Am sa va spun poveste acestei palarii. Este foartre batrana si nu mai are accesoriile necesare pentru ca era foarte pompoasa.
Am fost la Bucuresti dupa cumparaturi nealimentare in vara anului 1975, pe o caldura care te topea si la umbra. Unde sa merg, In piata Unirii, pentru cateva bunatati si apoi sa parcurg pana pe strada Covaci, trecand pe strada Lipscani, cu micile lui ateliere manufacturiere, unde gaseai ce nu se mai vedea nicaieri. Dar pana pe strada Covaci parcurgeam cea mai veche si fermecatoare strada din Bucuresti, Lipscani, acolo luam la rand toate micile magazine cu scarile subrede, care scartaiau si se leganau la fiecare pas al meu facut cu grija. Acolo gaseai cele mai frumoase palarii pentru toate gusturile facute de cei mai buni si experimentati in decursul zecilor de ani de practicarea meseriei PALARIERI. Eu am pus ochii pe aceasta palarie foarte frumoasa si pompoasa, dar ce sa fac ? Intrand, palarierul un barbat in varsta dar cu educatie aleasa, a inceput sa-mi povesteasca ce clientela selecta a Bucurestiului avea in anii interbelici, doamne din inalta societate,, domni care au facut fala diplomatiei tarii noastre si nu imi mai venea sa plec caci, eu despre istoricul unor asezeminte istprice, sunt topita si nu ma mai satur ascultand. Dar niciodata nu am uitat ca in capatul spre Unirea al strazii Lipscani la stanga Bisericii Sf. Gheorghe statea matusa mea fosta sotie a fratelui lui tata de la Piatra Neamt, care a venit in Bucuresti, s-a maritat cu un avocat si nu a uitat pe cei veniti in Capitala si i-a ajutat cum a putut mai bine. Dar palaria cum sa o duc? Ca mergeam sa iau o cerga de la mamamureseni din piateta din spate. Si doar de aceea mersesem, asa ca am dus-o in mana panpeste 30 de grade la umbra am fost nevoita sa--mi pun palaria pe cap pentru a avea mainile libere. Nu mai spun ca pe strada era o imgramadeala de nedescris si ce sa vezi, acolo se vindeau placi cu Narghita care era foarte la moda atunci. Daca am mai luat si 2 placi fragiue, dupa cateva ture prin Lipscani am fost nevoita sa o iau incet pe jos la gara de Nord. Stiam eu un drum mai pe scurt. Dar odata ajunsa in gara si instalata in tren la geam ca ma dusesem devreme, vad la geam ca se agita un tanar in dreptul meu. Imi facea semne disperate cu mana ca sa cobor, dar eu nu intelegeam ce vrea de la mine, insa nu am coborat ca nu avea ce sa-mi spuna. Doar ca .... din cauza palariei acesteia ma luase drept nebuna din Chaiot. Intr-un tarziu trenul personal cu etaj s-a pus in miscare, eu nerealizand nici atunci ce impresie am facut, am ramas uimita ca acel tanar a alergat in continuare dupa tren si in dreptul geamului meu, facandu-mi insistent cu mana ca sa cobor. Doar nu luase foc trenul :)))Acum intelegeti de ce tin asa de mult la aceasta palarie care a costat 15 lei la un salariu lunar de 700 de lei.
Am fost la Bucuresti dupa cumparaturi nealimentare in vara anului 1975, pe o caldura care te topea si la umbra. Unde sa merg, In piata Unirii, pentru cateva bunatati si apoi sa parcurg pana pe strada Covaci, trecand pe strada Lipscani, cu micile lui ateliere manufacturiere, unde gaseai ce nu se mai vedea nicaieri. Dar pana pe strada Covaci parcurgeam cea mai veche si fermecatoare strada din Bucuresti, Lipscani, acolo luam la rand toate micile magazine cu scarile subrede, care scartaiau si se leganau la fiecare pas al meu facut cu grija. Acolo gaseai cele mai frumoase palarii pentru toate gusturile facute de cei mai buni si experimentati in decursul zecilor de ani de practicarea meseriei PALARIERI. Eu am pus ochii pe aceasta palarie foarte frumoasa si pompoasa, dar ce sa fac ? Intrand, palarierul un barbat in varsta dar cu educatie aleasa, a inceput sa-mi povesteasca ce clientela selecta a Bucurestiului avea in anii interbelici, doamne din inalta societate,, domni care au facut fala diplomatiei tarii noastre si nu imi mai venea sa plec caci, eu despre istoricul unor asezeminte istprice, sunt topita si nu ma mai satur ascultand. Dar niciodata nu am uitat ca in capatul spre Unirea al strazii Lipscani la stanga Bisericii Sf. Gheorghe statea matusa mea fosta sotie a fratelui lui tata de la Piatra Neamt, care a venit in Bucuresti, s-a maritat cu un avocat si nu a uitat pe cei veniti in Capitala si i-a ajutat cum a putut mai bine. Dar palaria cum sa o duc? Ca mergeam sa iau o cerga de la mamamureseni din piateta din spate. Si doar de aceea mersesem, asa ca am dus-o in mana panpeste 30 de grade la umbra am fost nevoita sa--mi pun palaria pe cap pentru a avea mainile libere. Nu mai spun ca pe strada era o imgramadeala de nedescris si ce sa vezi, acolo se vindeau placi cu Narghita care era foarte la moda atunci. Daca am mai luat si 2 placi fragiue, dupa cateva ture prin Lipscani am fost nevoita sa o iau incet pe jos la gara de Nord. Stiam eu un drum mai pe scurt. Dar odata ajunsa in gara si instalata in tren la geam ca ma dusesem devreme, vad la geam ca se agita un tanar in dreptul meu. Imi facea semne disperate cu mana ca sa cobor, dar eu nu intelegeam ce vrea de la mine, insa nu am coborat ca nu avea ce sa-mi spuna. Doar ca .... din cauza palariei acesteia ma luase drept nebuna din Chaiot. Intr-un tarziu trenul personal cu etaj s-a pus in miscare, eu nerealizand nici atunci ce impresie am facut, am ramas uimita ca acel tanar a alergat in continuare dupa tren si in dreptul geamului meu, facandu-mi insistent cu mana ca sa cobor. Doar nu luase foc trenul :)))Acum intelegeti de ce tin asa de mult la aceasta palarie care a costat 15 lei la un salariu lunar de 700 de lei.
 |
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu