Singura Felina

joi, 31 mai 2012

Masuri dure

Rusia: Masuri dure impotriva nationalistilor radicali

autor: Ursu 31.05.2012
Procurorul general al Rusiei, Marina Gridneva, intr-o declaratie oficiala a anuntat decizia Curtii Supreme din Rusia, prin care aceasta a hotarat prin decizie definitiva ca organizatia radicala Blood & Honour, fiind de tip extremist, ii este interzisa desfasurerea activitatii pe teritoriul statului rus.
Conform motivarii deciziei, activitatea organizatiei se caracteriza prin nationalism, ura rasiala, intoleranta religioasa si actiuni violente impotriva imigrantilor din Caucaz, din Africa sau a minoritatii tiganesti.
Conform declaratiei procurorului general, liderii si membrii miscarii Blood & Honour, prin activitatile desfasurate “intentionau schimbarea ordinii constitutionale din Federatia Rusa”. De altfel, un numar considerabil de membri si simpatizanti ai acestei grupari au suferit deja condamnari sub acuzatii grave de crime si terorism.
Prin aceasta decizie a Curtii Supreme, se anunta inceputul unui val de actiuni politienesti de represiune impotriva gruparilor considerate de autoritati ca fiind neonaziste sau care promoveaza ura si intoleranta. Sursa: FrontPress.ro

Un banc.....sec...

Scufita Rosie leagana cosuletul in manuta mergind vioaie si vesela spre bunicuta. La un moment dat o voce groasa si cam infundata din tufis: - Stai pe loc, sunt lupul fioros, ce-ai in cosulet? - Ia, niste placinta de mere pentru bunicuta, ca-i bolnava. Vocea, cu rasuflarea intretaiata: - Bine, bine, si-altceva? - Pai, niste dulceata de mure, facuta de mine. Vocea geme dureros: - Lasa, lasa, si-altceva ce mai ai? - Aoleu, nu mai am nimic adica ar mai fi niste servetele de hirtie. Vocea pitigaiata si scremuta. - Lasa servetelele si cara-te.
beep.ro/

Bai Victore !

31.05.2012

ABUZ INCREDIBIL ??????????

ABUZ INCREDIBIL! Printre dumneavoastra, cititorii blogului nostru, sunt multi care lucreaza in ministere, va rugam mult sa-l ajutati pe acest om! Este un om cu frica lui Dumnezeu, fiul lui a terminat Facultatea de Teologie!



Cel mai mare traficant din Europa, un biet bugetar înglodat în datorii

Aceasta ar putea fi cea mai mare eroare judiciară a anului. Italienii au cerut arestarea lui Victor Iustin Rădulescu, pentru traficarea a 9 tone de cocaină, valorând 450 milioane de euro. Incredibil, constănţeanul are 56 de ani, trăieşte dintr-un salariu de 1.800 de lei, are un apartament modest şi nici bani să-şi pună dinţii nu are. Rudele şi colegii de serviciu spun că toată povestea este o mare farsă.
Trafic de droguri de mare risc, operaţiuni navale de mare anvergură pentru transbordarea a numai puţin de 9 tone de cocaină, şeful celei mai mari reţele internaţionale de trafic de narcotice, importuri din America Latină în Europa. Sunt acuzaţiile căzute pe capul unui constănţean care a fost săltat de poliţiştii români şi arestat apoi de judecători pentru a fi predat autorităţilor italiene care îl dăduseră în urmărire internaţională. “Cetăţeanul român Rădulescu Iustin (Justin ) Victor de 56 ani este depus în arestul poliţiei, sarcina noastră a fost doar să-l găsim şi să respectăm solicitarea autorităţilor italiene”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Constanţa Gelu Manolescu.
Mare mafiot! Nici dinţi în gură nu are
Povestea pare desprinsă din filme. Mircea Rădulescu, fratele inculpatului este năucit. “Victor are un salariu de bugetar 1800 de lei, are datorii, o casă modestă, are în întreţinere o soţie bolnavă de inimă, un fiu de 34 ani care a terminat teologia, nu a făcut in viaţa lui niciun rău, nu are bani, nu are maşină, abia plăteşte întreţinerea la apartament, nici dinţi în gură nu are, cine l-o fi scos mare mafiot, habar n-avem. Avem probe că în intervalul 2007-2008 nici nu a ieşit din ţară, am încercat să le spun judecătorilor, e strigător la cer. Singura problemă pe care a avut-o este că se judecă cu o femeie din Spania de la care închiriase o ambarcaţiune pe care trebuia să o plătească în rate dar şalupa nu avea motor şi nu a primit-o niciodată. Ne vom vinde apartamentele şi vom face rost de bani pentru a-i dovedi nevinovăţia.”
A fost asociat cu un italian, dar au dat faliment
Pentru poliţişti nu a fost greu să-l găsească pe “marele traficant”. S-au dus acasă la el, ieri după amiază, au bătut la uşă, le-a răspuns omul, era obosit de la serviciu, lucrează la Căpitănia Midia, în schimburi. Pentru că i-au văzut soţia bolnavă, l-au invitat la sediul IPJ şi acolo a rămas. Bărbatul şi-a sunat soţia şi a anunţat-o că este reţinut pentru trafic internaţional de droguri.
.Apartamentul are uşa deschisă, soţia ne primeşte şi ne invită în casa intunecată, fără gresie, faianţă, fără termopane, cu uşile interioare închise cu sfoară. “Era şocat dar mi-a spus să am grijă de mine şi că e o neînţelegere. Mai apoi când am văzut la toate televiziunile că bărbatul meu este cel mai mare traficant şi că a fost capturat pentru 9 tone de droguri, am căzut jos. Mă gândesc că i-a furat cineva identitatea, s-a folosit de datele lui, nu mai ştiu. În urmă cu câţiva ani a fost asociat cu italian, unul Luigi, într-o mică firmă de shipping din Constanţa dar în 2008 , ăla a dispărut fără să plătească datoriile, firma s-a închis, am auzit că italianul e acum prin Lituania, poate s-o fi folosit de actele lui şi l-a transformat acum pe soţul meu în mare mafiot”, se vaită Mihaela Rădulescu.

“M-A PUFNIT RÂSUL

Italienii sunt siguri că el e omul
Surse judiciare italiene au declarat pentru EVZ că nu au niciun dubiu asupra identităţii românului: “A fost identificat de investigatorii noştri, Parchetul şi Direcţia Antidrog din Milano, asemenea investigaţii se fac prin cooperare internaţională poliţienească.Cetăţeanul român are deja mandat de reţinere în Italia şi îl vom judeca la Milano“. Rădulescu Victor Iustin (Justin) va ajunge în câteva zile în Italia unde va fi preluat de anchetatori.
Colegii de serviciu sunt sideraţi: “Am pufnit în râs când am auzit. E un amărât foarte credincios, mergea toată ziua la biserică, din salariul lui îşi ţine toată familie, fiu-su nici n-are parohie că nu s-a însurat nici la 35 de ani, omul avea numai probleme pe cap şi era şi bolnav. Sigur e o confuzie la mijloc”. http://www.evz.ro

miercuri, 30 mai 2012

Romani in Ucraina


Cati romani au mai ramas in Ucraina

autor: FrontPress 31.05.2012
Conaţionalii noştri din teritoriile româneşti, dăruite de Stalin Ucrainei în 1940, îşi pierd identitatea, devenind ucraineni sau… moldoveni.
Românii care mai locuiesc astăzi în Ucraina se află în permanenţă între două focuri – cel al ucrainenilor, care promovează o politică de deznaţionalizare, şi cel al activiştilor din aşa-zisa „Asociaţie naţional-culturală a moldovenilor din Ucraina”. Această asociaţie, fiind condusă de adepţii moldovenismului antiromânesc, a acuzat România că, chipurile, îi obligă pe cetăţenii din Cernăuţi să-şi schimbe naţionalitatea din moldovean în… român, dându-le cu sacul paşapoarte româneşti. Acest lucru ar avea, spun ei, legătură cu recensământul care se va desfăşura în 2013 în Ucraina.
„Înaintea recensământului din Ucraina ce va avea loc în 2013, autorităţile române încearcă să convingă populaţia moldovenească din regiunea Cernăuţi să-şi schimbe identitatea naţională în cea românească”, se arată în declaraţia Asociaţiei naţional-culturale a moldovenilor din Ucraina, semnată de preşedintele acesteia Anatol Fetescu şi „alţi lideri” de organizaţii culturale moldoveneşti din Bucovina. Aceştia mai susţin în declaraţia lor că „Bucureştiul duce o campanie flagrantă de antimoldovenism, xenofobie şi o politică discriminatorie faţă de moldovenii din Ucraina”. „Recent, acest lucru a implicat nu numai oficiali de rang înalt din România, dar chiar şi reprezentanţii oficiali ai RM”, se spune în declaraţie, făcând referire la Radu Cosma, directorul din cadrul Departamentului Românii de pretutindeni şi la parlamentarul Ion Hadârcă.
Potrivit lui Radu Cosma, preşedintele Departamentului Românii de pretutindeni, de fapt, lucrurile au stat cu totul altfel. „Este adevărat că am fost la Costiceni în decembrie. Am dus cărţi pentru copii, împreună cu ambasadorul Ion Stavilă, deputatul Ion Hadârcă şi Arcadie Suceveanu. Prezenţa şi mesajul nostru le-a picat bine aşa-zişilor apărători moldoveni care credeau că am venit să facem propagandă românească. Noi însă venisem cu un mesaj echilibrat, în care am accentuat unitatea lingvistică a românilor din cele trei state. Nicidecum şi nimeni nu a făcut promisiuni legate de schimbarea naţionalităţii sau în privinţa paşapoartelor româneşti”.
Pe de altă parte, românii rămaşi pe partea Ucrainei, în urma schimbării frontierelor, spun că sunt obosiţi de atâta propagandă moldovenistă, care nu face altceva decât să le întunece minţile, să-i facă să uite că sunt cetăţeni români, ci a unui stat, care în 1940 i-a rupt forţat de la propria patrie. „Noi, comunitatea românească din sudul Basarabiei, ne pomenim uitaţi cu desăvârşire, rămaşi în urmă de carul istoriei.
Consider că trebuie să arătăm lumii că noi suntem încă în viaţă şi că rămânem mândri de neamul nostru, de obârşia noastră, chiar în condiţiile vitrege de azi. Condiţii, aş spune, foarte grele, când minţile oamenilor de rând, ale copiilor sunt întunecate fără milă prin diferite politici oficiale şi neoficiale de deznaţionalizare, cum ar fi mitul despre aşa-numita „limbă moldovenească” – deosebită, chipurile, de limba română, sau separarea moldovenilor de ceilalţi români. Toate acestea se fac ca noi să ne învrăjbim, să ne urâm între noi şi să uităm, pentru totdeauna, cine suntem”, ne povestea în cadrul unui interviu acordat pentru TIMPUL Tudor Iordăchescu, locuitor din judeţul Ismail. Bărbatul spunea printre lacrimi că oamenii uită cu încetul că sunt români. Mamele îşi dau copiii la şcoli ucrainene, posturile TV şi radio sunt toate ucrainene, elevii merg la studii superioare la instituţii tot ucrainene, considerând că astfel îşi asigură şansa unui viitor mai bun. Legătura lor cu guvernarea de aici s-a rupt. „Nu avem nici măcar un ziar în limba română, iar copiii care cresc nu-şi cunosc istoria”.
În vremurile în care propriii cetăţeni se află între două tăişuri, guvernarea RM nu are nicio soluţie şi asistă tacit la deznaţionalizarea lor. Am încercat să aflăm de la Guvern cum îşi protejează cetăţenii din afara frontierelor, dacă le sunt asigurate studiile în limba de stat, dacă elevii au cărţi de istorie, de limbă română, dacă este cultura noastră promovată acolo. De la Executiv ni s-a comunicat că, la nivel naţional, nu există politici de susţinere a românilor din afara frontierelor. Acestea le putem găsi la fiecare minister în parte. De vreme ce subiectele abordate de noi ţin de educaţie şi promovarea culturii, am solicitat ministerele Educaţiei şi Culturii.
Ministrul Educaţiei, Mihail Şleahtiţchi: Subiectul legat de românii din afara graniţelor RM este unul foarte important pentru noi. Acum lucrăm asupra unei noi variante de protocol de colaborare în sfera învăţământului cu Ucraina. Acolo vor fi prevăzute o serie întreagă de momente ce vor facilita antrenarea în RM a românilor din teritoriile altor state. Acest document n-a fost suficient de bine elaborat în faza lui iniţială. În consecinţă, el nu este atractiv pentru românii din alte state să vină la noi la studii, mai ales pentru cei din Ucraina. Potrivit aceloraşi surse din cadrul ME, RM nu asigură românii din afara graniţelor cu manuale în limba română. De aceste aspecte se ocupă Ministerul Educaţiei al României.
Ministerul Culturii, Direcţia politici culturale în teritoriu şi cultură scrisă: Nu prea avem programe culturale cu românii din afara frontierelor. Organizăm evenimente culturale mai mult la nivel de festivaluri de amator. Diaspora din Cernăuţi ne-a chemat recent la mai multe festivităţi, dar noi nu putem pleca la fiecare solicitare. La moment, nu avem bani pentru ca să ne permitem să realizăm mai multe programe culturale, la nivel de minister. Ceea ce organizăm este mai mult la nivel local.
„Poşta Moldovei”, Alexandra Ţurcan, Serviciul de difuzare a presei: Noi avem un contract bilateral cu Ucraina. Astfel, ei adaugă în Catalogul lor de ziare publicaţiile noastre, de limba română, iar noi în Catalogul nostru – publicaţiile lor solicitate aici. Ziarele şi revistele de limba română, care pot fi găsite la ei sunt: „Făclia”, „Florile Dalbe”, „Moldova Suverană”, „Jurnal de Chişinău”, „Tribuna”, „Săptămâna”, „Literatura şi Arta”, „Ziarul de Gardă” şi TIMPUL. Din păcate, în primele trei luni ale anului nu au existat abonamente nici pentru una dintre aceste publicaţii. Deocamdată, avem abonări doar la o revistă de limba rusă – „Predskazatel”. Cert este că în anii trecuţi lucrurile stăteau mai bine. De Irina Papuc – Timpul
 

Cine va conduce America ????

Bilderberg, in SUA: Cine va conduce America?

autor: FrontPress 30.05.2012
Grupul elitelor care conduc lumea se va întâlni anul acesta pe teritoriul Statelor Unite, fapt ce alimentează teoriile speculaţiei privind alegerea preşedintelui american.
După fiecare întâlnire a grupului Bilderberg se întâmplă lucruri importante în lume. Iar când, contrar obiceiului ca aceste întâlniri să se petreacă în locuri secrete, de lux, exclusiviste din Europa, au loc în America, atunci întâlnirea are cu siguranţă legătură cu alegerile prezidenţiale din Statele Unite. Ultima oară când s-a întâmplat aşa a fost în 2008, anul electoral când Statele Unite şi întreaga lume s-au ales cu Barack Obama.
Acum este iarăşi an electoral în America, iar grupul Bilderberg se întâlneşte între 30 mai şi 3 iunie din nou în SUA, în statul Virginia, la Hotelul Westfield Marriott, comentează rt.com. Mulţi cred că aici s-ar putea decide dacă Obama va mai obţine un mandat prezidenţial sau în locul lui va veni alt preşedinte ales. Este o chestiune care îi preocupă pe mulţi din rândul celor care sunt convinşi că lumea este condusă de o mână de oameni reuniţi într-un grup “conspirativ”, care trage iţele nevăzute ale omenirii. Un răspuns clar nu a fost dat până acum şi poate nici nu va fi dat vreodată, însă vor exista cu siguranţă voci care vor spune că ceea ce se va întâmpla după această apropiată reuniune, mai ales în America, cu ocazia viitoarelor alegeri prezidenţiale, a fost, desigur, rezultatul discuţiilor secrete din Virginia.
Se mai spune că una dintre metodele “de lucru” preferate ale grupului Bilderberg constă în a-i invita pe viitorii şefi de stat sau de guvern la aceste întruniri secrete ale grupului. Se ştie că aşa s-a întâmplat cu preşedintele George H.W. Bush (tatăl fostului preşedinte George W. Bush) în 1985, cu preşedintele Bill Clinton în 1991, cu Tony Blair în 1993 sau cu Romano Prodi, fostul şef al Comisiei Uniunii Europene, în 1999. Aşa s-a întâmplat şi cu Obama în 2008. Reuniunea grupului de la Bilderberg a avut loc tot în Virginia, la Chantilly, nu departe de Washington DC, în perioada 5-8 iunie în acel an. Obama şi Hillary Clinton se aflau umăr la umăr în cursa pentru nominalizarea în cursa prezidenţială din partea Partidului Democrat. Şi amândoi au dispărut în ziua de 5 iunie 2008 în mod “misterios”, pentru câteva ore, “undeva în zona Washingtonului”, după cum a relatat apoi presa americană, care a tras concluzia că au fost amândoi, cu siguranţă, la întâlnirea cu cei din “Bilderberg”. Iar ceea ce a fost după aceea se ştie. După două zile de la întâlnire, Hillary a abandonat cursa în favoarea lui Obama, spunând că îl va susţine în continuare, iar el a câştigat alegerile şi a numit-o pe Hillary şefă a diplomaţiei americane, adică secreatar de stat.
Americanii abia aşteaptă să afle acum care dintre “prezidenţiabili” va călca pe-acolo, ca să ştie cine le-ar putea fi preşedinte.
Dacă la început era cât se poate de “ermetic”, cu timpul, grupul de la Bilderberg a început să mai comunice din când în când şi cu “exteriorul”. De pildă, şi-a făcut site oficial pe internet, www.bilderbergmeetings.com, pe care se prezintă ca fiind “Bilderberg Meetings”, un club (format – n.r.) “numai pe bază de invitaţii”, constituit din aproximativ 140 de persoane, dintre cele mai puternice şi reprezentative din lume, din diferite medii: finanţe, afaceri, comerţ, petrol, politică, arte, ştiinţă, capete încoronate, mass-media … Iar singura activitate a selectului grup pare să fie “Conferinţa” sa anuală, la care nu se votează nimic, nu se decide nimic şi nu se emite nici un comunicat de presă. De pe Jurnalul National
Citeste si:
 

marți, 29 mai 2012

Mafia imobiliara tiganeasca

Mafia imobiliara tiganeasca continua sa distruga patrimoniul arhitectural al Timisoarei

autor: FrontPress 29.05.2012
Cel mai bogat țigan din România, Ionelaș Cârpaci, alias Ionel Sandner, demolează un monument de patrimoniu din Timişoara, fără ca autorităților să le pese. Casa Muhle, fosta reşedinţă a primului florar imperial din Banat, a rămas, în prima fază, fără acoperiș. Dacă totul merge conform planului lui Cârpaci, acesta își va ridica un nou palat.
Casa Muhle a fost unul dintre cele mai frumoase imobile ale Timișoarei. Construită în secolul al XIX-lea, ea aparținut florarului Wilhelm Muhle, întemeietorul Parcului Rozelor și creatorul primului soi de trandafir românesc. Imobilul a fost naționalizat de comuniști, iar în deceniul trecut a intrat în posesia lui Ionelaș Cârpaci.
Noul proprietar a solicitat mai multe autorizaţii de construcţie de la Primăria Timişoara, iar în iulie 2011 a și primit una. Conform acesteia, se pot executa „lucrări de restauraţii, reparaţii generale, modificări interioare şi exterioare prin consolidări, extinderea casei scării şi extinderea clădirii pe faţada posterioară cu 3,85 metri în scopul reîntregirii faţadelor în mod unitar, cu păstrarea arhitecturii existente, amenajare de mansardă în podul existent cu păstrarea cotei existente la cornişă şi păstrarea caracterului arhitectural existent, refuncţionalizare şi recompartimentare parţială a clădirii la subsol, parter şi mansardă şi amenajarea unui bazin la demisol”.
Acum o săptămână, „restaurarea” a început cu dărâmarea acoperișului. Vineri, cei de la Inspectoratul de Stat în Construcţii au descins la adresă şi au cerut încetarea imediată a lucrărilor. „În urma verificării de vineri s-a constatat faptul că modul în care se execută lucrările de restaurare nu respectă procedurile impuse de o intervenţie la o clădire de patrimoniu, drept pentru care Primăria Municipiului Timişoara, prin Instituţia Arhitectului Şef, a dispus sistarea oricărei lucrări”, se arată într-un comunicat al Primăriei Timişoara.
Reprezentanții municipalității spun, de asemenea, că proprietarul şi constructorul au fost chemaţi, marţi, la Inspectoratul de Stat în Construcţii pentru „clarificări legate de lucrarea executată şi pentru luarea măsurilor impuse de lege în astfel de cazuri”.
Felul în care se operează în cazul Casei Florarului este tipic pentru cei care vor să modifice o clădire istorică. Inițial este decopertat acoperișul, apoi imobilul este lăsat pradă intemperiilor, până la distrugerea totală. Ulterior, proprietarii cer o nouă autorizație și ridică o nouă clădire. De Georgeta Petrovici – De Banat

luni, 28 mai 2012

Ce inseamna a fi roman ????


autor: FrontPress 28.05.2012
Această întrebare nu e destinată maselor populare, tărănimii noastre multi-milenare si tuturor acelora care duc o viată legată de obiceiurile străbune . Multimile trăiesc românismul. Nu filozofează asupra lui. Multimilor anonime se datoreste existenta noastră ca neam pe acest pământ. Ele au oferit conducătorilor substanta primordială din care s-a slefuit apoi personalitatea lui istorică. Ele au plăsmuit lumea interioară, de imagini si viziuni, din care s-a făurit apoi cultura noastră natională.
Întrebarea se adresează oamenilor cu carte, acelora care, intrând în contact cu arii deosebite de spiritualitate, riscă să se înstrăineze de ethosul national si să piardă întelegerea românismului. Primejdia e atât de mare astăzi când un număr însemnat de români au fost asvârliti de soartă în mijlocul altor neamuri unde aud o altă limbă si trăiesc alte obiceiuri. Situatia nu e mai bună în tară, unde tinerii din scoli si universităti sunt crescuti în duhul monstruos al ruperii totale de trecutul neamului nostru.
Iată cum, din cauza invaziei comuniste, problema românismului se pune în termeni îngrijorători si merită să fie cercetată.
1. Elementele constitutive ale poporului românesc.
Pentru a întelege ce înseamnă a fi Român, trebuie să ne urcăm la origini pentru a ne reaminti componenta etnică a poporului nostru. Nu există nici un neam pe lume care să descindă dintr-o singură colectivitate, neamestecată si nealterată de alte grupuri sociale. Din aceste întrepătrunderi etnice se naste o nouă sinteză socială si un nou popor îsi face aparitia pe lume.
În cazul neamului nostru, peste fondul trac s-a suprapus ocupatia romană, iar prin secolele VI-VII Daco- Romanii au suferit o puternică invazie slavă. Elementul slav a fost deznationalizat de autohtoni si a participat la formarea poporului românesc. Dacă ne referim la proportia dintre cele trei elemente în componenta poporului nostru, bine-înteles că predomină fondul trac. Noi suntem Traci care ne-am pierdut limba în contact cu civilizatia romană, asa cum s-a petrecut si cu alte popoare cucerite de Romani.
Pentru a ne orienta în chestiunea românismului, trebuie să tinem seamă de aportul adus de fiecare din aceste elemente la formarea sufletului national. Popoarele, ca si indivizii, au un eu sau o constiintă colectivă. Ca să întelegem ce înseamnă a fi Român, trebuie să descompunem realitatea lui interioară în fasciculele lui componente. Ce-am mostenit de la Traci, ce-am mostenit de la Romani, ce-am mostenit de la Slavii primitivi ?
Se stie că Tracii au fost un popor de mari tensiuni spirituale. Cultura europeană îsi trage originile din spatiul locuit de acest popor. Vechea cultură greacă nu e altceva decât o variantă a culturii trace. Triburile grecesti care au creat srălucirea Eladei au coborât din nordul tracic. Cât priveste religia Tracilor, ea era atât de sublimă, încât fără exagerare poate fi numită un pre-crestinism. Dar Tracii, înclinati mai mult spre contemplare si dispretuind bunurile acestei lumi, n-au fost în stare să realizeze ceva mare pe plan istoric. Fiecare trib, fiecare cetate, fiecare vale, îsi trăiau viata lor singuratică si nu se trezeau la realitate decât atunci când erau atacati. O singură dată s-au asvârlit într-o mare întreprindere istorică, sub Alexandru cel Mare. Si, dacă n-ar fi fost asasinat Boerebista, cine stie dacă soarta spatiului răsăritean nu ar fi fost alta. Evident, când Tracii au fost surprinsi de puterea romană, s-au apărat vitejeste, dar era prea târziu ca să se mai poată sustrage unui destin implacabil.
Trebuie să cunoastem acum cum se manifestă tracismul în noi. “Românul e născut poet” a exclamat într-un moment de fericită inspiratie Vasile Alecsandri. Dispunem de uriase zăcăminte spirituale si în acelasi timp, de un extraordinar dar de a-l exprima în forme artistice. Am putea zice că nu e Român care să nu fi fost ispitit de a-si încerca talentul, în olărit , în lemn, cusături în arii sau poezie. Românul e poet chiar si când vorbeste. El inventează mii si mii de feluri de a întretine o conversatie banală. De la Traci am mostenit apoi simtul proportiilor, al armoniei si capacitatea vastelor sinteze creatoare. Geniul lui Brâncusi, care străluceste astăzi pe primul plan al sculpturii mondiale, nu e altceva decât triumful geniului trac. Desi trăind în Occident, el a rămas adâncit în contemplarea tainelor sufletului român si de aici a scos acele frumuseti nepieritoare. El si-a dat seama că orice influente străine , orice imitatie, nu poate da decât o artă bastardă. Lui Brâncusi, i se poate aplica admirabila formulă a Căpitanului : “O cultură e natională ca origine si internatională ca strălucire”.
Romanii erau exact opusul Tracilor. Putini sensibili la comorile vietii interioare. Erau cârmuitori, prin excelentă. Oameni de legi si de Stat. Îi interesau în primul rând cetatea si expansiunea ei. Tenaci în atingerea scopurilor. Politica era suprema lor artă. Ei au dat omenirii exemplul unic al unei creatii imperiale continue, construită piesă cu piesă în decurs de secole. Ceea ce o generatie cucerea, alta consolida si lărgea.
Si noi am mostenit ceva din viziunea imperială a Romei. Din nefericire, prea putin pentru a ne afirma în spatiul nostru, după conceptia romană. Si e firesc, pentru că în proportie covârsitoare noi suntem Traci. Avem izbucniri, ca să zic asa, de Stat, dar nu avem continuitate. După un Stefan Vodă, vine un Stefănită Vodă si totul se spulberă. Toată istoria noastră nu e decât un lant de încercări avortate de a crea un Stat puternic si durabil.
Fireste că la aceasta a contribuit si situatia geo-politică a neamului nostru. Suntem asezati, cum spune cronicarul, în calea tuturor răutătilor . Dar nu e mai putin adevărat că înfrângerile suferite se datoresc si caracterului nostru nestatornic. Virtutile civice ale străbunei Rome sunt slab reprezentate în componenta sufletului românesc. Ne lăudăm cu descendenta romană, dar nu-i urmăm îndemnurile pentru a ne crea întocmiri politice statornice.
Elementul perturbator al fiintei noastre etnice se datoreste fără îndoială amestecului slav. E vorba de vechea penetratie slavă, care face parte integrantă din totalitatea poporului românesc. Slavii sunt un popor nebulos. Au goluri sufletesti care se manifestă fie prin apatie, fie prin violente absurde. Slavul e omul extremelor, al rupturilor, al schimbărilor brusce de umor si sentimente. Azi îti poate jura prietenie si mâine să-ti împlânte cutitul. Cei ce au trăit invazia rusească, au făcut experiente de acest gen, când după duiosii înlăcrimate se merge la crimă.
Structura sufletească a Românului a fost afectată de slavism. În mijlocul neamului nostru vom descoperi indivizi care au maniere ciudate si inexplicabile, care îsi schimbă comportamentul si gândirea, de la o zi la alta. Nu au stabilitate sufletească. Nu sunt capabili să fie consecventi cu ei însisi, cu propriile lor păreri si angajamente. Sunt oameni care sar de pe o pozitie pe alta. Nu se pot fixa, urmând un tel, o directie. Mereu sunt nelinistiti si turburati, mereu în căutarea a ceva nedefinit si neclar. E slavul din ei care-i debordează, târându-i în anarhie si negativism.
Cât de puternică e abaterea slavă în componenta sufletului românesc e greu de spus. În orice caz, toti suntem încercati de ea, toti suntem supusi tentatiei de a iesi din cadrul ordinii si al armoniei, pentru a ne azvârli în haos.
2. Destin national
Aceste caracteristici, acest mănunchi de forte spirituale au dat nastere poporului românesc. Aceasta e analiza lui spectrală. Dar poporul românesc nu se identifică cu nici una din aceste dimensiuni. E o entitate nouă, cu sufletul si aspiratiile lui proprii. Avem un substrat trac, un substrat de romanitate si avem o infuziune slavă ; reprezentând totusi o formulă comunitară nouă, distinctă de elementele rasiale care au intrat în componenta noastră. Suntem Români si cu aparitia noastră în spatiul sud-estic începe o nouă aventură istorică. Istoria e creatia popoarelor. Cercetarea trecutului nu ne poate servi pentru a reconstitui gloria unor popoare apuse, ci pentru a ne da mai bine seama de posibilitătile noastre creatoare si de defectele cu care am venit pe lume.
Un popor nu este, ci devine o notiune dinamică. E o afirmare permanentă a eului său în luptă cu alte colectivităti. O natiune e o întreprindere a viitorului, o proiectie a lumii sale interioare de visuri, aspiratii si idealuri. O natiune nu poate trăi fără a-si fixa ruta de urmat în proximele decenii. Dacă nu-si concentrează energiile spre un tel precis, abdică de la misiunea ei si va fi cutropită de alte natiuni. Robia în care geme poporul român astăzi este rezultatul incapacitătii clasei conducătoare dintre cele două războaie de a formula si urmări cu tenacitate o politică de salvare natională în functie de primejdia din răsărit. Poporul român trebuie să trăiască într-o permanentă stare de mobilizare pentru a-si apăra granita Nistrului.
Fiecărui popor i-a fost hărăzit de Dumnezeu o misiune de îndeplinit în această lume. Acesta e destinul lui national. Acest destin trebuie mereu scrutat de conducători , mereu chestionat, pentru a da răspunsul cuvenit unei anumite situatii istorice. Este cert că în împrejurările actuale, destinul national comandă tuturor Românilor din tară si din exil să-si concentreze toate puterile pentru eliberarea Patriei. Toate celelalte teluri cad pe al doilea plan, iar cine se refugiază în alte preocupări , motivând nu stiu ce superiorităti intelectuale, e un dezertor al cauzei nationale.
3.Taina românismului
Cum putem descoperi românismul pentru a-l servi apoi cu dragoste si înflăcărare ? Românismul e în noi, în sufletul nostru. Între individ si neam se produce un proces osmoză, de întrepătrundere. Dispunem asadar de instrumentul interior ca să explorăm fiinta neamului. Numai să ne folosim de el. Prin meditatie, prin contemplatie lăuntrică, ne vom pune în contact direct cu neamul. Îi vom simti pulsul, durerile, suferintele si aspiratiile. Dacă ne vom apleca astăzi asupra neamului, vom auzi zornăit de lanturi, usi grele care se deschid si închid, de paznici fiorosi si în fata noastră vor apărea mii de morminte care ard si ard cu o flacără care urcă până la cer. Cine ar putea să rămână nesimtitor la această priveliste de groază, afară de acei care si-au construit o filozofie strict egoistă a vietii si refuză să ia act de tragedia neamului ?
Românismul trebuie explorat integral. Pe toate dimensiunile : în spatiu, în timp si în profunzime. Românismul integral cere să ne interesăm de soarta tuturor fratilor nostri din toate provinciile si răspândirile : din Basarabiua, din Balcani, din Banat, din Ungaria si chiar din America sau alte continente. Orice Român ne interesează, chiar dacă ar trăi undeva pe la polul sud.
Românismul integral cere ca să ne cunoastem istoria, începând de la originile ei cele mai îndepărtate . Dar nu asa superficial, pe ani si evenimente. Asta nu e istorie. Ci în structura ei intimă : în ideile care au călăuzit-o , în actiunile si reactiunile care i-au determinat cursul.
Românismul integral mai cere ca să ne inspirăm din spiritualitatea românească, obiectivată în creatiile populare, când ne avântăm în domeniul artei si literaturii
4.Unde se găseste Românul adevărat ?
Românul adevărat se găseste la intersectia celor trei axe ale românismului : geografia natională, istoria natională si cultura natională. Privelistea spatiului locuit de Români, privelistea timpului însemnat de isprăvile lor si privelistea domeniului său spiritual îsi dau concomitent întâlnire în sufletul Românului adevărat. Sunt trei aspecte ale aceleiasi realităti : românismul.
Cine poate să îmbrătiseze arhitectura diferentiată a românismului pe cele trei planuri, devine un mare Român. Marii Români sunt foarte rari. Pot fi numărati pe degete în istoria si cultura noastră : Bălcescu, Cuza, Eminescu, Aurel C. Popovici, Corneliu Codreanu, Traian Brăileanu, Nae Ionescu si încă câtiva.
Maniu a fost un mare ardelean, dar n-a izbutit niciodată să se ridice la viziunea integrală a românismului. El n-a înteles niciodată importanta Basarabiei ca piesă esentială în dispozitivul de apărare al tării. De aici si nefericita lui interventie în evenimentele de la 23 august. Ionel Brătianu iubea pasionat pământul si cunostea istoria României, dar era amputat de viziunea spirituală a neamului. Asa se face că pe cât de strălucit a fost în cursul războiului de unitate natională, pe atât de lamentabil s-a comportat după război, neacordând atentia cuvenită noilor aspiratii nationale.
Străinii pot deveni Români numai în măsura în care îsi asimilează coordonatele sufletului românesc. Prin simpla încetătenire un străin nu devine Român. Aceasta e o calitate exterioară, care nu-l transformă automat în Român. După cum un Român de sânge poate suferi un proces invers, de îndepărtare de focarul românismului până a se înstrăina complet. În acest caz, desi el e Român de sânge, desi poartă un nume românesc, a încetat de-a mai fi un Român adevărat. Avem celebrul caz al lui Titulescu care s-a înstrăinat atât de mult de neam încât a devenit un inamic al românismului.
Comunistii nu sunt Români. Mă refer la corifeii comunisti, la acei initiati în secretele Internationalei Comuniste, si nu la masa oportunistilor si a acelora intrati de nevoie în partid. Desi, probabil, Români de sânge, nici Gheorghiu Dej si nici Ceausescu nu mai apartin poporului românesc. Un comunist automat iese din comunitatea natională. Partid Comunist Român e o absurditate. Orice comunist e un internationalist, un cosmopolit, un dusman al popoarelor. Idealul comunismului este distrugerea natiunilor, prin amestecul lor fortat într-o masă informă, pe care să o poată guverna cu usurintă fortele secrete ale acestei miscări.
5.Ce este Miscarea Legionară ?
Este o uriasă încercare de a crea un mare tip de Român care să rezolve problemele politice, economice si sociale ale poporului românesc, cu scopul de a-i netezi calea spre împlinirea lui în lume. Destinul national îsi găseste întruchiparea supremă în cultură. Dar cultura e o floare gingasă care nu se dezvoltă decât în conditii de securitate, pace si bună-stare. Iată functiunea si rolul istoriei nationale. Istoria e barajul de protectie a culturii.
Când un popor suferă vicisitudini istorice, ceea ce se întâmplă astăzi cu poporul nostru, atunci si cultura lui se ofileste. Ceea ce cheamă comunistii cultură românească, nu mai e cultură, ci ceea ce a rămas din vechea cultură si vechea capacitate creatoare a poporului nostru după ce au fost infiltrate prin nenumărate site marxist-leniniste. Adevărata cultură românească lâncezeste prin închisori.
Fără istorie nu există cultură. Ca să ne afirmăm , în deplină libertate creatoare, trebuie mai întâi să existăm ca entitate independentă, stăpâni pe destinul nostru. Corneliu Codreanu a avut intuitia centrală a sufletului românesc. El si-a dat seama de imensul potential creator al neamului nostru, dar si de defectele care îl sufocă : vanitate, inconsecventă si superficialitate. Sprijinindu-se pe filonul romanitătii el a urmărit să trezească din letargie energiile trace, asa ca Boerebista altădată , si apoi cu această superioritate de forte să domine anarhia slavă. A reusit în această întreprindere uriasă, dar n-a putut să-si desăvârsească opera, fiind ucis de dusmani.
Căpitanul a avut si geniala inspiratie ca în această mare scoală de refacere a sufletului românesc, să asocieze si învătătura crestină. Într-adevăr, romanitatea noastră era prea slabă ca să sustină cupola Miscării. Dar adăugând ordinii romane ordinea crestină a vietii, i-a dat o soliditate de fier. Dragostea, virtutea cardinală a doctrinii crestine, produce efecte salutare si în viata Statului, fiind elementul de armonie si închegare între cei doi poli ai existentei lui : autoritate si libertate. Asa a luat nastere o disciplină sui-generis, lipsită de constrângeri externe, bazată pe consimtământ si adeziune voluntară.
Disciplina izvorâtă din bucuria de a servi o cauză mai înaltă. Timpul e actiune din perspectiva românismului integral. Nu actiune pentru afaceri si interese particulare, ci actiune pentru salvarea poporului românesc. Să combatem defectele specifice poporului nostru, punând în locul lor :
- al vanitătii – ambitia creatoare de valori nationale ;
- al inconsecventei – eroismul de durată ;
- al superficialitătii în gând si actiune – seriozitate si simtul monumentalului. De Horia Sima – Tara si Exilul – ian.-feb. 1971
 

duminică, 27 mai 2012

Bustul lui Adrian Paunescu

Bustul lui Adrian Paunescu dezvelit cu proteste (VIDEO)

autor: FrontPress 27.05.2012
Bustul lui Adrian Păunescu din parcul Grădina Icoanei a fost dezvelit, sâmbătă, în prezenţa câtorva zeci de admiratori sau prieteni ai poetului, printre care academicianul Eugen Simion şi Gelu Voican Voiculescu, evenimentul fiind marcat şi de protestul unui locuitor al Sectorului 2.
Înaintea dezvelirii bustului poetului, primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu a declarat că acest eveniment dedicat lui Păunescu face parte dintr-o serie de comemorări, trecute sau viitoare, ale unor nume mari ale literaturii române, precum Mircea Eliade, Pentru Ţuţea şi Mircea Vulcănescu. În primele minute ale ceremoniei, în timp ce Neculai Onţanu vorbea despre opera lui Păunescu, un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani a scandat, de pe trotuarul de vizavi, împotriva gestului de a-l comemora pe poet. “Ruşine! Adrian Păunescu nu merită asta!”, a strigat bărbatul de lângă poliţiştii care încercau să îl calmeze.
Netulburat, academicianul Eugen Simion a vorbit, de asemenea, despre opera lui Păunescu. “Adrian Păunescu are o operă întinsă, voluminoasă, enormă. Se va confrunta cu timpul (…). Adrian Păunescu a fost şi un om politic remarcabil”, a spus academicianul.
“Remarcabil, bine zis «remarcabil!»”, a strigat, la rândul său, protestatarul, de peste stradă. “Unii îl urăsc cu o ură grea, indecentă chiar”, a vorbit Eugen Simion despre moştenirea pe care a lăsat-o poetul, amintind şi de criticile care i-au fost aduse şi în ziua înmormântării sale. În timpul discursului academicianului, o dubă a Poliţiei Locale a Sectorului 2 s-a oprit lângă protestatar, stârnind revolta câtorva oameni prezenţi la eveniment.
“Nu puteţi să faceţi aşa ceva, nu puteţi să îl luaţi la secţie”, a strigat unul dintre participanţii la eveniment către poliţişti. “Este dreptul meu de a fi aici şi de aprotesta împotriva acestei mascarade”, a spus şi protestatarul recomandându-se drept un locuitor al Sectorului 2 pe nume “Marinescu”. “Nu merita Păunescu o asemenea mascaradă, o asemenea glorificare. Asta este opinia mea. Este o persoană care a făcut profund rău societăţii româneşti”, a adăugat el.
La scurt timp după sosirea dubei, protestatarul a plecat de la eveniment. Printre cei care i-au adus un omagiu lui Păunescu s-au numărat şi Mihai Cimpoi, academician din Republica Moldova, jurnalistul Tudor Octavian şi Gelu Voican Voiculescu. Acesta din urmă a vorbit despre modul în care societatea românească l-a uitat pe Adrian Păunescu.
“Ingratitudinea este forma cea mai sublimă de recunoştinţă. După prezenţa masivă la înmormântarea lui Păunescu s-au făcut foarte puţine gesturi care să amintească de persoana sa. Un val de uitare a încercat să şteargă urmele trecerii lui prin lume”, a spus Gelu Voican Voiculescu. Acesta a adăugat că românii pot conştientiza golul pe care l-a lăsat dispariţia poetului, “închipuindu-şi cum ar fi reacţionat Adrian Păunescu săptămâna aceasta când se întâmplă această ruşinoasă provocare de a aduce în ţară sicriul lui Nyiro Jozsef (…). El (Păunescu n.r.) nu ar fi tolerat această demisie de la autoritatea de stat”.
La eveniment a fost prezent şi Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanu, episcop vicar patriarhal, care a vorbit despre personalitatea lui Adrian Păunescu şi, împreună cu Eugen Simion, a dezvelit bustul poetului.
Evenimentul dedicat lui Păunescu a fost contestat şi înaintea desfăşurării, de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), printr-un comunicat dat vineri.
IICCMER “îşi exprimă dezaprobarea fermă faţă de această iniţiativă şi solicită public Primăriei Sectorului 2 să renunţe la acest gest iresponsabil”, potrivit comunicatului remis agenţiei Mediafax, în care se precizează că printre atribuţiile institutului se numără şi “identificarea responsabililor pentru ideologia şi propaganda statului totalitar, precum şi evidenţierea surselor intelectuale ale formării gândirii şi practicilor totalitare”.
Adrian Păunescu (1943 – 2010) a fost, înainte de 1989, unul dintre susţinătorii dictatorului Nicolae Ceauşescu, postură din care a sprijinit regimul şi ideologia comuniste. “Păunescu a fost iniţiatorul şi coordonatorul unor acţiuni şi manifestări artistice ample prin intermediul cărora se aduceau laude deşănţate regimului comunist şi conducătorului Partidului Comunist. Dincolo de contribuţiile literare – de care se vor ocupa exegeţii literari – cariera publică a lui Adrian Păunescu de dinainte de 1989 a înregistrat numeroase momente în care sunt vădite accentele naţional-comuniste şi dimensiunea apologetică”, se mai spune în comunicatul IICCMER.
Institutul mai precizează că, din perspectiva sa, “cultul persoanelor care au contribuit la potenţarea şi la amplificarea propagandei comuniste reprezintă un act de dispreţ la adresa victimelor regimului comunist”.
Adrian Păunescu – născut la 20 iulie 1943, în Copăceni, judeţul Bălţi, Basarabia, în prezent Republica Moldova – a fost poet, publicist şi om politic. Adrian Păunescu a fost cunoscut mai ales ca poet şi organizator al Cenaclului Flacăra, el fiind şi unul dintre cei mai prolifici autori români contemporani. Adrian Păunescu a murit la începutul lunii noiembrie 2010. De pe Mediafax
 

MARS CU PROTESTE

Mars pe strazile capitalei cu portrete ale eroilor anticomunisti, majoritatea legionari (FOTO)

autor: FrontPress 27.05.2012
Asociaţia Totul Pentru Ţară a organizat joi, cu ocazia Înălţării Domnului şi a Zilei Eroilor, un marş inedit pe străzile capitalei în cinstea tuturor deţinuţilor politici, martiri şi luptători pentru libertatea şi demnitatea Neamului Românesc şi a Bisericii strămoşeşti.
Cei circa 40 de participanţi s-au întâlnit pe Calea Victoriei, în părculeţul de lânga Biserica Kretzulescu, de unde au pornit într-un marş al tăcerii, purtând drapele tricolore şi portrete cu mai mulţi eroi aticomunişti, precum Corneliu Zelea Codreanu, Ioan Ioanolide, Bănică Dobre, Pr.Ilie Cleopa, Valeriu Gafencu, Elisabeta Rizea, Ion Moţa, Gheorghe Clime, Alexandru Cantacuzino, Vasile Marin şi mulţi alţii. Punctul terminus al acţiunii a fost Biserica Sfântul Ilie Gorgani unde manifestarea s-a încheiat cu câteva alocuţiuni şi o rugăciune. Sursa: FrontPress.ro
 

Primul in Moldova

Cine a venit primul in Moldova?

autor: FrontPress 27.05.2012
În orice discuţie de genul „cine a fost primul aici” alogenii vin cu un dezavantaj. Se ştie clar data la care au venit, cum au venit, de ce au venit şi de unde au apărut. Ca să îşi legitimeze prezenţa pe pământurile româneşti, de multe ori recurg la deformarea istoriei, încearcă să demonstreze fie că românii nu existau la data sosirii lor, fie că românii erau puţini sau chiar că românii nu erau români.
Ucrainenii poartă în denumirea lor de popor propria origine. Sensul etimologic al cuvântului „Ucraina” este de ţară de margine, ţară de graniţă – „mărginime”, cum s-ar spune pe româneşte. „Ucraina” a fost dintotdeauna un teritoriu disputat în care s-au amestecat mai multe popoare în decursul a sute de ani. Slavii ruteni s-au învecinat dintotdeauna cu românii din voievodatul Moldovei (să nu uităm că Vasile Lupu şi-a denumit colecţia de legi moldoveneşti „Carte românească de învăţătură”, iar Ştefan cel Mare încheia cu Polonia tratate de alianţă scrise în limba valahă, nu în limba moldovenească).
Se ştie cu precizie când au fost aduşi găgăuzii între Prut şi Nistru, în perioada ţaristă, când acest popor creştin şi-a găsit aici un refugiu faţă de persecuţiile din Imperiul Otoman. S-a petrecut ceva ciudat cu găgăuzii din R. Moldova. Cele mai intense politici de asimilare le-au fost aplicate în perioada sovietică, iar acum s-au întors împotriva celor care le-au acordat autonomie. Găgăuzii au devenit portavocea care reclamă „românizarea” R. Moldova.
Să nu mai vorbim de modul în care au ajuns ruşii pe meleagurile dintre Prut şi Nistru. Unii dintre ei au venit aici înainte de 1918, alţii au fugit de ciuma roşie sovietică şi s-au adăpostit la Chişinău. Toţi au fost bine primiţi şi nu am auzit de conflicte sau plângeri faţă de tratamentul la care au fost supuşi (nici nu prea aveau de ce să se plângă câtă vreme au fost minoritatea stăpânitoare). Cei mai mulţi ruşi au venit după 1944 şi încă regretă acele vremuri când afirmarea identităţii româneşti putea duce la moarte sau deportare.
Problema nu este că au venit minorităţi naţionale în R. Moldova – problema rezidă în modul în care ei se comportă faţă de membrii etniei autohtone şi majoritare. În primul rând, este propagat un permanent dispreţ faţă de limba românească. De asemenea, civilizaţia tradiţională românească este prezentată ca fiind primitivă. Nu în ultimul rând, reprezentanţii minorităţilor naţionale sunt cei care promovează cel mai activ inventata identitate moldovenească separată de cea română. Bineînţeles, există şi ruşi sau ucraineni pentru care adevărul este mai presus decât orice şi care nu se coboară să spună că există o limbă moldovenească separată de cea română.
În esenţă, nu contează cine a venit primul pe un anumit teritoriu. Istoria este istorie şi în mod normal nu ar trebui să influenţeze existenţa cetăţenilor care sunt toţi egali în faţa legii. Dar nu este ceva normal când o minoritate dictează majorităţii şi înceapă să îi modifice identitatea. De George Damian – Timpul 
 

Ne punem poalele in cap inainte de a ajunge la rau.

Aceasta este fraza care ne reprezinta  alaturi de "A ne  imbata cu apa rece".
Aceasta atitudine ne caracterizeaza. De nenumarate ori consideram ca, daca in sufletul nostru ne dorim cu ardoare ca reprezentantii nostrii sa castige orice competitie ca, ei sunt cei mai buni si  prezenta lor la acele competitii este numai de complezenta pentru a arata respect publicului, gata  reusita cu Magna Cum Laude este  ca si asigurata.
Dar de cate ori nu ne-am  inselat si pentru ca am cazut din varful copacului, direct in chiur si ne va durea noada  mult timp, cu atat  supararea este mai mare.
Dupa acest dus rece ca ghiata, urmeaza  analizarea cu despicarea firului in 4 ca, cu este chiar asa,   conationalul nostru avea sanse dar a fost  nedreptatit, sau ca sortii i-au fost impotriva.
Numai acum  inainte de meciul de box intre Bute si Froch,  ni s-a explicat ca acel mititel  obraznic de englez care nu mai are de trait decat pana in sec. 1 a primului  gong:)) Il si vedeam apucat de nadragi de catre Bute si aruncat peste toti spectatorii si aruncat afara pe usa  ramasa special deschisa, ca sa nu se raneasca. SI....? Ce a urmat ???
 Sau de naprasnica noastra Mandinga favorita nr.1 care  nu avea ce cauta intre nulitatile cu care concura !!!
Si...... ?
Nu era mai bine sa fim mai modesti in aprecieri si sa nu inflamam imaginatia romanilor care prin aceste excrescente ale  pozitivismului se considera  patrioti?  Sa fim a cata oara este nevoie,  modesti si cu bun simt.
De pe vremea dinainte de 1989, au ramas aceste  recrudescernte ca noi suntem buricul pamantului.
Nu neg ca nu se fac malverxatiuni si poate nu in totalitate cei care castiga sunt merituosi 100 %, dar nu este mai bine sa nu ne punem poatele in cap inainte de a trece raul, pentru  ca infringerea  cu dreptate sau nu, sa fie la fel de usturatoare?
La sfarsitul unui meci de fotbal, se comenteaza ca  asa si asa  dar  rezultatul conteaza, scorul si nu ce s-a intamplat cu portarul sau alt jucator care nu a fost pe faza.
Acum se incinge imaginatia romanilor cu alt eveniment... Dar mai bine nu vreau si eu sa pun  o caramida la acest eveniment, pentru a nu crea poate dezamagire.
Atat sper, la mai multa decenta si  stapanire de sine pana la  sfarsit.
Sau poate  face parte din  meniul care ni se baga cu sila pe gat, pentru a nu fii atenti la ce politica se invarteste in  Romania.
Si pe urma ne miram de noi legi votate si care sunt impotriva noastra, pentru a ne aduce la  situatia de un popor taras  ceea ce este mai rau ca in  genunchi. Sper ca acest articol sa fie unui moderat optimist si nu pesimist care sa induca idea ca noi romanii suntem nedreptatiti dar,.... noi nu avem nici o vina.

sâmbătă, 26 mai 2012

Mandra mai era Taniusa


Mândra mai era Taniusa, nu-i gaseai pereche-n sat,
Albu-i sarafan, la poale, cu fir rosu era dat.
Seara ea sarea pârleazul catre-o moina uneori,
Cu luceafarul, de-a mija, luna se juca prin nori.

Si-ntr-o seara, catre Tania, grai falnicul fecior:
Fericirea mea, cu bine, eu cu alta ma însor.
Fata s-a facut ca ceara, ca de frig s-a-nfiorat,
Cu cosita despletita, ca un sarpe înfuriat.

Ah, voinic cu ochi albastri, nu fi, nu fi necajit,
Am venit sa-ti dau de stire:eu cu altul ma marit.
Nu e toaca de utrenii, ci strigari de vornicei,
În carute trec nuntasii, scot potcoavele scântei.

Nu-i jelit de cuci în crânguri, ci-i bocire de sfârsit:
Tania are-un semn în tâmpla, unde ghioaga a lovit.
Fruntea alba i-o-ncununa stropi de sânge închegat.
Mândra mai era Taniusa, nu-i gaseai pereche-n sat.

vineri, 25 mai 2012

D.N.A in padure


Cica ursul mergea el agale prin padure si deodata vede pe melc
alergand..... sa rupa pamantul, nu alta.
- Ce faci melcule? Unde fugi asa?
- Ce sa fac, raspunde melcul, vine D.N.A.-ul sa ma aresteze !
- Pai de ce?
- Pai : eu am casa, tata casa, mama casa, sor' mea casa.... De asta.
Sta ursul, se gandeste putin si o rupe si el la fuga. Si fuge, si fuge ....... Se intalneste cu costarcul. Cocostarcul il intreaba:
- Ce faci ursule? De ce fugi asa?
- Ce sa fac, raspunde ursul, fug, ca s-ar putea sa ma cerceteze D.N.A.-ul !
- Pai de ce?
- Pai: eu am blana, tata blana, mama blana, sor' mea blana....... De asta.
Sta cocostarcul, se gandeste putin si o rupe si el la fuga. Si fuge si fuge si fuge... Se intalneste cu maimuta. Maimuta il intreaba:
- Ce faci cocostarcule? Unde fugi asa?
- Ce sa fac, raspunde cocostarcul, fug, ca s-ar putea sa vina D.N.A.-ul sa ma cerceteze !
- Pai de ce? Eu pe picior mare, sor-mea pe picior mare........
O rupe si maimuta la fuga. Si fuge, si fuge si fuge ...... se opreste deodata brusc si exclama:
-Da' eu de ce dracu fug ? Eu in curu'gol,tata in curu' gol,mama in curu' gol,sor'mea in curu' gol....

Nevoia unei regenerari sufletesti

Nevoia unei regenerari sufletesti

autor: FrontPress 25.05.2012
Valorile perene ale spiritului uman se descompun văzând cu ochii sub presiunea infernală a materiei, a tehnicii, a banului – stihii care domină de la A la Z mersul lumii de azi. Omul nu mai are răgaz pentru suflet, pentru ceea ce ţine de identitatea sa, de taina persoanei sale.
Sufletul românesc nu s-a împăcat niciodată cu acest mers al lumii. A rezistat cu încăpăţânare, ori de câte ori a fost asaltat de asemenea tendinţe vătămătoare. Formele exterioare ale opoziţiei au fost diverse, în funcţie de împrejurări. S-a luptat şi pe planul politic, la nevoie s-a luptat cu arma în mână. Suflete arestate şi-au proptit rezistenţa pe puterea lăuntrică a credinţei. S-a încercat zdrobirea, mutilarea, robotizarea, altfel spus, dezumanizarea lor în malaxorul de trupuri şi de conştiinţe din temniţele iadului. Experimentul a eşuat. Chipul lui Dumnezeu din om nu poate fi distrus prin niciun fel de unealtă sau uneltire diabolică. El rămâne mereu întreg şi păstrează de-a pururi întru sine puterea de regenerare a persoanei umane, care tânjeşte după asemănarea cu Creatorul ei.
Este remarcabil faptul că, indiferent de formele şi împrejurările acestor izbucniri de demnitate românească, ele îşi trag esenţa dintr-un strat existenţial mai adânc decât cel al simplelor idei –care de multe ori degenerează în platitudini ideologice. Nu a fost şi nu este vorba de o luptă între idei şi sisteme politice, între doctrine sau moduri de organizare socială. Acestea pot fi privite cel mult ca nişte epifenomene ale unui conflict mai profund: acela dintre bine şi rău, dintre adevăr şi minciună, dintre autentic şi fals. Aici s-a dat adevărata luptă. Aceasta este natura veritabilă a energiilor pe care sufletul românesc le-a aruncat într-o bătălie dusă deopotrivă pentru conservarea şi afirmarea sa în lume.
Sunt lucruri pe care marea masă a românilor de azi nu le ştiu. Mai precis, nu au fost lăsaţi să le ştie. Totuşi, românii nu s-au lăsat niciodată « îndoctrinaţi » de ideologiile oficiale. Nici de comunism, nici de globalism. N-au aderat, pătrunşi de convingere, la propaganda de felurite culori. Poate tocmai de aceea, în cele din urmă, coloana vertebrală le-a fost frântă în mod deliberat. Au fost desfiguraţi sufleteşte, n-au mai ştiut să găsească în ei resurse pentru a rezista vertical, ca brazii, ideologiilor străine de sufletul lor. Au făcut-o doar pe un plan subtil. Cultul « subversiunii » se practică şi acum, la fel ca în trecutul totalitar, căpătând treptat dimensiuni populare. Românii încă mai tresar la acele mesaje în care îşi descoperă, ca într-o oglindă pusă în faţă, identitatea şi rostul care le este propriu. Numai că acestea vin pe o filieră « neoficială ». Faptul e într-un fel regretabil, căci denotă fractura adâncă între neam şi cei care au ajuns să-l conducă (atenţi mai degrabă la a se adapta docili la bătaia globală a vântului decât să ia veritabilul puls al neamului pe care ar trebui să-l slujească). Pe de altă parte, e totuşi benefic: abia lipsa oricărei constrângeri exterioare îi imprimă pecetea libertăţii şi a autenticului.
Vorbim aici de Dan Puric, de această adevărată cutie de rezonanţă a sufletului românesc. Actor? Scriitor? Retor? Moralist? Toate la un loc? În orice caz, asistăm la un veritabil fenomen, greu de clasificat. Cărţile lui sunt cele mai vândute, sălile unde conferenţiază de-a lungul si de-a latul ţării sunt arhipline. Românii simt puterea unui mesaj şi se strâng, strâng rândurile. Doar snobii şi dilematicii se distanţează. Fie pentru că nu vor să meargă cu acest curent (ei se pliază dealtminteri perfect curentului “oficial”), fie au reticenţe de ordin “elitist” (vezi Doamne, Dan Puric ar fi un diletant ).
Tuturor acestora, oricât ar fi de “dotaţi”, le lipseşte însă ceva fundamental. La Dan Puric, în schimb, aflăm o mare sensibilitate în a percepe la modul profund condiţia fiinţială a acestui neam. Simte unde este binele şi frumosul. Îl găseşte în ungherele cele mai ascunse ale deşertului sufletesc pe care neamul nostru îl traversează şi îl transmite şi altor români. Asemeni unei cutii de rezonanţă care amplifică manifestările cele mai subtile, descoperă sensuri şi valori acolo unde alţii nu ar percepe decât banalităţi. Faptul că românii se regăsesc pe ei înşişi în acest mesaj capătă deja contururile unui fenomen social. Asistăm poate la mugurii unei renaşteri româneşti. Posibil îndepărtată, dar întrezărită. Încă mai sunt resurse. Poporul acesta încă mai simte nevoia unei regenerări sufleteşti.
Teorii anti-globalizare se găsesc la tot pasul pe internet. Nici nu se cere un efort prea mare să le găseşti. Dar ispita ideologiilor de sens contrar nu e împărtăşită de omul de bun simţ. Majoritatea nu subscrie la aşa ceva, intuind că lumea nu poate fi salvată printr-o înşiruire de vorbe goale, unele adevărate, altele plauzibile, altele imposibil de verificat. Oamenii au însă un instinct infailibil pentru altceva. Mai sunt încă în stare să desluşească binele şi frumosul. Tăvălugului depersonalizant, Dan Puric îi opune omul frumos, omul demn, omul care ştie cine este. Acesta este discursul care are efect şi care adună la un loc, spre a-şi primeni sufletele, oameni plini de speranţă. De aşa ceva se tem cel mai mult artizanii globalismului. Ei îşi pot permite să arate cu degetul către ceea ce ei numesc “rău” – terorismul, fie el islamist sau “european” (cum am văzut recent în Norvegia) apărut, fie însă spus, ca reacţie la mersul fatal al lumii. Prin comparaţie, ei vor să apară drept “buni”. De fapt, tot ce pot face este încerce să convingă că ideologia lor e mai bună decât ideologia contrară. Atât şi nimic mai mult. Numai că în faţa unui fenomen viu şi personal li se dezvăluie întreaga nimicnicie.
“Armele” unui Dan Puric sunt cu totul altele. Conferinţele sale, cu întreaga atmosferă pe care o iradiază , revelează din plin fenomenul. Sunt calitativ altceva decât apariţiile sale gen talk-show la TV, unde nu există acel contact viu cu publicul, unde nu el impune ritmul cel mai potrivit. Aici unele din afirmaţii pot suna uneori a lozinci. De vină e criza de timp şi graba ocazională de a transmite cât mai multe idei. Deşi rar, se mai întâmplă. Adevărata măsură e dată însă în faţa audienţei, pe scenă, în faţa publicului. Aici el se află în elementul său natural. La fel, în cărţile sale. O ia de la început de tot, de la temelie. Deschide uşi, îi ia de mână şi stârneşte interes pentru cei care vor mai apoi să aprofundeze. Totul este făcut cu har şi cu talent, deopotrivă literar cât şi pedagogic.
« Ce ne-a făcut să rezistăm până acum? Poate tocmai răspunsul pe care l-am dat istoriei. Şi ce ne face să abdicăm azi într-o lume lipsită de sens? Tocmai lipsa acestui răspuns. Iar dacă istoria ne-a obligat la un continuu exerciţiu de umilinţă, dăinuirea miraculoasă a acestui popor s-a datorat unui contra-exerciţiu, şi anume, acela de verticalitate. Cu alte cuvinte, demnităţi ce nu s-au supus valului trecător dar sinistru al istoriei. Aceste demnităţi adunate au creat în timp calitatea de a fi român. Ele n-au fost salturi calitative din acumulări cantitative, ci constante ale neamului care au apărut în istorie când a fost nevoie sau au trăit subteran, ca un fenomen carstic, întreţinând de acolo, în mod neştiut, taina acestui popor. Am putea spune că această calitate raportată la valul cantităţii uriaşe ce ne-nconjoară a fost cumplit de mică dar miraculos de puternică cât să supravieţuiească şi chiar să tracteze după sine destinul unui neam. A fost, cum spunea Petre Ţuţea, cât o căruţă cu ţărani care a ţinut în şah imperii…» (Dan Puric -Războiul continuă, fragment din volumul « Fii demn ! »)
La răul sufletesc nu răspunde cu aceeaşi monedă, nu cu o propagandă de sens contrar unde îi pune explicit o oglindă în faţă, prin care-i înfierează toate amănuntele. Combaterea răului se face de pe un alt plan : cu puterea binelui şi a frumosului. Aici rezidă adevărata superioritate. Răului nu îi este spus întotdeauna pe nume, până la capăt. Oricum, nici nu e nevoie. Contrastele sugestive fac de multe ori mult mai mult, iar lumea simte diferenţa. Ideea nu este să “combatem” răul cu armele lui, ci să lucrăm pentru triumful valorilor binelui. Iată de ce e o diferenţă ca de la cer la pământ între această abordare şi cei care combat răul cu rău, cu violenţă şi terorism, făcându-l să pară prin contrast mai puţin rău, ceea ce îi convine de fapt de minune.
Un cuvânt cu adevărat ziditor dublat de un model de atitudine poate face în acest moment mult mai mult decât orice formă pripită de acţiune politică sau civică, fără o temelie suficient de solidă. Va veni poate si vremea lor, atunci când împrejurările o vor impune. Dan Puric merge pe drumul său, ascultând de sfatul dat de părintele Arsenie Papacioc (o întâlnire pe care o povesteşte plin de umor, fiind “împins de la spate” să se ducă). Dus de voie, de nevoie la părintele Arsenie, acesta l-a povăţuit că nu este momentul să se implice în asociaţii civice sau partide politice (“ce-mi vorbeşti în limbi străine!?”), ci să facă în continuare ce a făcut şi până acum. Să zidească sufleteşte, să pună cărămidă, cu credinţa că într-o bună zi va pune Dumnezeu mortarul care să întărească această lucrare de refacere a conştiinţei româneşti.
Vom vedea ce va fi. Până atunci este cert că acest neam, alcătuit din cărămizi vii, începe să simtă cum îl învăluie un liant tainic. Începem să ne percepem sufleteşte unii pe alţii, să rezonăm la fel. E doar un început.
Gândindu-ne ce rol a jucat numele de “Puric” în trecutul nostru, ajungem la istoria plină de glorie a Moldovei. Aprodul Purice şi-a făcut movilă din propriul trup, ajutându-l pe domnul Ştefan să urce în şa, continuând lupta şi biruind duşmanul.
Un gest din cele aparent mici, dar care, făcut într-o oră astrală, poate influenţa în mod hotărâtor destinul unui neam întreg. De Bogdan Munteanu – Rost Online