Singura Felina

sâmbătă, 31 martie 2012

Un banc....un accident

O femeie superba are un accident grav: masina ei se ciocneste cu a unui barbat. Cei doi se tarasc afara din gramezile de fiare si femeia intra in vorba:
-Uitati-va putin la masinile noastre. N-a ramas nimic din ele si totusi noi nu avem nicio zgarietura. E un semn ca Dumnezeu a vrut sa ne intalnim.
-Sunt de acord, raspunde barbatul flatat.
Dupa un momenet de tacere, femeia continua:
-Ia uitati, inca un semn. Toata masina mea e facuta praf, dar sticla de vin din interior este intacta.Dumnezeu a vrut cu siguranta sa bem in cinstea acestei sanse de-a fi ramas in viata.
Apoi ia sticla si o intinde omului.Barbatul o deschide, bea jumatate din ea si i-o da inapoi.Femeia o ia, ii pune dopul la loc si o da din nou barbatului.
-Dumneavoastra nu beti? intreaba acesta mirat.
-Nu...Eu o sa astept Politia.

Dolarul amenintat ?

Dolarul amenintat? India si China platesc petrolul iranian in rupii, yuani si grane

autor: FrontPress 31.03.2012
China și India ocolesc sancțiunile impuse Iranului de către SUA și UE plătind ţiţeiul iraniant cu valutele proprii, grâu, soia sau alte bunuri. Mai important decât încălcarea embargoului, este însă faptul că plata ţiţeiului iranian în alte monede decât dolarul poate fi considerată un pas înainte în demersurile economiilor emergente de a diminua rolul valutei SUA în tranzacţiile internaţionale. Mai ales că Iranul vrea semnarea de acorduri de schimb țiței contra grâu cu şi Pakistanul și Rusia.
India, a doua țară importatoare de petrol iranian, a înființat un cont în rupii la o bancă de stat pentru a plăti 45% din factura importului de țiței, conform unor oficiali indieni.
China, principalul importator de țiței iranian deja plătește parte din costurile de import prin troc, a anunțat Mahmoud Bahmani, guvernatorul Băncii Centrale a Iranului.
Iranul intenționează semnarea de acorduri de schimb țiței contra grâu cu Pakistan și Rusia, conform unor rapoarte apărute recent în mass-media țărilor respective, rapoarte citate de agenția de știri Bloomberg.
Nevoie de valută forte
Cu toate că acest fenomen pare să se extindă, oficialii americani consideră că atâta timp cât accesul Iranului la valută forte va fi limitat, acesta nu va putea să-și sprijine moneda națională, rialul, a cărei valoare este în cădere liberă și nu va putea să-și finanțeze programele nucleare și de rachete balistice. Iranul are deja nevoie acută de dolari și euro pentru a-și susține rialul iar acordurile de troc vor forța această țară să irosească țiței în valoare de miliarde de dolari pe bunuri, conform unor specialiști precum Kenneth Katzman, care face parte din Serviciul de Cercetare al Congresiului SUA, un institut guvernamental apolitic din Washington D.C.
„Iranul nu-și va putea stabiliza valoarea monedei prin astfel de metode neortodoxe de plată și acesta este motivul principal pentru care economia i se prăbușește”, a declarat Katzman, specializat în sancțiunile impuse Iranului, în cadrul unui interviu acordat Bloomberg. „Iranul a intrat de fapt într-un program ‘Junk for Oil’ (gunoi pentru țiței)”, adăugat acesta, făcând aluzie la programul ONU „Oil for food” (petrol contra mâncare) prin care Irakul lui Saddam Hussein a putut să-și comercializeze parte din producția de țiței pe piața mondială în schimbul produselor alimentare și de medicamente.
Monede locale și aur
Al doilea cel mai mare producător din cadrul OPEC a declarat, luna trecută, că va accepta plăți în monede locale și aur, noile sancțiuni făcând mult mai dificilă plata în euro sau dolari.
Juriștii și analiștii consideră că această tendință către troc dezvăluie o consecință neintenționată a sancțiunilor: excluderea Iranului de pe piețele financiare globale forțează desfășurarea comerțului cu țiței iranian pe canale informale, oferind oportunități mult mai mari pentru corupție și pentru devierea fondurilor în scopuri ilicite.
„Plățile efectuate în cadrul sistemului financiar global sunt mai ușor de reglementat și există oportunități mai puține pentru corupție”, a declarat Nigel Kushner, jurist britanic specializat pe sancțiunile iraniene și pe reglementările exporturilor.
Cu toate că „beneficiile interzicerii accesului Iranului la valută forte pentru dezvoltarea programului nuclear depășesc factorii negativi reprezentați de scăderea nivelului de transparență și împingerea comerțului cu țiței iranian pe piața neagră, riscul este ca să pierdem din vedere care sunt clienții Iranului”, a declarat Kushner în cadrul unui interviu acordat Bloomberg News. De Laurențiu Luca  - Adevarul 

Interviu cu RAKU

Interviu inedit cu RAKU despre istoria romanilor, Rosia Montana si muzica rap

autor: FrontPress 31.03.2012
Articolul de mai jos a fost refuzat de un cotidian de mare tiraj, dupa ce un reporter il solicitase. A fost respins de “sefi” pe motiv ca, publicatia ar putea primi amenda pentru ca interviul ar cuprinde afirmatii ce pot ataca o anumita etnie. Ceea ce este fals si poate constata oricine parcurgand interviul. Istoria românilor, muzica rap, Roşia Montana sunt doar câteva subiecte despre care raku a decis să vorbească într-un interviu controversat. De ce controversat? Pentru că a fost refuzat de un cotidian de mare tiraj din România.
BVP: Ai lansat, de curând, un album cu titluri noi, dar numit şi „remix collabos”. Poate fi văzut ca un best of? Dacă da, ce reprezintă etapa aceasta în cariera ta?
raku: „Fuzionare (remix collabos)” este un amestec de versuri din anumite colaborări şi proiecte mai vechi şi câteva texte neapărute pe materiale audio, înregistrate pe instrumentale noi. Ceea ce este cel mai bun din totul făcut, decid ascultătorii. Etapa aceasta reprezintă continuitate în muzică, reamintind unele versuri „valabile ş-azi”, dar coincide cu acea cotitură, sugerată mai demult în cateva interviuri şi în piesa „la macaz”, pe care am tot amânat-o datorită tensiunilor din exterior care m-au afectat astfel încât să fac muzica de pe ultimele trei materiale în strânsă legatură cu celelalte solo-uri din trecut.
BVP: Într-o piesă mai veche spui: „Scriu piese fără să înjur de vreo 10 ani, da-s cenzurat diplomat şi difuzat cam rar.” La ce fel de cenzură te referi?
raku: Îi spuneam bătrânului domn Tatulici, invitat fiind în emisiune, puţin după 15 ianuarie 2012, că problemele României actuale încep nu din perioada ’89, ci chiar de pe vremea lui Codreanu, pe vremea mişcărilor sioniste, poate chiar mai din spate… Când a auzit cuvintele acestea a dat subit legătura în piaţă şi mi-a spus că sunt „tânăr”. Ca să înţelegem la ce fel de cenzură ma refer continui un pic: problema românilor, în afară de lenea de pe alocuri, a fost mereu mână în mână cu trădarea, laşitatea, necinstea, vânzarea ţării, adica vânzarea muncitorilor, infrastructurii, clădirilor, a bogăţiilor naturale şi a „prostimii” către straini, dezbinarea, exploatarea aproapelui etc.
O oligarhie de boieri autohtoni, ciocoi vechi, pentru a trăi neconform cu voia Tatălui Nostru, într-un paradis propriu, s-au pus bine cu nişte „organizaţii internaţionale” furând împreună poporul român. Încât să le fie lor bine şi celorlalţi rău. Urmaşii lor, ciocoii noi, actualii demnitari (1989-2012) continuă azi dezmăţul acesta la umbra legilor lor, tot pe cârca celor mulţi. Piesele mele, deloc vulgare comparativ cu reclamele româneşti de tot soiul, deranjează pentru că ating şi astfel de personaje, probleme, adevăruri.
Cenzura e tacită, subtilă, pasivă; se invocă scuze prin alte motive decat cele reale. Altfel de ce nu ar difuza televiziunile piesa „căutând” – raku feat. Ombladon? Sau retoric: credeţi că mă va mai invita vreodată televiziunea aceea la vreun interviu? Nu i-am jignit cu nimic dar probabil că se tem să audă masele adevărul despre unele lucruri.
BVP: Ai avut patru albume care au format un întreg, „În mediu vitreg” „Rezistenţa” „Emite semnale” „În altă frecvenţă”. Vei continua în acelaşi stil?
raku: Cu „În altă frecvenţă” a fost o potrivire interesantă. Denumirea era vizată de mai demult să poarte numele unui proiect audio. „Fuzionare” de asemenea nu are mare legătură cu celelalte titluri. Cât despre stil – variază după cum îmi place şi după cât pot eu să-l variez.
BVP: Ce proiecte ai în lucru?
raku: Vreau să onorez toate colaborările restante colegilor către care mai am această datorie. O parte dintre ele sunt deja scrise şi se vor auzi curând. Apoi voi accepta colaborari mai rar şi în condiţii speciale. Obişnuiesc să nu vorbesc despre planuri / proiecte viitoare. Dar ţin să le mulţumesc oamenilor care mă susţin financiar pentru că ma ajută să continui!
BVP: Unul dintre colegii tăi de breaslă, Cedry2k, a declarat că se retrage din muzică, după 12 ani de activitate. Cum vezi tu decizia?
raku: Cedry2k mi-e un om foarte drag pe care cred că-l înţeleg foarte bine. IÎ respect gândirea şi deciziile. Nu sunt în măsură să i le comentez.
BVP: În ce etapă se află acum muzica rap?
raku: Mă depăşeşte întrebarea. Muzica rap e vastă, diferită de la cântăreţ la cântăreţ.
BVP: Există două tabere în hip-hop: muzica de la tv şi cea „fără timbru”. Ce ar trebui să ştie oamenii care ascultă muzica difuzată la tv?
raku: Nu cred că există împărţiri exacte. Totuşi pe unele posturi am mai auzit şi piese provenite de la independenţi. Tendinţa asta de a vinde doar prostituţie la tv, ori elimină definitiv rap-ul autentic din grile, ori îl mixează cu genul de mizerie pe care o cântă diferite starlete americane, pretinzând ca aşa a „evoluat” hip-hop-ul. În aceste condiţii underground-ul va continua să existe numai dacă publicul lui va fi numeros şi mobilizat să-l susţină.
BVP: Ce părere ai despre genurile muzicale promovate pe posturile tv şi la radiouri?
raku: Cred că e o mare diversitate oferită, menită să menţină ignorantul în ignoranţa-i veşnică. Dar după cum am zis mai sus, există şi excepţii: posturi care difuzează muzică clasică, populară, psaltică, emisiuni cu tematică muzicală specifică etc.
BVP: Dacă ai fi la conducerea ţării, care ar fi prima schimbare pe care ai face-o?
raku: Pai cu gândirea mea, să rezist preşedinte o zi, fără să mă împuşte serviciile secrete unioniste sau imperialiste mi-ar trebui o armată de daci superantrenaţi, ordonaţi, educaţi până la nivelul comunicării telepatice, mare cât armata Chinei dar cu dotare, mentalitate şi apucături de Jedi, bazate pe Forţă, din aceea nu pe sistem turbo. Ceea ce e o utopie bineînţeles, la fel ca simpatica şi nevinovata sintagmă „raku preşedinte!”, dacă tot glumim. Telepatic zic, cât să fim toţi într-un gând, şi gândul acela dacă nu e pe placul lui Dumnezeu, de la El, ori cu El, nu mi-aş dori să fiu nici măcar la conducerea unui palier al unei scări de bloc.
BVP: Transmiţi mesaje sociale, religioase, politice, conspirative. Cum îi schimbă muzica ta pe oameni?
raku: Mesaje conspirative transmit conchistadorii aceia cu firmă canadiană care vor să otravească pânza freatică a României, începând cu dezastrul de la Roşia Montana, nu eu. Conspirative pentru că au şpăguit diverse vedete şi oameni influenţi dar ignoranţi, să le susţină cauza, care e în fond criminală.
Eu transmit mesaje sociale: locuitori ai Roşiei, o să muriţi otrăviţi voi, copiii şi nepoţii voştri odată cu apele României, pentru câteva salarii pe care vi le aruncă în bătaie de joc nişte oameni care se închină la profit!
Mesaje politice: dacă vreţi să faceţi minerit cereţi împreună autorităţilor române să deschidă o mină clasică (fără exploatare prin cianuraţie) gestionată de statul român şi mineriţi până vi se face rău! Dar o să aveţi ce bea, fără să vă crească pene, coadă sau fără să vă cadă dinţii de tot, de la vârsta liceului.
Doamne dă-ne minte şi ajută-ne să fim un popor de oameni buni, care să nu ne mai vindem ţara şi semenii străinilor, să nu ne otrăvim unii pe alţii şi nici alţii să nu ne otravească pe noi! Amin! Acestea fiind mesajele religioase. Cum îi schimbă muzica mea pe oameni, trebuie să aflăm de la ei.
Am fost odată la Roşia şi un gospodar de acolo peste curtea căruia prăvăleau ăştia bolovani cu excavatorul, ca să-l strămute, mi-a vorbit cu lacrimi în ochi. Am văzut în el toată suferinţa Daciei de la Burebista până la fratele Carbon. Oamenii aceia mi-au dat să beau lapte de la vaca lor şi să mănânc legume crescute în curţile lor. Şi azi toţi lucizii vin să-mi spună că nu e solul fertil pentru agricultură şi ei dacă nu mineresc, mirene vin reni… simpatici precum domnul preşedinte Constantin Contac la interviu; căutaţi-l pe YouTube!
BVP: Trăiesc rapperii în concordanţă cu mesajele pe care le transmit, mai ales în cazul tău?
raku: Eu nu ştiu cum trăiesc rapperii pentru că nu merg nici cu sorcova nici cu patrafiru’ prin casele lor. De jignit nu v-am jignit şi nici ipocrit nu sunt. Atunci când faci un enunţ îndemnând la bine sau amintind bunele percepte şi deodată faci şi tu o greşeală, toţi limitaţi te arată cu degetul. Că şi când tu eşti sursa acelor percepte; şi după bibilica unora ele nu mai sunt valabile pentru că tu, un om obişnuit, faci şi tu unele greşeli la rândul tău, deşi teoretic le condamni. Săracii! Şi mai există şi nişte nesimţiţi frustraţi rău, care o caută cu lumânarea intenţionat şi cum le dai un capac să-şi revină, încep să strige din fustă: „au, au, m-a bătut pacifistul!!!”
BVP: Ce ai învăţat tu din muzica pe care o faci?
raku: Metrică, armonii, versuri etc.
BVP: Dintre toate mesajele tale, care e cel mai important care ar trebui să ajungă la publicul larg?
raku: „Vezi că-n Noul Testament, ai tratamentul de studiu!” e unul dintre mesajele importante. Cel mai, cea mai, cei mai, sunt copilării.
BVP: Care e cea mai mare problemă a românilor în momentul de faţă?
raku: Păi unele dintre cele mai mari le-am subliniat răspunzând la a doua şi a zecea întrebare, mai sus. Sunt pe cât de vechi pe atât de actuale. Mulţumesc!

Opozitia baligoasa


Nici acum cand se apropie alegerile locale, opozozia de mamaliga, vad ca nu si-a schimbat cu nimic comportamentul . Comportament somnoros care, nu clinteste nici un pic de demnitate in nimeni.
Cand vad  concursurile de gatit, chiar si acolo este pus suflet, parca ar fi vorba de premiile NOBEL pentru matematica, fizica, sau chimie !!! Toti cei implicati, dau tot ce pot din ei atat juriul cat si concurentii.
Pana nu vor intelege ca  pentru a tine flacara aprinsa a increderii romanilor opozitia are nevoie de un orator bun, chiar foarte bun, cu voce  tunatoare, cu dictie perfecta, fara atitudine de blegeala prelungita si fara rost, ei nu vor castiga decat datorita faptului, ca suntem satui de  diabolicii de acum de la putere. Si chiar daca  sunt baligosi,  noi alergatorii ne gandin ca nu vor avea tuperul criminal al celor de acum. Dar mai stii? Puterea corupe !
Am spus mereu si sustin ca trebuie schimbata strategia. Aceasta tacere chiar de acum cand, s-au dat  pe nimic printre ultimele bogatii ale tarii si tacerea lor vinovata sau, poate sunt  in aranjament cu puterea sau au gura cusuta cu sarma, opozitia nu a zis nimic. Era momentul ,sa iasa la tv., sa tipe ca ni se fura bogatiile ! NIMIC, din  toate astea. Baligoasa opozitie prin comportamentul lor inexplicabil, picotind, dau impresia ca  sunt moftusosi si nu vor sa preia puterea, dar fac asta ca sa ne faca noua romanilor un hatar.  Am vazut ca este mai dulce luna de miere prelungita si experinta dormirii in gara la Paris, trezeste aduceri aminte amare si in concluzie tot fotoliul de parlamentar, este  cea mai buna alegere chiar in opozitie.
Opozitia  nu vrea sa-si creeze de munca, acesta este raspunsul si poate la un colt nu crede ca va putea redresa tara, mai repede pana nu se vor plictisii alegatorii. Dar ei au vina ca au lasat-o in aceasta groapa cu c... fiind vinovati prin tacerea lor vinovata. Doi (nu zic 3)  baligi, nu ne pot ajuta daca castiga alegerile, decat ca  poate vor stopa jaful. Dar mai e ceva de jefuit?
Parca era un prim ministru in Conventia Democratica care ne anunta din a doua anii 1997-8, ca s-a furat tot si nu mai este nimic de furat! Nu a avut dreptate, s-a furat in continuare si se mai fura si acum cand noi citim.  Jos cu toti imbecilii care se joaca cu soarta noastra. Sa vina  oameni capabili, cu talent oratoric(oratoria este esentiala), sa inceapa  sa rezolve problemele grele ale tarii cu o echipa de  tehnicieni in ale economiei, patrioti si cu ganduri bune, nu cu gandul la jaf. Curaj !!! Totul depinde numai de noi !!!

EU

vineri, 30 martie 2012

Trecerea anilor



Foto eu 1969 si 2012.
Am vazut cu cata cruzime cel putin 2 televiziuni  au numit-o pe Andreea Marin  BABA(n.1974).
 Nu sunt un  fan al A.M. caci chiar miortaiala ei mi-a FACUT-O ANTIPATICA, DAR S-A MERS PREA DEPARTE.
Am vazut la ultima aparitie a ei la tv. ca ridurile din jurul ochilor si a gurii erau adanci neputandu-se acoperi nici cu stratul gros de fond de ten. Dar femeile care se machiaza zilnic,  din cauza produselor chimice isi imbatranesc pielea mai repede ca cele care sunt naturale.
Dar vreau sa spun ca aceste rautati cauzeaza felului cum sunt privite persoanele` trecute de 30 de ani, de 40 de ani despre care se spune ca sunt date la o parte la angajare, CACI SUNT BATRANE.
Fiecare varsta are frumusetea ei si nu trebuie sa aruncam cu pietre in nimeni. Toate si toti am fost tineri si frumosi, caci tineretea este frumoasa, chiar daca nu este perfecta. Este frumoasa  si prin imperfectiunile ei, are farmecul ei.
Uitati eu am vasta de 62 de ani si mi se pare ca este cea mai frumoasa varsta, caci stiu ca mi-am facut datoria in viata(cat am putut)  si acum am linistea pe care mi-am dorit-o toata viata. Eu va doresc  sa fiti mai putin rautaciosi si sa  apreciati lucrurile, la justa lor valoare. Cand vor mai trece anii imi veti da dreptate.
Eu va doresc tot binele din lume, daca asa va este voia sa nu imbatraniti niciodata. Daca se intampla la chip, sufletul sa va ramana tanar cat veti trai si dupa aceea.  

O revolutie financiara

Tarile BRICS pregatesc o revolutie financiara

autor: FrontPress 30.03.2012
Rusia şi partenerii ei din cadrul BRICS – Brazilia, India, China şi Africa de Sud – doresc să modifice regulile jocului în FMI, Banca Mondială şi în comerţul mondial în general. Această poziţie este oglindită în Declaraţia de la Delhi adoptată joi la summit-ul din capitala Indiei.
Liderii a cinci state sunt nemulţumiţi de ritmul lent al reformării cotelor în FMI. Ei cer ca deja anul acesta să se ofere BRICS mai multe voturi în acest fond. În Declaraţia de la Delhi se menţionează că solvabilitatea FMI depinde de faptul dacă tuturor membrilor li se vor oferi drepturi egale. Potrivit expertului Maxim Braterski, ţările BRICS nu intenţionează să se resemneze cu faptul că Occidentul ignoră înţelegerile referitoare la reîmpărţirea voturilor în folosul ţărilor cu pieţe care se dezvoltă rapid. Totodată, cota lor în economia mondială creşte rapid şi constant.
„Problema nu a apărut azi sau ieri. Cu 2-3 ani în urmă, ţările BRICS au ridicat în cadrul G20, problema referitoare la aceea că în sistemul de conducere al FMI economiile lor nu sunt reprezentate proporţional cu ponderea lor. Poziţia în folosul reîmpărţirii cotelor a fost destul de coordonată şi puternică, a început mişcarea care a adăugat câteva voturi şi acţiuni în plus Chinei şi Indiei. Rusia nu a avut de câştigat absolut nimic. Acest proces într-adevăr decurge lent. Probabil că este just faptul că ţările BRICS doresc să obţină o reîmpărţire mai fermă a cotelor”.
Liderii BRICS sunt neliniştiţi şi de ritmul lent al reformării Băcii mondiale. Ei au îndemnat la evoluţia ei – de la un institut de mediere între Nordul bogat şi Sudul sărac – la un mecanism care stimulează parteneriatul echitabil. Acest lucru va permite să se rezolve mai eficient problemele dezvoltării globale, de asemenea să se depăşească împărţirea membrilor Băncii mondiale în donatori şi beneficiari.
Summit-ul de la Delhi a acuzat ţările bogate că tocmai politica lor a destabilizat economia mondială şi a provocat criza financiară globală. Între altele, liderii BRICS au relevat că politica monetară a SUA oferă avantaje unilaterale Occidentului bogat şi pune obstacole în calea dezvoltării restului lumii. Pe acest fundal, BRICS a făcut un pas serios către sistemul valutar multipolar. Bneşeconombanc din Rusia şi instituţiile analoge din alte ţări ale BRICS au semnat un acord de creditare reciprocă în valutele naţionale. Acest lucru va reduce cota dolarului în decontările reciproce, va reduce riscurile în cazul unor fluctuaţii bruşte ale cursului valutar şi aruncării de dolari în numerar pe pieţele financiare mondiale.
Cooperarea financiară a BRICS pe această bază va oferi posibilitatea creării unei Bănci a Dezvoltării. Declaraţia de la Delhi oglindeşte această poziţie a BRICS. Totodată, accesul la bancă va fi deschis şi ţărilor sărace, ceea ce le va ajuta să amelioreze infrastructura, să rezolve problema alimentelor şi a înapoierii tehnologice. De pe Radio Vocea Rusiei

joi, 29 martie 2012

Colonialism economic

COLONIALISM ECONOMIC: Privatizari pe banda rulanta in sectoare STRATEGICE!

autor: FrontPress 29.03.2012
Odată cu finalizarea vânzării unui pachet de 15% din acţiunile Transelectrica, transportatorul naţional de energie electrică, statul anunţă calendarul pentru cedarea altor participaţii, primele pe listă fiind Oltchim şi Transgaz. La “încălzire” sunt Romgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Electrica.
“Deşi este o vânzare destul de mică, pachetul Transelectrica este cel care va de ritmul şi pentru celelalte vânzări”, a spus Florin Vlădan, şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), instituţie subordonată Ministerului Economiei, care coordonează procesul de privatizare a celor mai importante companii de stat.
Astfel, următoarea pe listă va fi licitaţia pentru vânzarea combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea, care ar urma să aibă la loc la finalul lunii mai, primirea ofertelor fiind programată pentru data de 17 aprilie.
“Privatizarea Oltchim va fi una grea pentru că firma înregistrează pierderi. Termenul pentru depunerea ofertelor va fi 17 aprilie, iar desfăşurarea licitaţiei va avea loc pe data de 31 mai”, a mai precizat şeful OPSPI. El a mai spus că până în prezent OPSPI a semnat acorduri de confidenţialitate cu câţiva investitori interesaţi de privatizarea combinatului, fără să ofere detalii. Ministerul Economiei intenţionează să vândă întregul pachet de acţiuni deţinut la Oltchim, de 54,8% din capital, termenul impus de Fondul Monetar Internaţional pentru finalizarea procedurii fiind sfârşitul lunii aprilie.
Potrivit unui document oficial obţinut de Mediafax, redactat la jumătatea lunii martie, patru companii din România, Rusia, Emiratele Arabe Unite şi Germania şi-au exprimat interesul pentru Oltchim. Acţiunile Oltchim vor fi vândute într-un proces în care singurul criteriu de departajare a ofertelor depuse va fi preţul, iar statul se va baza în negocieri pe evaluări care relevă că valoarea de piaţă a companiei poate ajunge şi la aproape 300 de milioane de euro, dacă Oltchim beneficiază şi de serviciile rafinăriei Arpechim, principalul furnizor de materii prime, aflată în prezent în proprietatea Petrom.
Următoarea pe listă va fi vânzarea unui pachet de 15% din acţiunile Transgaz, compania naţională de transport a gazelor naturale. “Am selectat intermediarul şi cred că în iunie va începe perioada de subscriere”, a mai precizat Vlădan.
În afară de Oltchim şi Transgaz, Ministerul Economiei a mai anunţat că vrea să scoată la vânzare pachete minoritare din Romgaz, Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, companii care sunt considerate singurele “perle” pe care le mai controlează statul.
“La Hidroelectrica, acum se analizează ofertele depuse de intermediari. Pentru Nuclearelectrica se definitivează caietul de sarcini, urmând ca în 10 zile să se lanseze anunţul pentru atragerea intermediarilor. Sunt în curs de pregătire pentru privatizare Electrica Furnizare, Electrica Serv, Electrica Distribuţie Transilvania Sud, Transilvania Nord şi Muntenia Nord. În cazul ultimelor companii va avea loc vânzarea pe bursă a unor pachete de 15%”, a mai precizat Vlădan. Potrivit unor surse citate de Mediafax, filialele de distribuţie ale Electrica ar urma să fie listate pe bursă în a doua parte a anului.
Dincolo de vânzarea de pachete minoritare sau majoritare, statul intenţionează să-i atragă pe investitori şi într-o serie de parteneriate public private pentru o serie de proiecte majore, aşa cum sunt reactoarele 3 şi 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă sau hidrocentrala Tarniţa Lăpuşteşti. Deşi proiectele menţionate sunt practic blocate în acest moment, Vlădan spune că la mijlocul acestei luni două companii au depus oferte pentru o investiţie de 900 de milioane de euro pentru un grup nou de 500 MW la Complexul Energetic Rovinari.
Cele două companii sunt Marubeni Corporation din Japonia şi China Huadian Engineering. Un proiect cu dimensiuni similare, care presupune investiţii de 800 de milioane de euro, are în derulare şi Complexul Energetic Craiova, care aşteaptă la rândul său investitori. De Roxana Petrescu – Ziarul Financiar

miercuri, 28 martie 2012

A murit actorul Stefan Radof ( 77 ani )


Actorul Stefan Radof a murit, miercuri dimineata, la varsta de 77 de ani, anunta Realitatea Tv. Stefan Radof era internat la Spitalul Floreasca din Capitala. Medicul Bogdan Oprita, purtatorul de cuvant al spitalului, a declarat, pentru Mediafax, ca actorul era internat de marti seara la secţia de Terapie Intensivă, din cauza mai multor suferinţe cronice.
Dumnezeu sa-l ierte !

marți, 27 martie 2012

26 martie, Ziua Altetei Sale Regale(n.1949)


Ziua Altetei Sale Regale Principesa MARGARETA a Romaniei- La Multi Ani, Alteta!


Imaginehttp://proiectomania.wordpress.com/

MAI emo ca oricand


autor: FrontPress 27.03.2012
Ministrul de Interne, Gabriel Berca, a făcut o declarație șocantă în cadrul unei emisiuni televizate: aproximativ 50 de angajați ai Ministerului Administrației și Internelor au devenit fani ai curentului emo și nu mai pot fi controlați atunci când au asupra lor pistoale, lame de ras, bastoane, gaze lacrimogene ori unghiere. Aceste dezvăluiri sunt rezultatul anchetelor privind ultimul scandal din Poliția Română, cazul Gheorghe Vlădan. Fiind un fan al trupei Tokio Hotel, Vlădan s-a răzbunat, cu arma din dotare, pe soția lui, care asculta Radio Zu în frizeria unde lucra.
Dar cazurile de emoism polițienesc nu se opresc aici. Mai mulți cetățeni au fost martorii unor scene incredibile, reprezentanți ai forțelor de ordine fiind surprinși în timp ce se închideau în mașinile de serviciu și plângeau cu cașchetele pe față până adormeau. Și polițiștii comunitari au împrumutat trendul, fiind mereu văzuți la colțurile blocului, în umbră, nefăcând nimic.
Jandarmii, de asemenea, au început să se afilieze acestei mentalități, cel mai recent caz, Jandarmi vs Fanii U. Craiova, fiind discutat și la UEFA. Însuși Michel Platini, președintele UEFA, a declarat, privind imaginile de la protestul din București, că suporterii au fost prea virulenți și au rănit integritatea unor mimoze cu apărătoare și bastoane. O țară întreagă a văzut cum au răspuns jandarmii la injuriile adresate de fanii Științei: i-au tras de păr, le-au jignit ținutele și au râs de tunsorile lor. Singurul impresionat de reacția forțelor de ordine a fost Cătălin Botezatu, care se gândește, serios, la o colaborare cu jandarmii pentru o defilare Emo Style.
Până la anihilarea noului curent polițienesc și revenirea la vechiul trend meltenesc, ministrul Gabriel Berca are câteva sfaturi pentru cetățeni:
– nu vă apropiați de polițiștii cu bretonul mai mare de 4 cm, întins cu placa peste unul ori ambii ochi. În acest caz Justiția este chiar oarbă;
– să vă uitați mereu la picioarele polițiștilor. Dacă poartă teniși roz cu negru și stau cu vârfurile apropiate, ocoliți cartierul;
– nu comentați vestimentația polițiștilor emo. Nu faceți aprecieri despre curelele cu ținte, craniile roz desenate pe bastoane, tricourile negre ori pantalonii mulați pe trupșor;
– să nu râdeți niciodată de gabaritul unui polițist. Îl puteți distruge emoțional și vă poate zgâria;
– când protestați, încercați să aveți o exprimare cât mai delicată și nu jigniți pe nimeni. De exemplu: „Băsescu, ești un inadecvat!”, „Poliția Română este se poate și mai bine!” sau „Plângeți pe umărul nostru!”;
– și cel mai important: nu întrerupeți niciodată un polițist emo în misiune cu lama de ras. De George Bonea – Academia Catavencu

Sentimentul nationalist

Sentimentul nationalist

autor: FrontPress 27.03.2012
Din cauza crizei economice din ultimii ani continentul european trece printr-o perioadă dificilă, iar Uniunea Europeană, organismul în care România „şi-a pus speranţele”, nu este capabilă să salveze ţările membre de la colaps economic şi social, după cum s-a putut observa în cazul Greciei. Politicienii români din ultimii 10 ani au crezut că odată atins obiectivul integrării în UE toate problemele României se vor rezolva; aceeaşi politicieni continuă să aştepte salvarea de la Bruxelles, însă este clar ca UE nu poate sau nu vrea, să ofere ţării noastre mai mult decât a oferit deja. Atunci întrebarea firească este: de ce politicienii noştri nu se pun pe treabă şi nu încep reconstrucţia (economiei naţionale, a sistemului sanitar, a învăţământului , etc.) prin forţe proprii?
Este nevoie de o nouă forţă politică care, contrar celorlalte existente, să nu mai aştepte salvarea de la străini, să aibă încredere în români şi în forţele creatore ale neamului românesc şi să înceapă opera de clădire a României de mâine; o Românie în care românul sa nu mai fie sclav la el acasă, în care minorităţile să nu aibă mai multe drepturi decât majoritatea iar legea să fie egală pentru toţi. Suntem de părere că doar din sânul curentului naţionalist poate să ia naştere o grupare care să aducă cu adevărat o mentalitate nouă în viaţa politică, economică şi socială din ţara noastră.
Mai mult ca oricând România are nevoie de un veritabil partid naţionalist care să aducă un suflu nou în societatea românească şi să dea un impuls tuturor „românilor de bine” care doresc să pună o cărămidă la temelia Romaniei de mâine. Reconstrucţia naţională trebuie să înceapă cu instituţiile statului şi în primul rând cu instituţia simbol al democraţiei, Parlamentul. În zilele noastre, Parlamentul este compus din indivizi compromişi în cele mai multe cazuri, a căror capacitate intelectuală şi demnitate morală lasă mult de dorit. Oportunism, lăcomie şi corupţie sunt termenii care descriu adesea „calităţile” parlamentarilor români. Este nevoie de un nou set de reguli, funcţional şi credibil, care să pună capăt imoralităţii şi incompetenţei din cadrul Parlamentului. Nici unul dintre partidele importante existente nu pare a dori să ia iniţiativa adoptării acestor noi reguli care să nu mai permită oricărui individ cu „buzunarul gros” să ajungă politician fără îndeplinirea în prealabil a unor condiţii minime de eligibilitate. Această constatare vine în urma faptului că toate partidele importante de astăzi au ocupat funcţii instituţionale în ultimii 22 de ani, timp în care au „tolerat” starea de corupţie din Parlament şi din administraţia locală. Acestea fiind consemnate, este de la sine înţeles că partidele din fruntea ţării nu doresc reformarea instituţiilor statului, observaţie care întăreşte ipoteza că România are nevoie de un partid nou, necompromis politic, compus din oameni cu frică de Dumnezeu şi de poporul român.
Naţionalismul românesc post-decembrist nu a fost încă reprezentat în mod adecvat şi coerent de vreun partid sau de vreo mişcare politică. Deşi iniţiativele etichetate drept naţionaliste au fost numeroase, rezultatele sunt mai puţin evidente. Naţionalismul este un sentiment existent în noi toţi şi de aceea oricare grupare care se defineşte naţionalistă nu trebuie în nici într-un caz să „înşele” acest sentiment căci astfel, s-ar încuraja acele instincte umane opuse sentimentului naţionalist: materialism, dezrădăcinare, egoism, individualism, etc. După cum bine remarca Nae Ionescu naţionalismul este „o atitudine polivalentă, care acoperă tot aşa de bine sectorul spiritual sau economic, politic sau cultural-eseistic al activităţii noastre”. Astăzi se poate uşor deduce că sentimenul naţionalist a fost înşelat de cei care în ultimii 22 de ani s-au definit drept naţionalişti; românul şi-a pierdut demnitatea, acceptând docil orice nedreptate; românului îi este indiferentă bunăstarea comunităţii sau a ţării atât timp cât burta este sătulă, iar mentalitatea dominantă a societăţii noastre de azi este că „banii aduc fericirea”, în special dacă nu sunt munciţi.
În ultimile două decenii au existat mai multe demersuri naţionaliste: Vatra Românească, PUNR, PRM, etc. Episodul care a marcat însă cel mai profund scena politică se numeşte Partidul România Mare.
PRM a fost partidul politic care în ultimii aproximativ 15 ani a dorit să fie şi a fost catalogat ca reprezentant al curentului naţionalist. Această grupare, de sorginte securisto-comunistă se află în moarte clinică, majoritatea membrilor cunoscuţi din cadrul PRM părăsind în grabă corabia înainte ca aceasta să se scufune în totalitate. Astfel este evident faptul că partidul a fost format şi condus de oportunişti care au înşelat grosolan speranţele naţionaliste ale electoratului care a votat pentru PRM. Pe lângă deziluzia politică, imaginea naţionalismului a fost grav afectată de persoana liderului PRM, C.V. Tudor. Acesta, având dese ieşiri publice necontrolate, a discreditat imaginea partidului, discreditând în mod indirect curentul naţionalist. Bufonăriile lui C.V. Tudor a îndepărtat mulţi alegători naţionalişti care s-au îndreptat către alte partide sau chiar au ajuns să îngroaşe acea categorie de români neîncrezători în politică şi care în consecinţă nu se prezintă la urnele de vot.
Momentan naţionalismul românesc trece printr-o perioadă nefastă, neexistând nici o grupare care să aibă vizibilitatea de care în trecut s-a bucurat PRM, iar demersurile naţionaliste existente ( „Partidul Naţionalist-Noua Dreaptă” şi „Partidul Pentru Patrie”) nu par a avea consensul necesar care să le permită să-şi facă auzită vocea în Parlamentul ţării. Impasul în care se găseşte naţionalismul trebuie să dea de gândit tutur celor care şi-au făcut din sentimentul naţional un ideal.
Sentimentul naţionalist a caracterizat poporul român din cele mai vechi timpuri. Poporul nostru a rezistat peste veacuri datorită credinţei în Dumnezeu şi datorită sentimentului de apartenenţă la identitatea românească, menţinută şi fortificată de naţionalism. Acest sentiment nobil şi pe care unii de multe ori l-au transpus în ideologie politică din oportunism, a fost fundamental construcţiei moderne a statului român. După 1989, reprezentanţii curentului naţionalist nu au vrut sau nu au putut să semene sămânţa naţionalistă în generaţiile tinere. Mai mult, PRM-ul lui C.V. Tudor a denaturat naţionalismul iar valorile şi esenţa acestui sentiment au devenit irelevante pentru mulţi români. În aceste condiţii apariţia unui partid de inspiraţie naţionalistă este mai mult decât necesară. Misiunea acestui partid nu va fi doar de a ajunge în Parlament, ci mai ales de a propaga adevăratele principii naţionaliste: libertatea, identitatea şi comunitatea. De Remus Tanasa – Foaie Nationala

luni, 26 martie 2012

Sapte mituri alimentare



Foto: conserve de peste.

Subject: Şapte mituri alimentare contrazise de ştiinţă
 
Cartofii îngraşă - FALS. Cartofii nu îngraşă dacă sunt fierţi în coajă şi dacă se mănâncă reci. În acest fel, amidonul nu îngraşă, ci chiar ne ajută să slăbim.
Apa minerală cu bule nu e bună - FALS. Dacă persoana care o bea nu are neplăceri digestive în urma consumului (balonare, senzaţii de regurgitare etc.), nu este nicio problemă. Apa minerală cu bule este la fel de indicată ca şi apa minerală plată.
Sucul natural de fructe e cel mai sanatos - FALS. Fresh-ul este un aliment dezechilibrat, cu o încărcătură glicemica mult prea mare, care stresează pancreasul. Ideal este să se consume fructul întreg terciuit, deoarece pulpa fructului face sucul mai puţin agresiv pentru organism.
Peştele în conservă îşi pierde calităţile nutritive - FALS. Important e să alegem conserve cu peşte integral, cu tot cu oase. Cele mai valoroase din punct de vedere nutritiv sunt conservele cu sardine, hering, macrou şi ton.
Mult lapte înseamnă mult calciu - FALS. Laptele este recomandat în special copiilor, care trebuie să-l bea în varianta integrală. Adulţii pot să se rezume la maxim 2 pahare de lapte pe zi sau chiar să evite acest aliment, deoarece comsumul mare de lapte creşte aciditatea gastrica, iar organismul, pentru a o contracara, "fură" calciul din oase.
Dieta fără carne = dieta fără toxine - FALS. Carnea este necesară pentru o alimentaţie corectă. Ea are un rol special de construcţie şi reconstrucţie a muschilor şi a nervilor, pe care nicio proteină vegetală nu îl are.
La menopauză, kilogramele în plus favorizează osteoporoza - FALS. Dimpotrivă, e bine ca femeile să fie un pic mai plinuţe la menopauză, pentru că s-a dovedit că astfel sunt mai protejate împotriva osteoporozei








Primele lupte cu bolsevicii


Primele lupte ale Armatei Române cu bolşevicii (1917 – 1918)

Un lucru cu desăvârşire uitat, România s-a aflat printre primele state care au intrat în luptă deschisă, cu arma în mână, împotriva bolşevismului. Dacă nu chiar primul.
S-a recunoscut şi s-a demonstrat prin mii de pagini scrise şi documente care continuă să apară adevărul incontestabil conform căruia comunismul a fost un regim criminal, responsabil de moartea a milioane de oameni, mult mai mulţi decât a reuşit să ucidă nazismul, un regim nu mai puţin odios, dar din fericire care a durat mult mai puţin. Nu mai contenesc laudele către cei ce au contribuit la eliminarea regimului nazist, iar despre eliminarea comunismului se mai amintesc doar contribuţiile occidentalilor care, prin politica lor, au reuşit să facă să se prăbuşească această ideologie criminală şi înrobitoare. Prea puţin s-a spus şi se spune despre contribuţia acestor luptători anonimi, de cele mai multe ori, sau despre lupta unor popoare întregi care au pus stavilă comunismului chiar din momentele facerii sale, fără de care, poate istoria şi implicit harta lumii ar fi ar fi arătat altfel. Iar la loc de cinste, printre aceste popoare care au luptat de la început împotriva ciumei roşii, se numără şi poporul român. Poate este chiar primul, alături de ruşii albi, care a luptat cu arma în mână împotriva celor ce încercau să cuprindă tot globul în mrejele ideologiei otrăvite promovate atât de intens de aventurierii istoriei cunoscuţi sub numele de Lenin, Troţki sau Stalin, şi alţii ca ei, mai puţin vizibili, dar nu mai puţin periculoşi pentru întreaga omenire. Poporul român a luptat împotriva comunismului, cunoscut atunci sub numele de bolşevism, încă din primele clipe ale facerii sale, încă din momentul în care niciunul din liderii lumii nu-şi dădea seama cu ce pericol se confrunta omenirea. Fără lupta lor, harta lumii ar fi arătat altfel, iar pentru înfrângerea acestui flagel statele rămase libere ar fi trebuit să depună eforturi mult mai mari, poate peste puterile lor, pentru a readuce suflul libertăţii în regiunile îmbrăţişate de imperialismul rusesc convertit sub masca internaţionalismului comunist, dar tot sub hegemonia nemiloasă a Moscovei.
Cum am salvat aliaţii în 1916
România a intrat în războiul mondial la 15 august 1916 nu pentru a cuceri alte teritorii, cum greşit spuneau şi o mai spun inamicii noştri, ci pentru a elibera ţinuturi româneşti, locuite în majoritate absolută de români, aflate sub stăpânire românească timp de secole, dar atunci, prin capriciile istoriei, supuse monarhiei Austro-Ungare, a cărei singur scop declarat era deznaţionalizarea românilor şi maghiarizarea lor, în aşa fel încât provinciile locuite de ei să ajungă preponderent maghiare. De acelaşi tratament avea parte şi Basarabia, de această dată supusă rusificării de către imperiul ţarist de la Petrograd.
România avea de ales spre ce parte să se îndrepte, în condiţiile războiului mondial ce devasta lumea de mai bine de doi ani. Promisiunile curgeau de ambele părţi, dar până la urmă, regele Ferdinand îşi calcă peste legăturile sale de neam şi de familie şi decide să fie credincios cerinţelor poporului său, care vedea dintotdeauna participarea la război alături de Franţa, sora sa latină de care o lega atâtea aspiraţii. Pentru această decizie, Ferdinand este supranumit şi Ferdinand cel Loial, deoarece a decis să meargă alături de poporul său pe o cale presărată cu spini, chiar împotriva ţării care i-a dat naştere, împotriva familiei sale şi a neamului care l-a crescut şi format. Un rege reprobat de familia sa, dar idolatrizat de poporul său pe care era chemat să-l conducă.
România intră în război pe frontul oriental alături de ruşi, dar fără să ştie că aceştia îi pregăteau de la început pierzarea. S-a spus că momentul nu a fost bine ales, dar tocmai ruşii ne presau mai mult ca oricând. „Acum ori niciodată” ni s-a spus de nenumărate ori, iar România a crezut în promisiunile aliaţilor, mai cu seamă în cele ale ruşilor, care trebuiau să se coordoneze cu noi în efortul militar comun. Tratatul încheiat de România cu puterile aliate prevedeau şi noile graniţe de după victorie, dar nici acestea nu au fost respectate, mai cu seamă în problema Banatului, din care o treime îi va reveni Serbiei la Conferinţa de Pace de la Paris, deşi aceasta nu a stăpânit niciodată acest teritoriu populat majoritar de către români.
României i s-a promis că la începerea operaţiunilor sale militare în Transilvania, va beneficia de întreg sprijinul aliaţilor, printr-o ofensivă pe frontul de vest, iar pe frontul de est la nord, în Galiţia, ofensiva lui Brusilov va reîncepe mult mai energic, iar la sud, generalul Sarrail va începe propria ofensivă, pentru a facilita astfel avansul românilor de pe crestele Carpaţilor pe o linie mai scurtă, în centrul Transilvaniei, undeva pe valea Mureşului, astfel ca linia frontului să devină mai dreaptă şi mai uşor de controlat. Până la urmă s-a dovedit că aceste promisiuni nu au fost îndeplinite, ofensiva lui Brusilov stagnând din lipsă de forţe (mai mult, ameninţând prin oprirea ofensivei dreapta avansată a armatei române de nord ce pătrunsese în Transilvania), iar generalul Sarrail, prin rapoartele transmise comandamentelor superioare menţiona că nu are resurse nici măcar pentru defensivă, cu atât mai puţin pentru a lua ofensiva. Am fost minţiţi şi păcăliţi pentru a servi ca şi trupe de sacrificiu. Cu toate acestea, am intrat în război şi am înaintat în Transilvania. Cu această mişcare am salvat nu numai armata generalului Sarrail şi a lui Brusilov, dar inclusiv frontul de la Verdun. Marea victorie franceză de la Verdun i se datorează indirect armatei române, lucru uitat cu desăvârşire astăzi. Mai multe divizii germane au fost retrase de la Verdun pentru a fi concentrate în Transilvania, împotriva românilor, prin aceasta comandamentul german renunţând definitiv la cucerirea Verdunului. Mai mult, trupele bulgare întărite cu cele germane renunţă la atacul împotriva armatei lui Sarrail pentru a fi aruncate împotriva românilor în Cadrilater şi în Dobrogea. O sută de mii de oameni contra a treizeci de mii de apărători, a urmat apoi dezastrul de la Turtucaia şi pierderea Dobrogei, dar armata lui Sarrail a fost salvată. Promisiunile ruşilor conform cărora bulgarii nu vor intra în luptă împotriva noastră, la fel ca şi promisiunile de ajutor ale trupelor ruse în Dobrogea s-au dovedit a fi la fel de micinoase. Tunurile şi armamentul comandat şi plătit cu ani în urmă către Franţa, Statele Unite şi Japonia stătea încă în decembrie 1916 prin gările ruseşti, la Chişinău, Kiev sau Razdelnaia, nu numai din cauza birocraţiei, ci şi din cauza unei rele voinţe a Rusiei faţă de România la cele mai înalte nivele, ulterior dovedindu-se că însuşi ministrul de război rus, Sturmer, era mai mult decât favorabil Germaniei.
În majoritatea bătăliilor, inclusiv în Dobrogea sau, mai ales, în bătălia de pe Argeş-Neajlov pentru Bucureşti, ruşii au refuzat să ne acorde cel mai mic sprijin, o întreagă armată stând în aşteptare, cu arma la picior, când noi i-am cerut doar să taie o linie de aprovizionare a inamicului ce trecea la câţiva kilometri de tabăra rusească. La sfârşitul anului, când ne-am retras în Moldova, ruşii spuneau statului major român că aici doreau să ne aducă, ei propunând de la începutul campaniei noastre retragerea în Moldova şi abandonarea întregii Muntenii şi a capitalei, Bucureştiul. Ce fel de aliat era acesta care propunea de la începutul campaniei abandonarea capitalei şi a două treimi din teritoriul naţional? Privind logica imperială rusească, era normal, pentru ei nu era de dorit o armată română victorioasă, care mai târziu ar fi putut ridica pretenţii asupra Basarabiei româneşti, era de preferat o Românie învinsă, scăpată mai apoi de către ruşi, care ar fi putut anexa la încheierea păcii fără probleme încă o bucată zdravănă din teritoriul românesc. Doar la fel procedaseră ruşii şi în 1878, când au anexat din nou sudul Basarbiei tocmai de la aliatul care îl salvase în timpul campaniei împotriva Turciei în 1877-1878.
Cu toate lipsurile materiale, mai ales în artilerie, cu toată perfidia şi trădarea rusească recunoscută şi de aliaţii occidentali, românii s-au bătut cu un nemaipomenit eroism. Pe o lungime a frontului de 1300 km (identică cu întreaga lungime a frontului rusesc, iar spre comparaţie, întreg frontul de vest avea doar 800 km), luptând unul contra cinci contra celor mai bune trupe germane şi austro-ungare, la care se adăugau cele bulgare şi turceşti, au produs pierderi mari atacatorilor. De exemplu, pe frontul de la Jiu, unde a căzut la datorie generalul Dragalina, o singură divizie românească a rezistat fără să fie schimbată timp de 80 de zile la trei divizii germane dintre care una (a 11-a bavareză) a fost complet nimicită.
Iar exemplele pot continua şi vor continua în anul următor, al marilor victorii de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, dar şi al marilor trădări din partea aliaţilor noştri ruşi, care se vor transforma în cei mai mari duşmani ai noştri.
Marile victorii şi marile decepţii din 1917
În urma înfrângerilor datorate contextului militar din 1916 guvernul şi ce a mai rămas din armata română s-a retras în Moldova unde a urmat o perioadă de refacere a capacităţii de luptă. Rolul misiunii franceze conduse de generalul Berthelot a fost preponderent, ofiţerii francezi instruind armata română şi aducând-o la pregătirea necesară ducerii războiului modern, iar delegaţii acesteia reuşind să recupereze o parte din materialul militar destinat armatei române şi pierdut pe întinsul fără de sfârşit al împărăţiei ruseşti. După o muncă tenace, fără oprire, trupele române au putut fi dotate şi pregătite pe măsura celor occidentale. Redau aici o situaţie comparativă ale dotării armatei române în 1916 faţă de 1917, aşa cum apare în cartea generalului C. Găvănescu, apărută în 1918, „Epopeea română. Războiul nostru pentru întregirea neamului“, dotările comparative de materiale ale unui regiment de infanterie la 14 august 1916 şi la 1 iulie 1917. Mitraliere, 6,4,2 sau deloc (1916) faţă de 24 (1917); puşti mitraliere, niciuna faţă de 96; grenade şi grenadieri, aproximativ 24 de soldaţi cu 3-4 tipuri de grenade diferite faţă de toţi soldaţii cu sacul plin de grenade; telefoane, unele regimente deloc, altele câte unul faţă de unul la fiecare companie cu suficientă sârmă; rachete de semnalizare, deloc faţă de arhisuficiente în mai multe culori; căşti, la început deloc, venind mai târziu faţă de toţi soldaţii dotaţi; măşti de gaze, deloc faţă de toţi militarii.
Astfel, în vara lui 1917 românii erau pregătiţi de revanşă. Dar evenimentele internaţionale se precipită. În martie 1917 izbucneşte revoluţia în Rusia, care îl alungă pe ţar. Conducătorul ţării devine Kerenski, care continuă războiul. Dar societatea şi armata rusă sunt sătule de război. Idealurile revoluţiei erau generoase, cu promisiuni de libertate şi dreptate, împroprietărirea ţăranilor şi multe altele. Dar pentru rusul de rând, care pentru prima dată în istorie vedea zorii libertăţii şi simţea gustul ei, a fost prea mult dintr-o dată. Fiindcă această bruscă libertate aducea cu ea, mai ales în rândurile armatei, germenii anarhiei. Luptele politice se înteţesc la Petrograd, iar pe fronturi rezultatul este devastator. Soldaţii refuză să mai lupte, să respecte ordinele. Se organizează în fel de comitete revoluţionare, îşi aleg proprii lideri, îşi degradează ofiţerii şi generalii smulgându-le însemnele, batjocorindu-i, insultându-i sau chiar omorându-i. Nimeni nu mai are nicio autoritate asupra acestei armate transformate în bandă. Dar aceste transformări nu se petrec dintr-o dată, ci treptat şi din ce în ce mai rapid. Mai ales acolo unde morbul bolşevismului pătrunsese prin agitatori veniţi de la centru, care asmuţea soldaţii contra ofiţerilor, alungându-i şi înlocuindu-i cu comisari sau reprezentanţi aleşi, de multe ori simpli soldaţi inculţi care habar nu aveau să conducă o unitate. Astfel de soldaţi analfabeţi ajungeau să conducă companii şi regimente, uneori chiar divizii, un plutonier a devenit peste noapte general, şi nimeni nu putea face nimic, nici chiar respectivul, care nu avea nici un fel de autoritate, aşa cum a fost ales, aşa era şi răsturnat din funcţie. Acest proces de disoluţie se va accelera după preluarea puterii la Petrograd de către bolşevicii lui Lenin printr-o lovitură de stat, popularizată mai târziu de propaganda comunistă sub denumirea de Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie, după noul calendar 7 noiembrie.
Dar până atunci, ruşii aveau de ţinut un front, de la Marea Baltică în Moldova, unde luptau alături de aliaţii români. O vor face, dar pe măsură ce trecea timpul din ce în ce mai greu, soldaţii refuzând din ce în ce mai des să lupte, părăsindu-şi poziţiile tot mai frecvent, şi tot mai multe unităţi intrând în disoluţie. Soldaţii bolşevizaţi făceau în schimb politică, ţinând congrese şi întruniri, căutând să câştige noi şi noi adepţi şi punând la cale răspândirea revoluţiei proletare pe întreg mapamondul. Ca să nu-şi piardă timpul, jefuiau tot ce găseau.
Armata română refăcută ardea de dorinţa revanşei, în schimb ruşii făceau politică. În urma ofensivei franco-engleze pe frontul de vest, încep şi ruşii conduşi de Kornilov o ofensivă în sudul Galiţiei care la început merge bine, ajungând la o adâncime de 40 km pe un front de 50-60 km. La începutul verii generalul Alexandru Averescu declanşează ofensiva la Mărăşti, la 11 iulie, obţinând un succes major. Sunt cucerite prin lupte grele dealurile Mărăştilor, Momâia şi alte poziţii şi ofensiva progresează în fiecare zi. Dar ce folos, chiar dacă inamicul se retrage în debandadă, Armata a 2-a română nu pateu avansa prea mult deoarece ruşii nu mai vor să înainteze ca să ne protejeze flancurile. Este vorba de Armata a 4-a rusă (stânga) şi Armata a 9-a (dreapta), care spun că au ordin de la revoluţie să nu meargă mai departe. Mai mult, corpul 8 rus şi-a părăsit poziţia ce o ocupa pe Măgura Caşinului fără luptă şi fără să fie atacaţi de inamic. A fost nevoie ca armata română să-şi extindă flancul pentru a reocupa poziţia. Era primul gest de acest fel din multele care vor urma, mai ales în timpul bătăliilor cumplite de apărare de la Mărăşeşti. Totuşi, ofensiva a dezvoltat o adâncime de 20 km pe un front de 40 km, au fost luaţi peste 4000 de prizonieri şi capturate numeroase tunuri, arme, muniţii şi materiale. Succesul ar fi putut fi mai mare dacă ruşii ne-ar fi sprijinit flancurile în înaintarea noastră, am fi putut ajunge mult mai departe, deoarece inamicul fugea în debandadă.
Generalul Mackensen, renumitul spărgător de fronturi, nu s-a pierdut cu firea. Concentrase o forţă redutabilă pentru a o arunca împotriva românilor în sudul Moldovei, pentru ca în scurtă vreme să rupă frontul şi să ocupe ce a mai rămas din ţară. Peste două săptămâni la Iaşi, le-a spus colaboratorilor săi înainte de a pleca pe front, de unde urma să conducă operaţiunile militare chiar în prezenţa kaiserului venit special pentru a asista la îngenuncherea definitivă a României. Iar sorţii chiar le erau favorabili. Ofensiva lui Kornilov în sudul Galiţiei îşi dăduse obştescul sfârşit, iar contraatacul inamic a făcut armata rusă în descompunere să dea bir cu fugiţii. Germanii şi austro-ungarii aproape intraseră prin Bucovina şi pe teritoriul rămas în stăpânirea noastră în Moldova, apropiindu-se de Fălticeni. Ce folos mai aveau poziţiile noastre din sud, dacă ruşii cedau pe frontul lor din nord şi lăsau descoperită pe aici calea spre Iaşi?
S-a hotărât ca trupele ruse ce mai păstrau disciplina să fie retrase de pe frontul Mărăşeştilor pentru a putea constitui o forţă care ar putea redresa consecinţele ruşinoasei retrageri de la Tarnopol şi din Bucovina, menţinând frontul în nord-vestul nostru. Astfel, sudul Moldovei rămânea doar în grija armatelor române. În aceste condiţii s-au dat cumplitele lupte de la Mărăşeşti şi Oituz, chiar în timpul retragerii ruseşti, iar trupele ruse rămase au fugit de la primele focuri de pe frontul de luptă, lăsând goluri imense în liniile noastre, goluri umplute de unităţi române deplasate în grabă, care după marşuri epuizante ajungeau direct în luptă, pentru a-i scoate pe germani din tranşeele părăsite de ruşi fără nicio rezistenţă. Pe frontul Mărăşeştilor, patru divizii române epuizate au ţinut piept timp de săptămâni atacurilor a mai bine de zece divizii inamice, dintre care opt germane. La Oituz la fel, aceeaşi situaţie. Ruşi părăsindu-şi poziţiile, înlocuiţi în ultima clipă de români, ţinând piept cu un eroism care a uimit întreaga lume atacurilor trupelor inamice mult superioare. Dar la Oituz s-a petrecut şi un fapt mişcător, care prefigura de fapt evenimentele ulterioare. Mici unităţi ruseşti, formate din basarabeni, au rămas pe loc şi au luptat până la ultima suflare alături de fraţii lor români. La fel au făcut-o şi unităţile formate din voluntarii ardeleni şi bucovineni foşti prizonieri luaţi de ruşi din armata austro-ungară în primele faze ale războiului. O înfrăţire prin sânge, jertfă şi luptă, care va netezi calea spre marea unire ce va să vină, peste un an şi câteva luni. Dar până atunci nori negri stăteau în faţa României, şi următoarele lovituri vor veni nu de la duşmani, ci de la cei pe care încă îi consideram aliaţi.
Mackensen a fost înfrânt, diviziile sale mândre şi puternice s-au topit în faţa baionetei soldatului ţăran român. Circula o vorbă pe atunci, cum că soldaţii români preferă lupta cu regimentele bavareze, fiindcă „au ambiţ la baionetă“. Valoarea soldatului român s-a dovedit atunci, când armamentul şi dotările erau apropiate, s-a dovedit că putea sta în faţa celor mai buni soldaţi din lume, iar dacă este condus de ofiţeri şi generali capabili, nu este cu nimic mai prejos decât aceştia. Atacat de forţe net superioare, în proporţie de cinci la unu în unele cazuri, trădat ca şi până atunci de aliatul său, românul a învins. Şi a obţinut întreaga recunoaştere a aliaţilor şi admiraţia întregii lumi. Chiar şi astăzi, majoritatea istoricilor militari ai primului război mondial consideră Mărăşeştii ca una din cele mai sângeroase bătălii de pe frontul oriental, iar victoria românească, alături de ofensiva lui Brusilov din 1916, ca cele mai importante victorii aliate de pe acest front.
Luptele cu bolşevicii în Moldova (1917 – 1918)
În acest timp, Rusia se scufunda în haos. Armata rusă se dezintegra şi nimeni nu mai putea opri procesul. Lenin preluase puterea la Petrograd prin lovitură de stat şi îndemna la nesupunere, marcând începutul celor mai cumplite dezastre sociale în Rusia. trupele ţariste au fost contaminate de îndemnurile ce îndemnau la nesupunere şi părăsirea frontului. Soldaţii s-au transformat în briganzi care, după ce şi-au maltratat sau chiar ucis ofiţerii, şi-au ales comitete revoluţionare şi au început să jefuiască, să ucidă şi să violeze populaţia civilă. De morbul bolşevismului nu era scutită nici armata rusă aflată pe teritoriul României, circa un milion de soldaţi. Situaţii bizare se petreceau aici, întregi comandamente ruseşti fugind să se pună sub protecţia trupelor române, rămase imune la încercările de contaminare cu virusul bolşevic, în ciuda eforturilor ruşilor.
Din imperiu ţarist, Rusia devenise democratică şi apoi bolşevică, dar apucăturile imperiale rămăseseră. Deşi Lenin a propovăduit dreptul popoarelor din cuprinsul imperiului de a-şi decide singure soarta, realitatea era că pregătea şi încerca pe toate căile menţinerea subjugării acestora, prin forţa armelor, dacă nu se puneau sub protecţia revoluţiei bolşevice, care ar urma să cuprindă întreg pământul. Aşa a fost şi în cazul Basarabiei, care îşi urma calea spre o viaţă separată de fostul imperiu, înaintând pe calea unirii cu România. Cu atât mai puţin bolşevicii nu doreau să lase din mână această bogată gubernie anexată la 1812. Ba mai mult, intenţiile lor se îndreptau şi împotriva României, pe care o doreau transformată în republică sovietică.
Trupele ruseşti din România se transformaseră în bande indisciplinate, asupra cărora nimeni nu avea nici cea mai mică autoritate, nici măcar generalul Scerbaciov, comandantul rus al frontului. Actele de brigandaj împotriva populaţiei civile deveniseră ceva obişnuit. Rusia începuse tratativele de pace la Brest-Litovsk, iar România rămăsese singură pe întreg frontul oriental. Înconjurată de duşmani, trădată de aliat, jefuită de acelaşi aliat, cu interiorul nesigur, situaţia era fără ieşire. O speranţă apăruse odată cu apariţia Ucrainei care se desprinsese din imperiul rus, dar ucrainenii încheiară pace rapid şi acceptară prezenţa germanilor pe propriul teritoriu. Eram aşadar total înconjuraţi. Sub ameninţarea unui nou atac germano-austro-ungar destinat a termina odată pentru totdeauna cu frontul de est şi a-şi concentra forţele în vest, am acceptat armistiţiul pentru a câştiga timp, deşi aliaţii occidentali, chiar şi generalul Berthelot, ar fi preferat ca România să se sacrifice din nou şi să reziste într-un „triunghi al morţii” provocând pierderi şi imobilizând încă o perioadă importante forţe germane. Să ne mai sacrificăm încă o dată pentru Antanta, distrugând câteva divizii şi ţinând ocupate altele, câştigând timp până la sosirea americanilor în număr suficient pe teritoriul francez. Dar dacă asta s-ar fi întâmplat, armata română ar fi fost distrusă, întreaga ţară ocupată şi jefuită, militarii ucişi sau luaţi prizonieri. Atunci cine ar fi dat mâna câteva luni mai târziu cu armata de Dunăre a aceluiaşi general Berthelot silindu-l pe Mackensen să se retragă, cine ar fi ţinut straja pe Nistru împotriva bolşevicilor şi cine ar fi înăbuşit bolşevismul în Ungaria? Bolşevicii ruşi cu cei unguri şi-ar fi unit forţele în 1919, înghiţind Austria, Cehoslovacia, Polonia n-ar fi rezistat presată şi din sud, iar nici Germania, unde revoluţia era pregătită de Karl Liebneck şi Rosa Luxemburg, n-ar fi stat mai bine. Decizia luată, a armistiţiului, a fost cea mai bună, dar nu a rezolvat problema bolşevicilor din ţară şi din Basarabia, unde continuau aceleaşi jafuri şi omoruri, perturbând comunicaţiile spre front şi depozitele şi furniturile militare de pe teritoriul dintre Prut şi Nistru, încercând să înăbuşe speranţele de libertate ale locuitorilor.
La Socola, lângă Iaşi, era cartierul general al trupelor ruse conduse nominal de generalul Scerbaciov. Acesta pierduse controlul asupra majorităţii unităţilor ruseşti, iar la cererea sa de sprijin adresată guvernului român, Brătianu îi răspunde: „Nu pot mobiliza nici un soldat român pentru a vă apăra contra propriilor dvs trupe fără a mă vedea amestecat în luptele din Rusia şi fără a provoca un conflict cu noii conducători“. Dar în scurt timp România va trebui să se amestece, pentru a-şi salva fiinţa de stat. Toată localitatea Socola fusese transformată într-o puternică tabără militară rusească, cu mulţime de arme şi tunuri. Ofiţerii şi comandanţii trăiau cu spaima de a fi linşaţi de soldaţii bolşevizaţi. Pericolul era extrem, din moment ce Socola se afla lângă Iaşi, la câţiva kilometri de reşedinţa regelui şi a guvernului condus de I. C. Brătianu. Iată ce spunea acesta din urmă despre armata rusă bolşevizată, inclusiv despre acţiunile ei din Basarabia: „Armatele ruse au devenit bande fără conducători, otrăvite violent de anarhie, incapabile de a ţine frontul şi incapabile de a organiza demobilizarea pentru retragere, care fără aprovizionare constituie ea însăşi o operă devastatoare”.
Pentru a organiza şi iniţia revoluţia bolşevică în România, Lenin a trimis pe S. Rochal, instalat iniţial ca şi comisar al frontului românesc. Rochal avea doar 21 de ani, dar era un agitator bolşevic experimentat. În vara lui 1917 el crease republica Kronstadtului, cetatea insulară din Marea Baltică ce apăra intrarea în estuarul fluviului Neva, deci calea maritimă spre Petrograd, în Kronstadt fiind sediul marinei militare ruseşti. Au fost executaţi ofiţerii, inclusiv amiralul flotei, puterea trecând în mâna marinarilor, care au fraternizat ulterior cu bolşevicii lui Lenin. După ce a trecut războiul civil, în 1921, când marinarii s-au trezit la realitate şi şi-au dat seama că au fost păcăliţi şi că Lenin îşi trădase idealurile promise, s-au revoltat, dar au fost exterminaţi de Armata Roşie. Rochal se afirmase ca lider şi un agitator bolşevic, el chiar sechestrând la un moment dat ambasadorul englez de la Petrograd, cerând în schimbul eliberării lui ca guvernul englez să încheie pace, un act terorist de cea mai joasă speţă. Intervenţia lui Kerenski, care se mai bucura atunci de oarecare autoritate l-a salvat pe ambasador.
Numirea lui Rochal în funcţia de comisar al frontului românesc avea scop clar: eliminarea conducerii ruseşti a frontului, respectiv a generalului Scerbaciov şi a ofiţerilor săi, după modelul Kirilenko. Acesta din urmă, fost plutonier devenit generalisim, a eliminat conducerea cartierului general rus de la Moghilev, ucigându-l pe fostul comandant suprem, generalul Duhonin, cu ajutorul marinarilor baltici aduşi de Kirilenko. Dar Rochal avea şi o misiune suplimentară: eliminarea cartierului general românesc, a guvernului, alungarea sau suprimarea regelui şi desăvârşirea transformării României în republică bolşevică.
În drumul său Rochal s-a oprit şi două zile la Chişinău, unde a pledat în faţa sovietelor reunite formate din ruşi şi bolşevici, respectiv a adversarilor Sfatului Ţării, ca să procedeze imediat la preluarea puterii în Basarabia, promiţându-le ajutorul trupelor bolşevizate de pe frontul românesc şi sosirea unor marinari de la Petrograd.
Rochal, alături de amanta sa Boga, precum şi de comisarii Reissohn (al armatei a 4-a), Rech şi Hermann, îl provoacă la o discuţie pe Scerbaciov la cartierul său general de la Socola, la 21 decembrie 1917. Între timp, două brigăzi bolşevice se îndreptau cu trenul de la Odessa spre Iaşi, iar alte grupări bolşevice se îndreaptă spre Socola, spre a face legătura cu bolşevicii de aici.
Împrejurările sunt neclare, unii zic că Rochal ar fi încercat să-l asasineze pe Scerbaciov şi ar fi intervenit garda ucraineană nebolşevizată, apoi o subunitatea românească de vânători, care i-ar fi arestat. Ruşii i-au scos din mâinile românilor folosind un înscris contrafăcut şi i-au executat. Altă versiune spune că ar fi fost arestaţi şi executaţi direct din ordinul lui Scerbaciov. Cert este că Rochal şi ceilalţi au dispărut.
În noaptea de 21 spre 22 decembrie se ţine un consiliu de guvern care decide atacarea taberei de la Socola care devenise un focar bolşevic ce ameninţa România cu distrugerea, iar asta înainte ca restul trupelor bolşevice să ajungă acolo. Bolşevicii instalaseră deja tunurile pe dealul Aroneanu ţintind capitala României neocupate, dar românii, prevăzători, aduseseră trupe suplimentare în Iaşi. În zorii zilei de 22 decembrie 1917 soldaţii români atacă tabăra la baionetă. După o luptă scurtă, bolşevicii sunt dezarmaţi, încărcaţi în trenuri şi expediaţi sub pază dincolo de Prut.
A fost prima luptă serioasă între români şi ruşii bolşevizaţi, dar nu cea din urmă. Cele două trenuri cu bolşevicii plecaţi de la Odessa pentru a-i întări pe cei de la Socola şi a contribui la bolşevizarea României sosesc în gara Socola. Spre marea lor uimire, sunt întâmpinate de trupe române cu mitralierele şi tunurile îndreptate spre ei. Li se cere capitularea şi aceştia, înspăimântaţi, acceptă. Sunt dezarmaţi şi expediaţi peste Prut, pe urmele celorlalţi.
Între timp, guvernul şi Statul major al generalului Prezan luase măsurile de precauţiune şi în restul ţării. În spatele unităţilor ruseşti care se mai aflau pe front au fost poziţionate trupe române. Teritoriul din interior a fost împărţit în opt regiuni cu comandamente militare (Botoşani, Fălticeni, Iaşi, Podul Iloaiei, Roman, Vaslui, Bacău şi Bârlad) în care au fost dispuse şi întărite trupele de jandarmi cu unităţi militare care au început să urmărească şi să vâneze bandele de ruşi ce bântuiau şi jefuiau ţinutul. Cele mai reduse la număr au fost neutralizate cu uşurinţă, de cele mai multe ori pe cale paşnică, ruşii erau dezarmaţi şi expediaţi peste Prut. Se mai ajungea la ciocniri sporadice, când armele intrau în acţiune, dar în majoritatea cazurilor incidentele se rezolvau paşnic.
Nu acelaşi lucru se poate spune despre cazurile de dezertare şi părăsire a frontului de către mari unităţi, de ordinul diviziilor sau armatelor. Unde era posibil, erau dezarmate în mod paşnic, apoi îndrumate cu trenul sau pe jos spre Rusia. Ordinele primite de unităţile noastre militare erau clare. Nicio unitate rusă nu putea părăsi frontul pentru a merge în Rusia fără o aprobare scrisă din partea comandantului rus. Unităţile care se deplasau din proprie iniţiativă şi fără un ordin precis urmau să fie dezarmate. Se preciza totodată că nu trebuie bruscaţi unităţi sau soldaţi ruşi care corecţi şi păstrează o atitudine demnă. Dar „toţi care trăiesc şi se mişcă în această ţară, indiferent de naţionalitate, trebuie să respecte legile noastre şi ordinea publică“. Câtă demnitate şi hotărâre în dispoziţiile generalului Prezan!
Dar ignorarea de către noii comandanţi, comisari, ai armatei ruse bolşevizate a acestor dispoziţii va pune armata română şi frontul deţinut de ea într-o situaţie paradoxală, foarte rară, poate unică în analele războaielor: aliatul de bază devenea cel mai periculos inamic pentru statul şi armata română. Fără acţiunea militară hotărâtă decisă de guvernul Brătianu şi pusă în aplicare de armata comandată de generalul Prezan, ţara ar fi intrat într-un colaps politic şi militar cu un unic rezultat, bolşevizarea României. În această situaţie, bolşevicii ar fi ajuns cu uşurinţă în centrul Europei, deoarece nu le-ar fi putut sta nimeni în cale. Dar să vedem faptele.

Bătălia pentru Galaţi

După eliminarea focarului bolşevic de la Socola şi alungarea trenurilor cu ajutoare de la Odessa, situaţia era departe de a se fi calmat. După îndemnurile lui Lenin, ruşii dezertează în masă, înarmaţi, pentru a se întoarce în ţară. Erau hotărâţi să-şi croiască drum cu armele şi să prade totul în calea lor, ca un nor de lăcuste, şi dacă nu întâlneau rezistenţă, să bolşevizeze totul, după modelul din Rusia.
La 12 ianuarie 1918, Pechea, lângă Galaţi, o delegaţie rusească vine la comandamentul diviziei a 4-a pentru a anunţa că începând de mâine, 13 ianuarie, trupele ruse vor părăsi frontul şi vor trece Prutul în Basarabia. Referitor la ordinul generalului Scerbaciov de a rămâne pe poziţii, ruşii răspund că nu-l mai recunosc pe acesta drept comandant şi vor trece. În caz că trupele române vor opune rezistenţă, vor trece totul prin foc şi sabie, vor arde şi distruge totul în calea lor.
În zonă, pe front, în sectorul Tecuci – Galaţi, se afla armata a 6-a rusă, cu trei corpuri de armată a câte două divizii fiecare, cu o putere de circa 5 000 – 6 000 de luptători la fiecare divizie. În spatele lor fusese poziţionată divizia a 4-a română pentru a le supraveghea. După ultimatumul rusesc, divizia a 4-a ia măsurile necesare şi primeşte două batalioane cu mitraliere şi artilerie de la divizia a 13-a vecină ca şi ajutor. Ruşii se liniştesc momentan, dar pe 16 ianuarie divizia 40 rusă porneşte spre Pechea, dar este întoarsă pe front de divizia a 4-a română. La fel se întâmplă şi cu divizia 40 rusă. Dar la stânga dispozitivului se găsea Corpul Siberian, unitate de elită, a cărui divizie a 9-a se bolşevizase complet. Aceasta porneşte spre Galaţi, la fel ca şi divizia a 10-a siberiană, care avea mulţi militari ce forfoteau prin oraş. Pentru a acoperi sectorul de front părăsit de ruşi în faţa germanilor, pentru ca aceştia să nu atace poziţiile rămase goale şi a pătrunde în interior, românii trimit ce trupe puteau, respectiv regimentul 5 infanterie care ocupă liniile a două divizii şi două plutoane din regimentul 21 în locul regimentului 136 rus.
Descrierile luptelor pentru Galaţi le citez de pe blogul Din şi despre Galaţi…

“Oraşul se pregăteşte de apărare

La Galaţi, situaţia era mai mult decît alarmantă. Oraşul era ameninţat de un întreg corp de armată, din care dispăruse disciplina şi respectul pentru ordine. Comandorul de marină Rizea Niculescu, comandantul sectorului Galaţi, primeşte ordinul de a bara drumul coloanelor ruse spre est şi de a apăra oraşul. Colonelul Bădescu, comandantul Brigăzii a 8-a de la Fîntînele, are misiunea de a ataca dinspre nord şi dinspre vest coloanele ruse, aflate în defileul dintre bălţile Malina, Calica şi Siret. Din păcate, disproporţia forţelor este zdrobitoare, ruşii fiind mult mai numeroşi şi mai bine pregătiţi. Era vorba de celebrul Corp 4 siberian, în faţa căruia românii nu aveau nici o şansă. În zilele de 20 şi 21 ianuarie, în jurul Galaţiului se va da o luptă violentă intre acest Corp 4 siberian şi fracţiuni ale Diviziei a 4-a române. Comandorul Rizea împrăştie puţinele sale forţe în jurul Galaţiului. Cea mai mare parte a trupelor, două companii şi jumătate, din Regimentul 21, sunt păstrate pe Dealul Tiglina, spre a opri ieşirea ruşilor din defileul bălţilor, Calica şi Siret. Pe aici se astepta, de altfel, atacul principal. Aici se afla şi două baterii pe afete fixe, ale marinei, o escadrilă de 4 vedete, un torpilor şi o şalupă. O altă companie a ocupat poziţie lîngă bateriile marine, cu faţa spre oraş, spre a preveni un eventual atac al ruşilor din Galaţi (Divizia a 10-a, în spatele poziţiei de la Tiglina). Aşadar, Galaţiul putea fi atacat şi din afară, şi din interior. Mici detaşamente sunt postate la nord-vest de oraş, spre Fileşti, şi la est, spre Reni, iar în oraş a fost oprit un detaşament de marină şi două plutoane de infanterie, spre a supraveghea trupele ruse ale Diviziei a 10-a. Galaţiul se afla, timp de două zile, sub bombele ruşilor. Ruşii încep să înainteze din două direcţii: dinspre nord-vest de Fileşti înaintează Regimentul 34. Dinspre vest, de la Şendreni, înaintează grosul Diviziei a 9-a. În acelaşi timp, puternice patrule ruseşti se strecoară pe la sud de Băltiţa, surprind avanposturile româneşti de pe Tiglina, şi capturează un ofiţer şi 14 soldaţi. Comandantul oraşului cere ajutoare de la brigadă. Tot ce i se poate trimite este o companie de mitraliere şi o jumătate de companie infanterie, de 70 de oameni. Cu ei se întăreşte detaşamentul dinspre Fileşti şi trupa de gardă din oraş. Aceasta din urmă reuşeşte să-i impiedice pe ruşi să înarmeze cele 23 de mitraliere din depozitul Diviziei a 10-a din strada Daciana, cu care ei voiau sa atace pe la spate trupele române de la Tiglina. Detaşamentul român trimis de Brigada a 7-a la Şendreni, pentru a opri înaintarea grupului Diviziei a 9-a rus, e prea slab. Românii se retrag pe dealurile de la nordul satului, iar ruşii işi fac loc şi ajung la Movileni, aşezîndu-şi tunurile în baterii îndreptate deasupra Galaţiului. O delegaţie de soldaţi din Divizia a 9-a, în frunte cu un căpitan, se prezintă la Galaţi şi cer să li se permită trecerea prin oraş, pînă la ora 3 după-amiază. Daca nu, vor bombarda oraşul şi vor forţa trecerea. Comandantul român refuză. La ora 3:00 Armata rusă începe bombardamentul: nouă baterii de la Movileni trag asupra Galaţiului şi asupra poziţiilor armatei române timp de patru ceasuri. Artileriştii ruşi trag însă foarte prost şi pricinuiesc pagube neînsemnate. Bateriile marinei noastre ripostează, trăgînd asupra bateriilor ruse şi asupra rezervelor de infanterie. La ora 19:00 bombardamentul se încheie.

Oraşul, atacat din toate părţile

În noaptea care a urmat, între patrulele de infanterie şi ruşi au fost violente încăierări. Colonelul Bădescu a încercat, prin parlamentari, să-i convingă pe ruşi să depună armele. Nici un rezultat. A doua zi, ruşii reîncep bombardarea Galaţiului şi pregătesc un atac concentrat asupra oraşului. La aripa de vest, trupele Diviziei a 9-a atacă cu putere şi ocupă strîmtoarea dintre Malina şi Siret. La centru, trupele ruseşti de infanterie şi artilerie din Divizia a 10-a, care erau cantonate în cazărmile Tiglinei şi la gura Siretului, se concentrează în spatele detaşamentului român de la Tiglina. Îl atacă brusc şi prin surprindere capturează prima linie: o companie şi jumătate, situată pe botul dealului Tiglina, în faţa Lacului Calica. Restul trupelor noastre se retrage pe linia a doua, aproape de valea Tiglinei, la 800 m de bateriile marine. Dar informaţii foarte rele vin acum şi dinspre est. Vasele şi pichetele româneşti de pe Prut au fost dezarmate. Detaşamentele române de la Reni şi Giurgiuleşti, de peste Prut, au fost şi ele dezarmate. O baterie grea rusească şi şase mitraliere au fost aşezate pe dealul Giurgiuleşti, pe malul Prutului, iar un detaşament rus, format din două companii de mitraliere, un escadron de cavalerie şi o baterie de artilerie, a trecut Prutul, înaintînd spre Galaţi. Bateria şi-a aşezat tunurile lîngă Lacul Brateş. Infanteria rusă desfăşurată în linie de luptă înaintează, precedata de patrule de cavalerie, şi pătrunde în partea de jos a oraşului, unde se întăreşte cu peste 200 de infanterişti înarmaţi din Divizia a 10-a. Rînd pe rînd, ei dezarmează posturile noastre de grăniceri şi miliţieni. Un vas rus, înarmat cu un tun de 150 mm, venind de la Reni, urcă Dunărea şi trage asupra docurilor, vaselor marine şi bateriilor noastre. În acelaşi timp, tunurile de la Giurgiuleşti aruncă obuze în oraş.

Atacul român la baionetă îi îngrozeşte pe ruşi

Situaţia trupelor de apărare a Galaţiului este mai mult decît dramatică. Ele sunt acum atacate din 4 direcţii: vest, nord, est şi sud. În oraş, trupele Diviziei a 10-a ruse se constituie în unităţi de luptă, fără a mai putea fi împiedicate de vre-o trupă română. Orice măsură pe care o ia armata română contrastează foarte tare cu diferenţa numerică între soldaţi. În acest moment, armata româna are o tresărire extraordinară de orgoliu. Din detaşamentul de la Fileşti se iau două plutoane de infanterie, o secţie de mitraliere, care sosesc în fugă. Infanteriştii români atacă cu o violenţă de neimaginat detaşamentul rus de la est, îl pune pe fugă şi-l urmăreşte pînă trece Prutul. Lucrurile iau o întorsătură incredibilă şi pe dealul Tiglinei. Mîna de soldaţi români care s-a menţinut pe linia a doua, ajutată de o companie din Regimentul 50, trece la contraatac. Susţinut pe dreapta de Detaşamentul Milicescu, sosit de la Fileşti (jumătate de companie), iar pe stînga de bateriile marinei şi a vedetelor de pe Dunăre, românii reuşesc să-l respingă pe celebrul lor inamic. Dinspre nord, are loc atacul principal, dat de trupele din Brigada a 8-a, sub comanda colonelului Bădescu, între lacurile Malina şi Calica, împotriva grosului Diviziei a 9-a ruse. La început, românii înaintează foarte greu, din cauza unui puternic foc de baraj al artileriei ruse. Dar bateria româna îi sustine. Vedetele marinei reuşesc să treacă peste barajul rus de torpile, fără nici o piedică din partea marinarilor ruşi. Ele bombardează din flanc poziţiile ruse. Cu toate acestea, situaţia era departe de a fi tranşată în favoarea noastră. Şi atunci, armata română face ceea ce a făcut dintotdeauna: atacul la baionetă. În frunte cu comandanţii lor, soldaţii români trec la un atac violent la baionetă, recuceresc dealul Tiglina, îi eliberează pe camarazii lor capturaţi şi-i pun pe fuga pe ruşi. Atacaţi şi respinşi dinspre nord şi est, ruşii intră în debandadă şi încep sa se îngrămădească spre sud, înspre Gara Barbosi, şi podul de peste Siret. Artileria noastră şi trei avioane de bombardament arunca bombe asupra masei de soldaţi ruşi strînşi acolo. Furia cu care românii, semnificativ mai puţin numeroşi, contraatacă, îi îngrozeşte pe ruşi, care iau o hotărîre disperată şi senzaţională. La ora 11:00 noaptea încep să treaca podul şi linia frontului şi se predau germanilor. A fost un deznodămînt total neaşteptat şi absolut unic în istoria primului război mondial. O bătălie între două armate aliate, în faţa poziţiilor inamicului şi sub privirile acestuia.

Capitularea

S-au predat germanilor majoritatea regimentelor 33 şi 35 de infanterie rusă, în total peste 3 000 de oameni, cu tot materialul şi cu un divizion de artilerie. A doua zi dimineaţa, o delegaţie a Diviziei a 9-a siberiene a anunţat capitularea. Restul regimentelor 33 şi 35, regimentele 34 şi 36 în întregime, Brigada a 9-a de artilerie, siberiană, o baterie a Diviziei a 10-a siberiene şi coloana Statului Major al diviziei, împreună cu tot materialul (60 de tunuri, arme, muniţii, tunuri de tranşee, care erau concentrate dincole de Siret, la Vădeni, gata să treacă la nemţi), au declarat că se predau românilor dacă li se lasă libera trecere pentru oameni şi caii şi căruţele lor. După ce au fost dezarmaţi, li s-a dat voie sa plece. A doua zi au fost dezarmate complet şi trupele celei de-a doua divizii, a 10-a, a Corpului siberian. Şi acestea au fost lăsate să treacă peste Prut, pe sub paza santinelelor române. Bătălia de la Galaţi, cea mai spectaculoasă, a fost singura din timpul primului război mondial, cînd s-au folosit trupele terestre, marine şi aviatice în acelaşi timp. Conform istoricului Constantin Kiriţescu, lupta de la Galaţi a fost una dintre cele mai spectaculoase din luptele desfăşurate pe teritoriul României. În semn de omagiu, autorităţile dintre cele două războaie mondiale, au instalat o placă memorială de cinstire a gloriei soldaţilor care au apărat Galaţiul în acele zile. Aceasta se află pe locul unde astăzi se găseşte magazinul Stirex, din Mazepa. În 1945-1946, în încercarea de a şterge ruşinea de pe obraz, ruşii au dat ordin ca această placă memorială sa fie demolată, iar in istorie, generaţii întregi de gălăţeni habar nu au avut despre acest episod cutremurător din istoria Galaţiului şi a poporului român.”

Luptele cu bolşevicii în alte părţi ale Moldovei

În timp ce luptele de la Galaţi erau în plină desfăşurare, în celelalte regiuni în care se afla armata rusă evenimentele se precipitau, având o derulare asemănătoare. Voi menţiona doar câteva dintre ele, cele mai importante.
Paşcani. Armata a 4-a rusă părăseşte poziţiile ce le ocupa între munţii Neamţului şi Paşcani. Era vorba de diviziile 26 şi 84 ruseşti, iniţial acceptând să fie dezarmate şi apoi expediate în Rusia. Văzând că erau foarte mulţi în comparaţie cu trupele române ce le supravegheau, au decis să forţeze trecerea prin forţa armelor. Maiorul Botnariu, încercând să parlamenteze cu ei este împuşcat pe la spate. Românii se năpustesc asupra lor, din nou la baionetă, şi îi împrăştie. Se dau în continuare lupte grele între Roman şi Paşcani, dar până la urmă ruşii capitulează şi acceptă dezarmarea. Au fost dezarmate şi expediate spre Rusia regimentele 104, 334 şi 335.
Fălticeni. Corpurile 18 şi 40 ruse se îndreaptă spre Fălticeni – Străjeşti pe mai multe coloane, pentru a trece mai departe, refuzând să depună armele. Au fost opriţi de grănicerii noştri la 27 ianuarie. Au dat patru atacuri respinse de ai noştri. A doua zi capitulează şi începe dezarmarea lor. Am pierdut 14 morţi şi 83 de răniţi. Ei au avut peste 100 de morţi şi 500 de răniţi.
Mihăileni. Armata a 8-a rusă contra diviziei a 9-a română, divizia care s-a acoperit de glorie la Mărăşeşti, când a ţinut piept inamicului înlocuind trupele ruse ce părăseau tranşeele. Din 18000 de oameni, după lupta de la Mărăşeşti, a rămas cu 4000 de oameni, arzând de dorinţa revanşei. În faţa unui corp de armată rusesc, detaşamentul Arghir Constantinescu. Atacul rusesc eşuează, în primul rând din lipsa disciplinei şi coeziunii caracteristice unităţilor bolşevice, conduse de lideri fără cunoştinţe militare. Contraatacul român la baionetă aduce decizia, ruşii capitulează.
Timişeşti. Vânătorii de munte îi potolesc pe bolşevici. la fel se întâmplă la Botoşani, Bacău, Roman.
Până la sfârşitul lui ianuarie 1918, întreaga Moldovă este curăţată de bolşevici. Reacţia lui Lenin şi a conducerii bolşevice este dură. Încă din 29 decembrie 1917, ministrului român la Petersburg, Constantin Diamandy, i-a fost înmânată o notă de protest prin care acţiunea trupelor române a fost calificată drept criminală şi îndreptată împotriva revoluţiei ruse. Eram ameninţaţi cu cele mai aspre măsuri, şi asta nu era decât prima ameninţare. Vor urma şi altele, ultimatumuri şi măsuri represive, inclusiv confiscarea tezaurului depus în Rusia de către autorităţile române, despre care nici astăzi nu mai ştim nimic.
Dar luptele cu bolşevicii vor continua cu furie, acesta fiind doar preludiul. Un nou câmp de luptă pentru trupele române va fi Basarabia, ocupată de trupele ruseşti bolşevizate ce vor încerca să înăbuşe orice încercare de redeşteptare naţională, începută demult, dar devenită pregnantă odată cu izbucnirea revoluţiei ruseşti din martie 1917. În pericol de moarte, basarabenii îşi vor îndrepta privirile spre România, şi din nou baioneta soldatului român va obţine decizia, la fel cum va apăra în viitorul apropiat tot sud-estul Europei de pericolul bolşevic.
Sursa: istorie