forţată a proporţiilor etnice, în vederea eliminării din viaţa publică şi din deciziile de nivel local a populaţiei de naţionalitate maghiară”.
S-a mai decis că la viitoarele alegeri locale CNS va susţine doar acei candidaţi “care se vor angaja în faţa alegătorilor să fie devotaţi autonomiei Ţinutului Secuiesc”. În fine, CNS a adresat un apel consiliilor judeţene Harghita şi Mureş să urmeze exemplul C.J. Covasna şi să adopte “cât mai curând” hotărâri de organizare a unor referendumuri judeţene pentru înfiinţarea Ţinutului Secuiesc ca regiune administrativ-teritorială distinctă în cadrul viitoarei regionalizări, scrie Gândul. Aceasta în condiţiile în care Prefectura Covasna tocmai a cerut vineri CJ-ului revocarea hotărârii în cauză, votate luna trecută.  Sursa: FrontPress.ro
«

vineri, 18 noiembrie 2011

Faclia verde

Când cineva aduce vorba despre Mişcarea Legionară mulţi îşi pot aduce aminte de gloria pe care această mişcare o avea în perioada interbelică, de masele de tineri şi de elitele intelectuale ce au ales să-l urmeze pe fondatorul gărzilor de fier pe drumul său cu arhangheli, dar mulţi văd motivul acestui fenomen unic în istoria României doar dintr-un punct de vedere politic , ignorând adevăratele forţe care au făcut din Mişcarea Legionară cu adevărat o legiune sub patronajul Sf. Arhanghel Mihail şi din Corneliu Zelea Codreanu unul din cei mai mari români al sec. XX , iubit şi admirat de întreg tineretul ţării.
În primul rând trebuie să fac o referire la personalitatea Căpitanului, de unde a plecat şi Legiunea sau Garda de Fier, cum mai este cunoscută. Din măturiile bătrânilor care au avut onoarea să stea în preajma Căpitanului ştim că acesta era un om foarte carismatic şi cu un dar aparte de a vedea lucrurile aşa cum sunt şi de a cunoaşte caracterul oamenilor dintr-o singură discuţie. Sentimentele sale erau dintre cele mai nobile, fiind uşor de comparat cu un cavaler alb din basme , un om ce a luptat pentru nişte idealuri mai înalte decât propria-i viaţă, idealuri pentru care a şi murit. Căpitanul a înţeles pericolul reprezentat de comunism pentru neamul românesc şi pentru toată Europa creştină, ce a făcut ? S-a întâlnit cu toţi cei ce simţeau ca el în pădurea Dobrina unde au pregătit un plan pentru cazul în care comunismul ar fi ajuns şi în România. Dar ce l-a făcut pe acest om liderul carismatic al dreptei româneşti în sec. XX ? De unde a avut harul de a înţelege profunzimea lucrurilor şi de a lupta pentru cei din jur, pentru neamul său şi nu pentru sine ? Tot cea ce l-a definit pe Căpitan şi l-a făcut unul dintre cele mai mari probleme pentru victoria comunismului în România cât şi pentru tiranicul rege Carol al II-lea a fost credinţa în Dumnezeu. Prin această credinţă Zelea Codreanu a reuşit să formeze o generaţie de ”oameni noi”, ducând o viaţă ascetică şi luptând în mod permanent pentru neamul românesc şi pentru cele mai înalte valori morale care au fost atacate de către artizanii comunismului şi a capitalismului, în fond două feţe ale unei singure monede.  Degeaba vorbesc tot felul de persoane despre cât ne trebuie un nou Căpitan, nu putem să facem nimic fără el şi lucruri de genul ăsta.  Cei care doresc un nou Căpitan să lase visele şi romanţele şi să-i urmeze modelul atât prin fapte cât şi prin credinţă, prin viaţa ascetică pe care acesta o ducea şi care l-a făcut marele lider al Legiunii ”Arhanghelul Mihail”.
Deci, pentru Căpitan mai totul a avut originea în credinţa sa nestrămutată.  Această credinţă a stat la baza Mişcării Legionare,  care a avut o piramidă a valorilor bine definită : Dumnezeu, Neam şi abia apoi legionarism, abia apoi politica.  Mişcarea Legionară a avut de la bun început o menire mult mai profundă decât lupta politică sau socială, o menire spirituală. În legiunea sau format oamenii care au dus lupta împotriva comunismului mai departe în plină dictatură şi care, prin mila lui Dumnezeu, au supravieţuit să ne ofere nouă un model şi în ziua de astăzi când lumea se află la apogeul unei crize morale şi spirituale unde-şi are originea şi criza economică.  Nu putem să analizăm istoria legiunii fără a menţiona numele sfinţilor care au murit în închisorile comuniste , nume precum Valeriu Gafencu ( cel mai cunoscut ), sau al eroilor care au murit luptând până la capăt împotriva comunismului, fie că au murit pe meleaguri străine ( Moţa şi Marin ) fie că au pierit în munţi cu arma-n mână.  Ori pentru a ne ridica şi noi la nivelul predecesorilor noştri avem nevoie în primul rând de această credinţă , nu putem să ignorăm latura spirituală care a stat la baza Mişcării Legionare şi care a format întreaga concepţie de viaţă a lui Corneliu Zelea Codreanu.  Prin credinţă au biruit , şi-au biruit poftele şi au biruit moartea şi această credinţă nu mai este aşa de puternică la generaţia noastră precum era în cazul generaţiei interbelice.
Al doilea factor ce a făcut din Mişcarea Legionară o putere, cel puţin în perioada Căpitanului, a fost unitatea.  Mulţi aveau idei diferite dar dincolo de asta simţeau la fel, credinţa în Dumnezeu, dragostea de neam şi ura pentru ciuma roşie ce venea de la răsărit i-a păstrat uniţi sub braţul de fier al Căpitanului.  Chiar şi C.Z. Codreanu a spus că trupa legionară de va ajunge în iad va rămâne unită pentru ca dupaia să iasă din iad biruitoare. Din păcate după asasinarea Căpitanului această unitate a pierit. Orgoliul i-a îndemnat pe mulţi să lupte pentru conducerea legiunii deşi nu aveau calităţile necesare de a prelua conducerea. Singurul om care şi-a asumat toate riscurile a fost Horia Sima, atacat până şi astăzi de dizidenţii care au continuat dezbinarea legiunii şi a naţionalismului românesc indiferent de condiţii. Chiar şi pe vremea guvernului de la Viena, când ruşii aproape au câştigat războiul, dizidenţii ”codrenişti” ( termenul corect este anti-simişti pentru că Horia Sima nu l-a contrazis niciodată pe Căpitan )  sau ocupat doar cu atacurile la adresa lui Horia Sima şi a celor care-l urmau, încercând să organizeze o ultimă forţă de rezistenţă pentru a proteja onoarea neamului românesc, sacrificată fără echivoc de către camarila regelui Mihai I.  Astăzi legiunea, sau ce a mai rămas din ea, adică bătrânii legionari, mai suferă încă de această dezbinare, dar din păcate i-a a fost pasată mai departe şi în rândurile continuatorilor spiritului legionar, ducând astfel la dezbinarea frontului naţionalist pe şi mai multe idei decât cea legată de ”codrenism” şi simism.
Acum au apărut o mulţime de organizaţii naţionaliste care se autoproclamă Mişcarea Legionară II , certânduse în permanenţă pentru a vedea cine este mai ”legionar” şi eventual mai fac şi ele nişte acţiuni legate de istorie. Dar ca să completeze dezbinarea ei nu se pot înţelege în cadrul proprilor organizaţii , sporind mereu tot felul de certuri interne.  Din nefericire pentru ei nu mai sunt altceva decât nişte nostalgici ce nu pot accepta faptul că Mişcarea Legionară a fost un fenomen unic în istorie, iar astăzi trăim într-un context diferit, cu multe alte probleme,  când avem nevoie de soluţii noi dar şi de o mişcare naţionalistă nouă, cu rădăcinile în legionarism bine-nţeles, dar care să treacă peste nostalgia şi orgoliul trecutului.  Nu cu acei oameni nostalgici trebuie să ne unim, dialogul cu ei ar trebui să fie de un minim respect datorită unor idei comune şi prin asta se rezolvă problema dezbinării dintre grupurile naţionaliste, dar în primul rând trebuie să urmărim unitate din interiorul propriei mişcări. Căpitanul nu a vorbit vreodată de unitate cu cuziştii sau alte grupuri de acest gen, ci unitate între legionari. La fel şi noi trebuie să căutăm unitate în rândurile propriei mişcări şi să păşim mereu ca un singur corp, o armată nebiruită, chiar dacă o luăm pe un drum greşit. Trebuie să ne urmăm liderii şi să luptăm uniţi.
În concluzie acestea au fost cele două ”secrete” din spatele Mişcării Legionare, credinţa în Dumnezeu ( trăită , nu una teoretică ) şi unitatea.  Aceste două lucruri trebuie duse mai departe astăzi şi de noi, naţionaliştii creştini ai sec. 21 pentru a reuşi să biruim , să ne ridicăm în limita vremurilor la nivelul eroilor noştri.
http://luptanationalista.blogspot.com/