Singura Felina

sâmbătă, 30 iunie 2012

LA TREABA !!!


La treaba noul guvern ca, de mancat cacat ne-am saturat !!!

Ce mult m-am bucurat cand au fost alesi noii guvernanti. Mi-am spus: uite mai ca rasare soarele si pe strada noastra!
Acum cu avant se apuca oamenii acestia mai tineri de treaba, ca doar asa ne-au promis. ( S-or fi apucat cu mana de treaba, dar nu stiu care treaba:)))
Acum la 2 luni de la instalare vad si eu ca au rezolvat toate problemele tarii si implicit ale noastre.
 Nu mai avem nici o grija,  si-au pus oamemnii lor in functie, si au inceput vechiul si noul razboi steril cu presedintele jucator. Daca nu-l da jos tot degeaba.
Agenda zilei la tv . este intretinuta de plagiaturi la toti politicienii, de "sinuciderea ratata" a lui Nastase, de tot felul de prostii si prostioare care nu intereseaza decat vulgul caci,   in  burta tot ghioraie matele de foame.
Asa ca  nu este nici o speranta sa scapam  de Basescu,  nodul gordian care nu ne lasa sa   ne vedem de treaba si saboteaza toate   actiunile guvernului care se lasa antrenat ca un copil de gradinita in astfel de jocuri murdare si smecheresti  ca de alba-neagra.Alexandru Macedon a taiat cu sabia nodul gordian daca a vazut ca nu-l poate desface, nu a pierdut timpul degeaba.
 Daca nu se apuca de treaba nici "ZAMBARICII " acestia, la toamna de dam si lor un sut in chiur, sa se duca la Dracul cu carti.
Ca nu de aceea i-am pus in fruntea bucatelor,  nu ca sa manance cacat cu Basescu  pentru a ne tine agenda incarcata la tv.
Si moderatoarele care  precum profesorele la catedra, indruma  invitatii care  sunt ca niste "prostovani, care nu inteleg care este punctul de vedere corect". Punctul de vedere corect este spus tare  si apasat de catre  moderatoare, ca pe ele le alegem doar !!!
 Acum dupa vizita la Bruxelles sa vina trupa de soc a Romaniei si sa se apuce de treaba ca, poate nu-i mai apuca alegerile din  toamna. Poate ca scapam de ei acum in vacanta de vara ca, ei sunt numai in vacanta de 8 ani.
 Hai la treaba ca ne-am saturat de mancat cacat la tv. si de nefacut nimic. 

Si Agatha Christie a suferit cand a fost inselata !

Şi-a înscenat Agatha Christie moartea?

...de Mădălina Firănescu

Şi-a înscenat Agatha Christie moartea?
« Imaginea 1 din 1 »
Considerată cea mai de succes scriitoare de romane poliţiste, englezoaica Agatha Christie a lăsat, şi după moarte, un mister nedezlegat. Nu într-un volum, ci în propria viaţă. E vorba despre cele 11 zile de dispariţie din decembrie 1926, despre care a refuzat să vorbească şi asupra căreia presa vremii a făcut numeroase speculaţii, mergând de la înscenarea propriei morţi până la…dorinţa de publicitate.
* Cum s-a ratat o mare pianistă
Născută Agatha Clarissa Miller la 15 septembrie 1890, în Torquay, Anglia, ca mezina familiei care mai avea doi copii, viitoarea scriitoare a rămas de mică orfană de tată. Crescută de mama ei, Agatha a învăţat singură să citească la 5 ani, iar la 16 ani a fost trimisă să studieze muzica la Paris. Avea să se dovedească o pianistă talentată, dar timiditatea şi teama de a performa în public au împiedicat-o să devină o stea a scenei. Însă dragostea pentru muzică şi-a păstrat-o, ambii detectivi-vedetă din cărţile sale, Hercule Poirot şi Miss Marple, fiind pasionaţi de operă. În plus, Poirot chiar cântă, în romanul “Crimele A.B.C.”, o melodie din primul Război Mondial. „Mulţi oameni mă întreabă de ce am început să scriu... Din cauză că nu am beneficiat niciodată de educaţie în şcoală”, spunea autoarea. În 1914, Agatha s-a căsătorit cu un ofiţer britanic, colonelul Archibald Christie. În vreme ce el lupta în Franţa împotriva germanilor, ea lucra ca asistentă medicală, slujbă care i-a influenţat scrierile prin faptul că multe dintre crimele comise în cărţile sale erau înfăptuite cu otravă sau medicamente. Căsnicia nu a fost prea fericită. Cuplul a avut o fiică, Rosalind, dar infidelităţile soţului au dus la divorţ, în 1928. Nu înainte ca Agatha să-l transforme pe Arthur în principal suspect al poliţiei, în cazul dispariţiei ei.
* O dispariţie misterioasă, de 11 zile
După ce Archibald Christie i-a mărturisit soţiei că a înşelat-o şi că, personal, nu mai acordă nicio şansă mariajului lor, Agatha a dispărut brusc, în decembrie 1926, vreme de unsprezece zile! Potrivit relatărilor din presă, ea a plecat de acasă la lăsarea serii, cu maşina personală, iar automobilul i-a fost găsit în apropierea Londrei. Aici se opreau toate indiciile. Misterul a ţinut cu sufletul la gură opinia publică, până când scriitoarea a fost descoperită într-un hotel din localitatea Harrogate, unde se înregistrase sub nume fals (Teresa Neele). Ea a pretins că a suferit o amnezie din cauza depresiei provocate de moartea mamei sale şi de infidelităţile soţului. Agatha Christie a refuzat toată viaţa să desluşească motivele acestui episod incitant, care a inspirat, în 1979, un film cu Vanessa Redgrave în rol principal, peliculă care prezintă o versiune fictivă a dispariţiei scriitoarei. La doi ani după divorţul de primul soţ, în 1930, Christie s-a recăsătorit cu Sir Max Mallowan, un arheolog britanic cu 14 ani mai tânăr decât ea. Întrebată dacă nu se teme de diferenţa de vârstă, Agatha a răspuns cu umor: "Tocmai de aceea am şi ales un arheolog, deoarece, prin natura profesiei sale, cu cât îmbătrânesc, cu atât mă va găsi mai atrăgătoare". Scriitoarea l-a însoţit pe Mallowan în numeroase expediţii, care îi vor furniza fundalul pentru romanele plasate în Orientul Mijlociu. În 1971, Agatha Christie a primit un tilu nobiliar. Ea a murit la 12 ianuarie 1976, la 85 de ani, din cauze naturale. Singura sa fiică, Rosalind Hicks, a trecut în nefiinţă tot la 85 de ani, la 28 octombrie 2004. Fiul ei, Matthew Prichard, deţine în prezent drepturile de autor pentru operele bunicii.
* Cea mai vândută, după Biblie şi Shakespeare!
Regina scrierilor poliţiste a lăsat în urma ei mai mult de 80 de romane şi 19 piese de teatru, care au fost traduse în peste 70 de limbi. A intrat în Cartea Recordurilor, având cele mai mari vânzări la nivel mondial, după Biblie şi operele lui William Shakespeare. Primul său roman - "Misterioasa afacere de la Styles"- a văzut lumina tiparului în 1920 şi marchează glorioasa intrare în scenă a detectivului Hercule Poirot. După cum însăşi autoarea avea să relateze peste ani, prima carte a fost scrisă mai mult pentru a-i dovedi surorii sale că este capabilă de acest lucru. Scepticismul debutantei a fost spulberat rapid de succesul de piaţă. Începând din 1930, Agatha Christie i-a permis atipicei detective-amatoare Miss Marple să se implice în anchetele lui Hercule Poirot. Scriitoarea a reuşit să schimbe stilul scrierilor poliţiste, prin finalul-surpriză. Romanul “Cine l-a ucis pe Roger Ackroyd?” se încheie cu dezvăluirea criminalului în persoana…povestitorului! Totuşi, scriitoarea a avut mereu grijă să le furnizeze cititorilor indiciile necesare soluţionării misterului. Majoritatea romanelor şi povestirilor sale au fost ecranizate, unele chiar de mai multe ori (Crima din Orient Express, Moarte pe Nil etc). S-au produs versiuni televizate şi radiofonice ale acestor scrieri, iar compania japoneză Nippon Housou Kyoukai i-a transformat pe Poirot şi pe Miss Marple în personaje de desen animat. Ceea ce se ştie mai puţin e că Agatha Christie a scris şi romane de dragoste, sub pseudonimul Mary Westmacott.
* “Poirot era arogant, de aia l-am omorât”
În ultimii ani ai vieţii, Agatha Christie s-a gândit să “scape” de Hercule Poirot, pe care – potrivit mărturisirilor din jurnal- niciodată nu l-a putut suferi. Prin anii ’60, îl numea "un nenorocit detestabil, obositor şi egocentric". Totuşi publicul îl iubea, aşa că nu puta fi scos din scenă. Romanul “Cortina” rezolvă însă problema: însuşi Poirot comite o crimă şi după aceea moare, din cauze naturale - dar îşi lasă "confesiunea" pe birou, unde va fi găsită de fidelul său prieten, căpitanul Hastings. Agatha Christie intenţionase să ceară publicarea postumă a romanului, însă succesul ecranizării romanului "Crima din Orient Express" a determinat-o să accepte tipărirea în 1974. "Era incredibil de arogant, tocmai de aceea l-am şi 'omorât'. Mă săturasem de aerele lui", a explicat Agatha sfârşitul lui Poirot. Celebritatea detectivului îi depăşise însă aşteptările, astfel că belgianul a devenit singurul personaj fictiv care a primit vreodatǎ un necrolog (în New York Times: 6 august, 1975: "Hercule Poirot, celebrul detectiv belgian, a murit."). Ultimul roman al scriitoarei, publicat după trecerea ei în nefiinţă, s-a intitulat "Sleeping Murder" şi a marcat "retragerea" lui Miss Marple. "Întotdeauna mi-a fost dragă Miss Marple, tocmai de aceea n-am vrut s-o omor şi am preferat ca, după ce va rezolva ultimul său caz, să se retragă în satul său", scria Christie în jurnal.
  • Print

vineri, 29 iunie 2012

Beliti-l pe Basescu !


BANI, CAT MAI MULTI BANI !
MERCENARUL ROMAN

FRATILOR, CE MAI STATI, BELITI-L PE BASESCU !  


Cei care spun că USL guvernează, dar nu conduce – adică se află la guvernare, dar nu influenţează în mod major cursul evenimentelor, au dreptate. Adevărat, o parte din aceasta gresala se datorează USL înseşi, care a întârziat nepermis de mult să restructureze structurile de la nivel central şi din teritoriu, fie că vorbim despre deconcentrate, fie de structuri ale ministerelor de forţă. Victor Ponta pare că a uitat că se luptă cu un duşman (, iar nu adversar) implacabil, necruţător şi, mai ales, fără scrupule. A procedat, cu alte cuvinte, precum Tăriceanu, care a crezut timp de doi ani şi mai bine în virtuţile convieţuirii politice cu Băsescu – când s-a trezit din somn, îi fugise un sfert din partid din ograda PNL.
Un exemplu despre cum nu trebuie să crezi că nişte instituţii pervertite de către numirile politice din partea preşedintelui şi ale PDL ar putea să procedeze conform legii şi normalităţii l-au dat în ultimele zile Procuratura Generală, DNA, ANI şi, azi, Curtea Constituţională.
Ce este de făcut? Să schimbi capii acestor structuri… dar nu poţi, deoarece unele dintre aceste numiri sunt la latitudinea Cotrocenilor. Atunci?
Atunci vine răspunsul pe care l-a dat deja Crin Antonescu: îl suspenzi pe Traian Băsescu.

mercenarul.weblog.ro/ 

Radovan Karadzici achitat

Liderul militar al sarbilor bosniaci ACHITAT in cazul acuzatiilor de GENOCID

autor: FrontPress 29.06.2012
Fostul lider politic al sârbilor din Bosnia, Radovan Karadzici, a fost achitat de Tribunalul Penal Internaţional în cazul acuzaţiilor de genocid vizând fapte comise în Bosnia-Herţegovina.
Decizia achitării a fost luată în contextul în care procurorii TPI nu au putut prezenta suficiente probe privind acuzaţiile de acte de genocid comise în localităţi de pe teritoriul Bosniei-Herţegovina, transmite Mediafax.
Însă Radovan Karadzici va rămâne în detenţie, fiind în continuare acuzat pentru masacrul de la Srebreniţa şi pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii comise în cursul conflictului din Bosnia (1992 – 1995).
La începutul lunii iunie, preleşedintele Serbiei, naţionalistul moderat Tomislav Nikolic, a stârnit un val de controverse în Balcani după ce a declarat că evenimentele de la Srebrenica din 1995 au fost “crime grave de război”, dar nici pe departe “genocid”.
Conform estimărilor Occidentale, circa 8.000 de musulmani au fost ucişi de sârbi în cele mai tragice evenimente petrecute în Europa de la sfârşitul celui de al doilea război mondial. În 2010, Parlamentul de la Belgrad a condamnat masacrul de la Srebrenica şi a cerut scuze oficiale victimelor.
Srebrenica: Controversele continuă 
Masacrul de la Srebrenica se referă la uciderea în iulie 1995 a circa 8.000 de musulmani bosniaci, din orașul Srebrenica din Bosnia-Herțegovina și din împrejurimi, de către unități ale Armatei Republicii Srpska aflată sub comanda generalului Ratko Mladici, în prezent judecat la Haga, în timpul unuia dintre prea multele războaie din fosta Iugoslavie. Unele victime au murit în luptă, altele au fost executate. În aprilie 1993 enclava Srebrenica este declarată „zonă protejată” aflată sub jurisdicția ONU. Însă în iulie 1995 Forța de Protecție a Națiunilor Unite (UNPROFOR), reprezentată pe teren de un contingent de 400 de „căști albastre” olandeze, nu a împiedicat capturarea orașului de către armata Republicii Srpska și nici masacrul ce a urmat.
În vara anului trecut, televiziunea publică suedeză Sveriges Television (SVT) a difuzat documentarul norvegian “Oraşul sacrificat” (Staden som offrades), fapt ce a stârnit un adevărat scandal deoarece în material se suţine o altă variantă a evenimentelor, diferită de cea oficială care prezintă versiunea musulmană şi occidentală asupra tragediei. Documentarul dezvăluie practic că oraşul a fost de fapt “sacrificat” de preşedintele bosniac Alija Izetbegovici pentru a da un motiv Occidentului să atace Serbia şi pentru a obţine sprijinul direct al Statelor Unite ale Americii. În plus, generalul sârbilor bosniaci, Ratko Mladici, ar fi prezentat drept “un băiat bun”, care caută soluţii pentru a rezolva situaţia onest. Deasemenea se mai afirmă că trupele NATO au luptat făţiş de partea musulmanilor împotriva sârbilor.
“Oraşul sacrificat”
Bosnia a fost scena unor lupte sângeroase în timpul războiului dintre 1992 şi 1995, între croaţii catolici, sârbii ortodocşi şi musulmani. Toate taberele au fost acuzate de comiterea de atrocităţi. În conformitate cu prevederile Acordului de pace de la Dayton, Bosnia Herțegovina este divizată în două entități teritoriale: Federația Bosnia și Herțegovina, reprezentând 51% din teritoriul statului (locuită în proporţie de peste 75% de musulmani bosniaci, croaţii reprezentând puţin peste 20%) și Republica Srpska, reprezentând 49% din teritoriu, etnicii sârbi fiind aici populaţia majoritară. Sursa: FrontPress.ro  
 

miercuri, 27 iunie 2012

Karpatia

INTERZISA in Slovacia, formatia iredentista Karpatia va concerta la Targu Secuiesc, pe bani publici (VIDEO)

autor: FrontPress 27.06.2012
Primăria din Târgu Secuiesc va finanța și în acest an manifestarea iredentisto-șovină ”Szekely Sziget” ce va avea loc în perioada 28-30 iunie 2012 lângă municipiul Târgu Secuiesc, județul Covasna. Anul trecut și CJ Covasna contribuise la această manifestare cu suma de 2000 de lei.
Capul de afiș al manifestării iredentiste maghiare îl reprezintă formația de muzică rock Karpatia interzisă în Slovacia dar care concertează fără probleme în România pe bani publici.
”Szekely Sziget” reprezintă doar una din modalitățile prin care UDMR și PCM stimulează spiritul iredentist al tinerei generații de maghiari care sunt învățați săi urască pe români în acest tabere în care de cele mai multe ori se consumă alcool și droguri. Personaje binecunoscute pentru declarațiile lor antiromânești sunt invitate să țină prelegeri. Printre aceștia se numără Csibi Barna sau liderul Jobbik din Ungaria, Vona Gabor. O serie întreagă de organizații extremiste maghiare, unele dintre ele neînregistrate legal, folosesc acest tip de evenimente pentru a atrage noi militanți.
”Szekely Sziget” este o manifestare dedicată exclusiv tineretului maghiar și care are în centrul său ideea Trianonului, tinerii fiind învățați să lupte pentru anularea Tratatului și refacerea Ungariei Mari. De Dan Tanasa
 

marți, 26 iunie 2012

8 sinucideri pe zi in Romania


Aproape 8 sinucideri pe zi in Romania. Maghiarii continua sa depaseasca media nationala

autor: FrontPress 26.06.2012
Aproape opt sinucideri pe zi s-au produs în 2011 la nivel naţional, iar în Capitală, aproximativ una la două zile, cea mai frecventă metodă aleasă de români fiind spânzurarea, arată un raport pe 2011 al Institutului Naţional de Medicină Legală “Mina Minovici”.
Anul trecut, în România s-au înregistrat 2.784 de sinucideri, în scădere moderată faţă de 2010, când au fost 3.050 de cazuri.
Cea mai folosită metodă de sinucidere în rândul românilor este spânzurarea (79 la sută din cazuri), urmată la mare distanţă de intoxicaţia voluntară (7 la sută) şi precipitarea (5 la sută). Sinuciderile prin împuşcare reprezintă doar 1 la sută din totalul deceselor prin sinucidere de anul trecut.
Din analiza incidenţei regionale a numărului de sinucideri raportat la 100.000 locuitori, rezultă o medie naţională de 13,46 sinucideri la suta de mii de locuitori în 2011, comparabilă cu cea din anii anteriori.
Judeţele cu o incidenţă mare sunt Harghita (31,21 de cazuri la suta de mii de locuitori), Ilfov (29,09), Satu Mare şi Covasna (peste 25 de cazuri la suta de mii de locuitori).
Sub media naţională se situează, din acest punct de vedere, judeţele Maramureş (8,8), Cluj (9,7) şi Capitala (10,97), se mai arată în acelaşi raport.
Cele mai multe sinucideri au avut loc în lunile călduroase, respectiv august, mai, iulie şi iunie, în această ordine, după numărul cazurilor înregistrate.
Legiştii spun că o constatare clasică şi valabilă pe toate meridianele o reprezintă preponderenţa sinuciderilor în rândul sexului masculin, respectiv 81 la sută din cazuri. De pe Mediafax 
H

luni, 25 iunie 2012

Un ocean de ura

Dupa 85 de ani: Un ocean de ura

autor: FrontPress 25.06.2012
Zilele trecute România s-a rupt de-a binelea în două. Seara lui 20 iunie a adus creşterea ratingului la emisiunile TV până la cote alarmante. “Sinuciderea” lui Adrian Năstase în direct asistată de presă, poliţie şi SMURD a atras audienţe record. Se pare că telenovela românească nu mai are limite. Toate televiziunile parcă l-au avut fondator pe Dan Diaconescu alias OTV. Absolut toţi analiştii, formatorii de opinie şi jurnaliştii au devenit dublurile lui DD Senzaţional în Direct. România a ajuns o ţară în premieră din UE, care are un premier condamnat la doi ani puşcărie cu executare şi tentativă de sinucidere. Nu neapărat sinuciderea publică a lui Năstase mă uimeşte, ci declanşarea unui ocean de ură fără precedent în societatea românească.
E de ajuns să citeşti comentariile pe net, ziare, forumuri sau reţele de socializare să îţi dai seama că poporul român s-a alienat de-a binelea. La urma urmei ce mă mai miră lucru acesta dacă un partid ca PP DD, care vrea desfiinţarea guvernelor, taxelor şi a poliţiei, a ajuns să fie a treia forţă politică din România. Asistăm la o manelizare a României în profunzime, la modificarea sufletului unui popor prin ură şi telenovelă. Au ajuns oamenii să se injure la TV, pe străzi, pe comentarii ca la uşa cortului. Să se întristeze că un om nu s-a sinucis de-a binelea, că de fapt trebuiau să se împuşte toţi politiceinii, că de fapt totul e o înscenare. Se spune despre noi românii că ne-am născut creştini de 2000 de ani, dar când văd atâta ură propagată în societate, când percep o falie între două Românii care urmează să-şi dea în cap ca în Siria, mă gândesc serios că ne-am ratat destinul naţional, datorită comunismului şi post-tranziţiei corupte.
O societate sănătoasă se poate construi numai pe iubire şi înţelegere, iar ura, ranchiuna şi patimile politice oarbe cuplate pe găşti politice aduc dezbinare, neîncredere şi falimentul civilizaţiei româneşti. Să vrei moartea unui om şi să clamezi public aceasta e primul pas spre cădere a omului românesc. Mai nou, în acest melanj balcanic este băgată şi “comunitatea ştiinţifică” internaţională, care clamează furtul intelectual al unui premier marionetă, de fapt o făcătură pe banii ataşaţilor SIE din ambasade, care au dat mulţi bani unor cercetători mercenari străini, aşa cum făcea Ceauşescu cu valizele de dolari oferite academicienilor europeni să-i fie publicate cărţile şi Leana să primească medaliile onorifice. Comunitatea asta academică internaţională nu am văzut să se fi indignat când românilor le-au fost furate minele, aurul, petrolul, gazelele, aluminiu sau oţelul de la Sidex.
Am sentimental unei prăbuşiri morale naţionale în care toţi jucătorii politici post-decembrişti sunt egal vinovaţi şi România a ajuns ca o emisiune de la OTV, în care în mod Senzaţional românii manelizaţi vor vota întrebători de căutările Elodiei pe viitorul preşedinte Dan Diaconescu. E sfârşitul tragic a unei epoci urât mirositoare pentru români. Ar trebui să existe o speranţă. Istoria de multe ori o oferă în condiţii dramatice, deşi deocamdată pentru români orizontul e gri. Nu putem da vina noi românii la nesfârşit pe politicieni. Ei sunt doar oglinda noastră pervertită. Pe aceştia îi votăm de fiecare dată la patru ani. Nu putem fugi ca popor de răspunderea noastră balcanică. Îmi aduc aminte că prin 2007 mergeam să dăm bani de la un partid preoţilor la biserici, după liturghie prin satele româneşti. La liturghie erau prezente trei babe şi un moş choir, în timp ce reprezentanţii partidelor mari şi consacrate dădeau de băut la sute de săteni şi ţigani la crâşma satului. La vot, beţivii şi ţiganii comunităţii adunau în consecinţă sute de voturi în comună, iar cei câţiva bătrâni de la slujba bisericească aduceau trei patru voturi pe circumscripţie.
Idealizarea electoratului nu duce la nimic bun în viitor. Lucrurile trebuie private realist şi în perspectivă istorică. Rezultatele se văd astăzi la 23 de ani de la revoluţie. România din păcate nu mai este societatea bine închegată moral şi naţional din perioada interbelică. Cine mai crede că se poate renaşte o mişcare identică, cum a fost M.L., ca atunci, se înşeală amarnic. Aluatul spiritual e altul acum, pervertit din nefericire după 50 de ani de comunism şi corupţie post-decembristă. Neghina a acoperit grâul cel curat şi bun şi aluatul naţional nu mai dospeşte ca acum 85 de ani. Poate e bine să recunoaştem sincer lucru acesta că s-au schimbat multe în sufletul colectiv al poporului român şi să reîncepem să alegem grâul curat de neghină bob cu bob şi să reclădim cu credinţă, dragoste şi pragmatism o dreaptă nouă, sinceră cu noi şi nu idealizată pentrui a putea salva ce mai poate fi salvat din ţara noastră. Să clădim speranţa cu un strop de iubire în marea asta de ură la care ne-au împins partidele post-decembriste. Românii trebuie să înveţe să iubească, nu numai să urască pentru ca ei politicienii să nu mai clădească pe dezbinarea noastră statul corupt şi supus numai intereselor multinaţionalelor. De Ionuţ Ţene – NapocNews 

duminică, 24 iunie 2012

Tita Cristescu fosta miss, de profesie PATACHINA


Procesul secolului XX Tita Cristescu fosta Miss, de profesie PATACHINA

Tita Cristescu versus Hélène Dona 1934
A intrat in : Istoria crimelor pasionale: Cazul Liviu Ciulei !
[b]Din JURNALUL NATIONAL -Traian TANDIM :

AVIZ CELOR INTERESATI DE FILME NOIR!
" La sfarsitul anului 1935 izbucnea la Bucuresti un mare scandal juridico-amoros care a tulburat intreaga opinie publica romaneasca a timpului, declansat in jurul mortii suspecte a Titei Cristescu, fata cea mica a fondatorului Partidului Comunist in Romania, Gheorghe Cristescu. Suspectul era o personalitate a vremii, Liviu Ciulei.
Nimeni altul decat tatal celebrului regizor care a semnat monumentala pelicula "Padurea Spanzuratilor", premiata in 1965 la Cannes."3 ianuarie 1936. Tanara Tita Cristescu, fosta Miss Romania si patachina de meserie – fiica plapumarului Cristescu, prietenul meu si galagiosul comunist din 1920, a cazut moarta in cateva minute, zilele trecute, in casa ei. Tristul eveniment s-a intamplat in prezenta surorii ei mai in varsta, maritata.Toxicologii au declarat, dupa ce au facut analizele cuvenite, ca fata fusese otravita cu cianura de potasiu. Cristescu tatal, disperat de moartea fetei care ii intretinea batranetea prin «munca» ei, a facut un denunt Parchetului prin care acuza pe Ciulei, cunoscutul antreprenor de constructii, om de cateva zeci de milioane si stimat de toata lumea.Nimeni nu poate sa creada ca un om ca Ciulei sa fi comis o crima. Fusese amantul Titei. Dar nu o rupsese cu dansa. E drept ca-i facuse o vizita, cateva ore inainte sa se intample drama. Dar de ce sa fi omorat Ciulei? Fiindca Tita Cristescu era logodita? Pare mai probabil ipoteza unui santaj incercat de batranul vulpoi comunist impotriva unui om foarte bogat. Afacerea pasioneaza orasul".
Cum s-a intamplat drama
Era in seara zilei de Craciun, 25 decembrie 1935, ora 23:00. Intoarsa de la cinema cu sotul sau, Gella Gregorian, sora Titei Cristescu, a vazut lumina in apartamentul acesteia din urma situat in Bulevardul Bratianu nr. 3. A urcat impreuna cu prietena ei, Marioara Constantinescu.Mai departe povesteste chiar Gella Gregorian: "Am sunat la Tita. Ea a venit si ne-a deschis. Era vesela. Ne-am imbratisat si mi-a explicat cum Cuza Hotta, viitorul ei sot, pe care il condusese cu trenul, n-a vrut s-o lase sa petreaca singura o noapte in tren si de aceea a inapoiat-o de la Turnu-Severin, sosind pe la ora 10 seara, in Capitala.
Deodata vad ca se schimba la fata. Imi declara ca ii este rau. Simte o senzatie speciala la gura. Ma reped la baie, ii aduc un pahar cu apa din care tocmai bause. Tita se simtea din ce in ce mai rau. Alarmata, trimit pe Marioara jos, la sotul meu. Tita, intre timp, are convulsiuni, vomita, e intinsa pe pat… Barbatul meu a telefonat pe rand la mai multi doctori, dar nu i-a gasit acasa. S-a suit intr-o masina si s-a dus la salvare. Tita murise…".
Autopsia
Moartea neasteptata a provocat surpriza si stupoare, atat in public, cat si in familia ei neconsolata. Cadavrul Titei Cristescu a fost dus la Institutul Medico-Legal "Dr. Mina Minovici", conform articolului 45, si aici a fost efectuata autopsia, analizele toxicologice fiind facute de conf. univ. N. Ioanid. In urma cercetarilor a rezultat ca Tita Cristescu a murit otravita cu cianura de potasiu.Dovada nestramutata privitoare la cauzele care au determinat moartea victimei o fac cele doua acte, cele doua buletine de analize, medical si chimico-legal, redactate si intocmite de specialisti, persoane autorizate si competente, in mod cert obiective; care nu aveau nici un interes sa denatureze adevarul intr-un sens sau altul.
Sinucidere, accident sau crima?
Tita Cristescu lua in fiecare seara o caseta de laxativ. Se pune intrebarea daca victima a absorbit cianura de potasiu in bulinul laxativ sau in mod separat. Cianura de potasiu este o substanta putin stabila, in contact cu aerul eliberand acidul cianhidric, iar reziduul transformandu-se in carbonat de potasiu, produs caustic.Absorbita in aceste conditiuni, ea provoaca leziuni la gura si pe tot parcursul gastric, pana in stomac. Raportul medico-legal nu a pus in evidenta astfel de leziuni. Raportul chimico-legal semnaleaza in schimb prezenta in stomacul victimei a oxidului de magneziu, acea sare laxativa pe care Tita Cristescu o lua in casetele aflate in posesia anchetatorilor.Asa fiind lucrurile, este evident ca victima a absorbit otrava ucigatoare in casetul laxativ sau, eventual, dintr-o alta sursa. Dar cum a ajuns cianura de potasiu in acea caseta inofensiva? Privita chestiunea din acest punct de vedere, nu puteau fi decat trei ipoteze: sinucidere, accident sau crima.
Ipoteza sinuciderii trebuie insa inlaturata. Martorii care s-au perindat in apartamentul victimei au aratat ca Tita Cristescu nu se afla deloc in dispozitia sufleteasca a omului care sa se sinucida. Era tanara, frumoasa, bogata, logodita, fiind pe punctul de a se casatori din dragoste. Tita isi facea proiecte de viitor si se interesa de lucrurile cele mai neinsemnate.
Abia intoarsa din calatorie, in chiar noaptea fatala, roaga servitoarea sa se ocupe de masa la care isi convocase familia si mai ales, inainte de a se culca, ia caseta laxativa, care urma sa-si faca efectul inofensiv abia a doua zi dimineata. Or, cine doreste sa se sinucida nu ia mai intai purgativ, ca sa-i faca efect pe lumea cealalta.Fiind exclusa ipoteza sinuciderii, se trece la cea de a doua ipoteza, cea a unui accident. Cum se prepara in farmacie casetele? Se amesteca mai intai intr-un recipient medicamentele prescrise in pulbere, apoi, cu ajutorul unei carti de joc, se divizeaza amestecul in portiuni absolut egale si se umplu casetele.Aparitia unei substante asa de toxice ca si cianura de potasiu intr-un singur caset din cele 16 livrate de farmacie este absolut imposibila. Daca se presupunea ca ar fi fost o eroare farmaceutica, atunci cianura ar fi aparut in toate casetele, ceea ce in speta nu se verifica.Asadar, ramanea in picioare doar cea de a treia ipoteza, si anume cea a crimei.
"Apostolii comunismului"
In prezenta lui Gheorghe Cristescu, tatal victimei si fondatorul Partidului Comunist in Romania, Tita Cristescu este inmormantata in acordurile Internationalei. Si presa reactioneaza.Astfel, in numarul din 12 ianuarie 1936 al ziarului "Universul", grupajul consacrat "Misterului mortii Titei Cristescu" cuprindea si un articol, nesemnat, intitulat sugestiv "Apostolii comunismului", pe care il citam: "Din sirul de tristi «eroi» dati la iveala de ancheta Justitiei retinem inca o figura: comunismul.Intonarea «Internationalei» in fata mormantului victimei – ne impune sa privim inca un aspect al oribilului scandal. Nici majestatea mortii n-a oprit pe farsori sa faca din mormantul victimei un obiect de specula, sentimentala, de data aceasta. Bogatasul comunist nu neglija sa faca si din acest tragic prilej un spectacol pentru asistenta de tovarasi si de «simpatizanti».In sunetul «Internationalei» tovarasul doldora de milioane adunate a asistat la inmormantare, dupa ce in prealabil familia pusese la adapost, cu o socialista grija, ce mai ramasese din agoniseala nefericitei tinere (…) In contrazicere flagranta nu numai cu ideologia pe care o propovaduiesc altora, ci cu insasi tinuta morala a simplilor oameni de treaba.Cunoastem sumedenie de tipuri din aceasta categorie; i-am auzit spumegand in intruniri impotriva clasei exploatatoare, i-am vazut batandu-se cu pumnii in piept pentru binele si fericirea fratilor muncitori, i-am vazut propovaduind religia noua socialista-comunista care tindea la distrugerea capitalismului impilator.I-am vazut gata sa imparta cu saracii tot avutul rezultat din munca… altora! Niciodata in fapta, grasunii «apostoli» ai socialismului deveniti patroni nu aplicau teoriile cu care amageau muncitorimea.Dimpotriva, mai haini, mai rapaci si mai exploatatori decat «infamii burghezi», aduna cu lacomie, cu brutalitate banii din sudoarea «tovarasilor» de altadata, bieti muncitori care aveau naivitatea sa creada in sinceritatea fruntasilor"."Gasculita" devenita vedeta nationala
Cine putea sa asasineze pe Tita Cristescu introducand cianura de potasiu in caseta laxativa? Cine avea acces in casa victimei?
Cea mai perfecta documentare si descriere a facut-o, in acest sens, renumitul istoric Mircea Dutu in articolul sau publicat in revista "Historia" din luna iulie 2002 (paginile 52-57): "Destinul «fetei plapumarului», poreclita de cunoscuti «gasculita», «tanara atragatoare, dornica de viata si in special de o viata de lux» (presa vremii), a fost unul asemanator cu cel al multor tinere care ating succesul in viata exploatandu-si farmecele personale, fara nici un fel de complexe. Nascuta intr-o familie «patrunsa» de austera morala proletara, ea a fost destinata initial unei casatorii cuminti si dirijate in interiorul castei fruntasilor clasei muncitoare. (…) Tita s-a casatorit initial cu Sandu Bujor, un om cumsecade, modest prin pozitie sociala si comportament.Numai ca, la putin timp, tanara socialista avea sa cunoasca o viata noua, spre atingerea careia avea sa-si darame prezentul si sa-si construiasca viitorul: in 1929 este desemnata Miss la un concurs de frumusete! Era adulata, mai ales dorita de barbati culanti.Ofertele, mai mult sau mai putin adevarate, deveneau tot mai tentante; printre altele se prevedea un rol intr-un film care sa se toarne in strainatate! Se nastea astfel mirajul initial al ruperii cu conditia cuminte si modesta a lumii clasei muncitoare si populare spre statutul irezistibil de «stea de cinema», cu bani multi si existenta spectaculoasa.Cand familia cu regret si Tita cu vadit interes i-a cerut divortul, Sandu Bujor nu a ripostat, a inteles noile date si a acceptat despartirea. Numai ca focul de paie al primelor «succese» s-a stins repede, marile promisiuni dovedindu-se mai degraba pretexte spre a cuceri gratiile unei gasculite".
Milionarul Liviu Ciulei, indragostit lulea
"Ramasa cu buza umflata, fara banii spre care tanjea cu ardoare familia Cristescu, a cautat repede noi «sponsori».
Prima si cea mai importanta victima finala s-a dovedit a fi bogatul antreprenor si inginer constructor din epoca Liviu Ciulei, pe atunci in varsta de 35 de ani, tatal a doi copii, o fata si un baiat (acesta din urma, nimeni altul decat cunoscutul actor si regizor de mai tarziu cu acelasi nume!).
Asa cum arata acesta in declaratia data in fata instantei de judecata, a cunoscut-o pe Tita in 1930 prin intermediul cumnatului ei, avocatul Ionescu-Gregorian. Dupa un flirt de aproape 6 luni, inevitabilul s-a produs: aflat la varsta critica a ratacirilor sentimentale, antreprenorul s-a indragostit lulea de dama dispusa oricarui compromis si impinsa spre el de familia dornica de a fi intretinuta.
Daca ar fi sa-l credem pe Liviu Ciulei-senior, la numai 6 luni de la relatie, avea sa-si dea seama ca «desi tinea la mine, nu se despartise de prietenii si apucaturile mediului in care traise», adica, mai pe intelesul tuturor, nu renunta si la alte placeri ale vietii usuratice.Orbit de pasiune si actionand cu resorturile ratiunii, Ciulei isi propune sa o remodeleze pe iubita intocmai precum Pygmalion; o determina sa citeasca literatura, sa dobandeasca deprinderi noi, conform statutului superior spre care aspira, astfel ca insisi membrii familiei ramaneau uimiti de progresele ei si exclamau: «Uite la Tita cum a ajuns cucoana!».
In anul 1934, legatura sentimentala atinsese apogeul! Dar Tita avea planurile sale…"
Mariaj din interes
"Vazand ca nu-l poate desparti pe Liviu Ciulei de familie, «gasculita» a incercat sa se casatoreasca, dar mai ales sa-si faca avere. Si aceasta, dupa ce l-a intalnit pe tanarul Cuza Hotta, salariat al Directiei de Presa a Ministerului de Externe, om «de o inteligenta ieftina, care se insera in familia Cristescu sub clasicul rol al celui de-al patrulea la bridge».
Cu stirea lui, tanara a reluat legaturile cu bogatul antreprenor pentru a-si cumpara un apartament si a agonisit o dota corespunzatoare. Deopotriva, familia Cristescu si logodnicul aveau nevoie de bani, si Ciulei, gratie Titei, devenise principala sursa de subzistenta.La sfarsitul anului 1936, se pare ca Tita isi facuse deja «plinul», asa ca oficializarea legaturii cu Cuza Hotta se apropia".Viitorul sot, un aventurier avar ca si Tita, care plecase sa-si anunte familia despre viitoarea casatorie benefica, nici n-a catadicsit sa vina la inmormantarea ei, desi a fost anuntat din vreme despre tragedie. El a aparut in Bucuresti abia peste 10 zile.
Un singur vinovat…
Dupa inmormantare, Gheorghe Cristescu depune o plangere la Parchet, declarand ca il banuise drept ucigas pe amantul fetei, Liviu Ciulei, iar primele cercetari au condus spre un singur vinovat: inginerul Liviu Ciulei.
Astfel, s-a stabilit ca in ziua de 23 decembrie 1935, Ciulei i-a facut o vizita matinala lui Misu Gregorian, cumnatul Titei Cristescu, la Casa de Credit a Corpului Didactic, ca sa afle din gura lui adevarul asupra proiectului de casatorie a amantei sale cu Cuza Hotta.Cum Misu Gregorian l-a asigurat ca nimic nu mai poate impiedica aceasta casatorie, Liviu Ciulei, conform unor ipoteze emise de acuzare, hotaraste sa se razbune pe Tita Cristescu.A doua zi s-ar fi dus la fabrica Metalica, pe care o stapanea, la sectia de galvanizare care utiliza cianura de potasiu in procesul tehnologic si ar fi procurat o doza puternica de otrava, venind apoi acasa la Tita Cristescu, cu care ar fi avut o discutie aprinsa, lovind-o de mai multe ori. Apoi, ar fi intrat in baie, introducand cianura intr-una din cele cinci casete ramase.Intrebat despre vizita sa la Tita Cristescu, inginerul mentioneaza ca s-a dus sa-i spuna ce parere are Gregorian despre ea si ca el e exact de aceeasi parere cu acesta. Intr-o alta declaratie a mai adaugat ca, fiind Ajun de Craciun, s-a dus la Tita Cristescu si pentru a-i inmana un cadou.Desi initial putini credeau ca un om de conditia lui Ciulei ar fi fost in stare sa se dedea la asemenea grave fapte, opinia generala s-a modificat in sensul culpabilizarii si ostracizarii acestuia. "Ucigasul", "criminalul" – erau etichetele care afectau pe inginer, aflat in arest, dar si pe intreaga sa familie.
Un proces cu un enorm succes de public
"Procesul a inceput la 18 septembrie 1936, ora 13, in fata Curtii cu Jurati din Bucuresti, in marea si frumoasa sala de la parter a Palatului de Justitie. Completul a fost format din presedintele Florin Foisoreanu si judecatorii asistenti Manea si Istrate, iar procuror, Benedict Stoenescu.Pe banca apararii au luat loc maestri ai barei: Istrate Micescu, Paul Iliescu, Dimitrie Cioc, Emil Nicolau si Oswald Dunareanu.Partea civila, constituita cu traditionalul «1 leu despagubiri», era reprezentata prin avocatii: I. Vasilescu-Valjen, Sorin Negruzzi si Virgil Soare. Au fost audiati circa 150 de martori. Dezbaterile au tinut 12 zile si au reprezentant principalul eveniment «monden» al Capitalei si al intregii tari prin intermediul ziarelor.Sala de judecata era ocupata cu ore bune inainte de publicul insetat de senzational. Succesul de public era asa de mare, incat celebrul actor Puiu Iancovescu, prezent in sala, avea sa exclame: «Ce bine ar fi de s-ar imbulzi asa si la piesele mele».Rationamentul procurorului in privinta prezumtivei vinovatii a inginerului Liviu Ciulei era relativ simplu. Traind cu Ciulei in concubinaj de peste cinci ani, iar la sfarsitul lui 1935 creandu-si deja o situatie de independenta materiala (apartament, bijuterii, bani in banca), Tita dorea sa-l paraseasca si sa se casatoreasca cu tanarul diplomat Cuza Hotta.Cei doi tineri planificasera chiar sa plece de sarbatorile de iarna in strainatate. Aceasta evolutie a lucrurilor l-ar fi afectat grav pe Ciulei, care – «impins de egoism si gelozie feroce» – ar fi trecut la razbunare, prin uciderea amantei cu otrava. Relatiile tensionate dintre Tita si Liviu, cunoscute de toti, si comportamentul inculpatului lasau posibilitatea unei asemenea concluzii.Cu ocazia interogatoriului, care a durat aproape doua zile, acuzatul a relatat cu un glas «domol, chibzuit si oficial» intreaga poveste a legaturii sale cu Tita Cristescu si a incercat sa se apere fata de acuzatiile aduse.Audiat in fata Curtii, Gheorghe Cristescu «a pasit emotionat in fata juratilor. Fara doliu, figura sa era imbujorata, intocmai ca si cravata in chip de ciucure aprins arborata la gat. Povesteste pe rand toata evolutia legaturii dintre Tita si inginerul Liviu Ciulei, afirmand ca acuzatul promisese fiicei sale ca o va lua in casatorie.Descrise apoi caracterul gelos al inculpatului si felul in care el, tatal, a luat parte la moartea tragica a copilei sale. Arata apoi ca nu s-a gandit niciodata ca Liviu Ciulei sa fie asasinul si ajunge totusi la aceasta concluzie dupa o lunga insiruire a faptelor» (presa vremii).In schimb, mama decedatei, Ana Cristescu, si sora, Gella Gregorian, au avut «o tinuta suburbana, impanata cu un vocabular de o savoare si o sugestivitate de mahala, cu accese de plans si acuzatii violente, incoronata, la sfarsit, de invective si insulte», primind chiar huiduieli din partea publicului asistent.In acelasi context moral, chiar daca cu unele accente mai temperate, s-a inscris si depozitia cumnatului moartei, avocatul Mihai Gregorian, care a consolidat varianta uciderii din gelozie.Deosebit de interesante au fost si marturiile lui Cuza Hotta, prezumtivul logodnic al Titei, vadit marcat de fosta «concurenta» a lui Ciulei si dorind a se detasa de o afacere care ii afecta oarecum imaginea de functionar public.El a incercat sa faca din tanara o victima a imprejurarilor, sedusa de Ciulei cu promisiunile de casatorie si viata imbelsugata, care l-ar fi iubit sincer (!) pe inginer. Hotta a declarat ca a iubit-o, fara sa stie daca a fost iubit. El si-a jucat atat de bine rolul, incat a reusit sa-l convinga cu atata «sinceritate» pana si pe procuror, care astfel nu a mai avut de pus nici o intrebare!"
Misterul crimei se dezleaga dupa 35 de ani
"La 3 octombrie 1936, intr-o atmosfera de tensiune maxima, dupa o prestatie exceptionala a avocatilor apararii in frunte cu decanul Baronului de Ilfov, maestrul Istrate Micescu, Curtea a dat verdictul: nevinovat si, in consecinta, inginerul Liviu Ciulei a fost achitat. Principalul argument: marele dubiu in privinta autorului crimei (in dubio pro reo!)."In plus, renumitul profesor Dan Radulescu si dr. Romanescu, angajati de Liviu Ciulei pentru apararea sa, au pretins ca moartea Titei Cristescu se datoreste nu cianurii de potasiu ingerate o data cu caseta laxativa, ci acidului cianhidric degajat din migdalele amare pe care victima le-ar fi mancat in seara fatala si pe care ancheta nu le-a luat in calcul."In ciuda deciziei Justitiei, oprobiul opiniei publice a continuat sa persiste. Sub aceasta presiune, Ciulei a fost nevoit sa-si mute cei doi copii de la un liceu din Capitala in provincie si sa-si traiasca apoi tot restul zilelor anatema morala a presupusului vinovat.
… Enigma avea sa se dezlege abia dupa circa 35 de ani de la producerea crimei. Pentru ca a fost intr-adevar un asasinat, dar comis de cu totul altcineva.
La inceputul anilor 1970, dezlegat de legamantul spovedaniei prin moartea celui care ii incredintase astfel, un preot ortodox facea o marturisire zguduitoare: cianura fusese pusa in pasta de dinti a Titei de catre servitoarea Maria Suciu, geloasa pe succesele amoroase ale tinerei si cu gandul sa o praduiasca de bijuterii.Derularea evenimentelor facuse ca rasplata sa nu se mai implineasca, dar crima a ramas sa chinuie pe altii!"


MISCAREA LEGIONARA

85 de ani de la crearea MISCARII LEGIONARE (VIDEO)

autor: FrontPress 24.06.2012
“Astãzi, Vineri 24 iunie 1927 (Sf. Ioan Botezãtorul), ora zece seara, se înfiinteazã: “LEGIUNEA ARHANGHELULUI MIHAIL”, sub conducerea mea. Sã vinã în aceste rânduri cel ce crede nelimitat. Sã rãmânã în afarã cel ce are îndoieli. Fixez ca sef al gãrzii de la Icoanã pe Radu Mironovici.
Aceastã primã sedintã a durat un minut, adicã atât cât am citit ordinul de mai sus, dupã care cei prezenti s-au retras, rãmânând ca sã cugete dacã se simt destul de hotãrâti si tari sufleteste, pentru a pãsi într-o asemenea organizatie, unde nu era nici un program, singurul program fiind viata mea delupte de pânã atunci si a camarazilor mei de închisoare. Chiar si pentru cei din grupul “Vãcãresti” am lãsat timp de gândire si de cercetare a constiintei lor, pentru a vedea dacã nu au vreo îndoialã sau rezervã deoarece pãsind aici vor trebui toatã viatalor sã meargã înainte fãrã nici o sovãire.
Intima noastrã stare sufleteascã din care s-a nãscut Legiunea a fost aceasta: nu ne interesa dacã vom birui, dacã vom cãdea înfrânti sau dacã vom muri. Scopul nostru era altul: de a merge înainte, uniti. Mergând împreunã, uniti, cu Dumnezeu înainte si cu dreptatea neamului românesc, orice soartã ne-ar fi dãruitã, înfrângerea sau moartea, ea va fi binecuvântatã si va da roade pentru neamul nostru. Sunt înfrângeri si sunt morti care trezesc un neam la viatã, dupã cum sunt si biruinte dintre acelea care-l adorm, spunea profesorul Iorga, odatã.” Corneliu Zelea Codreanu – Pentru Legionari

sâmbătă, 23 iunie 2012

Povestea lui Pazvante Chiorul


Povestea lui Pazvante Chioru’


Acum mai bine de 200 de ani ispravile unui pasa rebel zguduiau provinciile balcanice ale Imperiului Otoman. Ecouri ale acelor vremuri s-au pastrat pana in zilele noastre sub forma unei expresii care ne trimite cu gandul la o perioada istorica indepartata si anacronica. Putin se cunoaste in prezent despre personajul istoric Pazvante. Viata si ispravile sale au fost insa strans legate de suferintele romanilor de pe malurile Dunarii, iar sfarsitul sau a fost pe masura vietii sale…
Viena de la 62€
Viata si ispravile celui care a dat limbii romane una dintre cele mai vechi expresii, des uzitata si in prezent, sunt atipice pentru majoritatea pasalelor care au servit de generatii intregi interesele Inaltei Porti. De fapt, indrazneala de neconceput pentru un supus al sultanului din acele timpuri l-a dus pe pasa Pazvante direct in cartile de istorie turcesti, el ramanand pana astazi singurul pasa care a indraznit sa se revolte contra autoritatii supreme de la Stambul si sa creeze un adevarat “stat” independent, cu capitala la Vidin, relatii diplomatice private si moneda proprie. Pentru istoricii pasionati, Pazvante este si astazi o personalitate greu de etichetat. Diplomat, egocentrist, maniac, fanatic, lingusitor, sadic, prieten fidel, nostalgic, invatat, vizionar, haimana, arivist, complexat, depresiv, ambitios, misogin, razbunator, el intruchipeaza perfect figura dusa pana la extrem al unui slujbas de rangul doi din Balcanii inceputului de secol 19.

Baiatul din Balcani

Undeva prin iarna anului 1758, se nastea intr-un satuc din vilayet-ul Bosniei, un copil a carui faima de mai tarziu va straluci putin dar intens in noianul de intrigi si taifasuri care zugraveste perfect imaginea unui Imperiu Otoman a carui stea incepea sa apuna. Orfan de tata de la o varsta frageda, micutul Osman, duce in spate o zestre genetica diversa si un caracter pestrit si maleabil cum numai Balcanii puteau da nastere in acele vremuri. Exista o sursa conform carora Osman era fiul unei familii de romani din Valea Timocului, trecuti la Islam din simplul motiv ca astfel erau scutiti de taxele comerciale percepute de turci cetatenilor non-musulmani din provinciile stapanite de ei. Nu exista, insa, mai multe izvoare care sa confirme ipoteza originii romanesti. Astfel, se pare ca bunicul sau facuse parte din garzile de akingii bosniaci ale orasului Sofia. De aici rezulta, de fapt, al doilea nume al tanarului Osman, Pazvantoglu, o derivatie a poreclei Pasban-Oglu, adica fiul gardianului. Bunicul sau era nascut in Bosnia din tata turc si mama croata. Mama sa avea radacini amestecate, rudele dupa bunica fiind formate din albanezi, evrei, sarbi, bulgari si turci. Tipic balcanic!

Dupa moartea timpurie a tatalui, Osman ajunge in grija bunicului sau. Alaturi de acesta deprinde arta armelor, isi insuseste primele notiuni de politica si se apuca de camatarie. Cum pentru orice credincios musulman, camataria este o indeletnicire strict interzisa de perceptele religioase, Osman se afla pentru prima data in viata in fata pericolului de a sfarsi in streang. Prins de autoritatile turce, are de ales intre spanzuratoare si exil. In urma interventiilor bunicului si datorita mitei avansate de acesta judecatorilor, Osman scapa de la moarte si fuge intr-o noapte din inchisoarea din Sofia unde, spre norocul sau, o parte dintre gardieni erau vechi cunostinte ale bunicului. Cateva zile mai tarziu, Osman Pazvantoglu strabate pe furis, intr-o barca, apele Dunarii si ajunge in Tara Romaneasca. Aici, dupa multe peripetii, datorate caracterului sau bataios si a catorva scandaluri datorate escrocarii unor boieri, Pazvantoglu ajunge sa frecventeze cercul de apropiati ai domnitorului muntean de origine fanariota, Nicolae Mavrogheni.

Politichie, smecherie, talharie…

Aflat in element propriu printre demnitarii fanarioti care parazitau Tara Romaneasca, Pazvantoglu este brusc inflacarat de ideea de a ajunge sef al garzilor domnitorului. Pentru inceput se angajeaza in paza palatului domnesc din Bucuresti, oferindu-si serviciile ca simplu mercenar. Ajutat de insistenta si ambitia nativa, dublate de numeroase pungi de galbeni, Pazvantoglu avanseaza, ajungand in doar doi ani sef al garzilor personale de arnauti ale domnitorului Mavrogheni. Fire sensibila, simte o stranie atractie pentru poezie, astfel ajunge sa il cunoasca si sa se imprieteneasca cu renumitul poet revolutionar grec de origine aromana, Rigas Feraios. Atras de frumusetea domnitelor romance de la curte, Pazvante, dupa cum l-au denumit romanii, este respins de o asa numita jupanita Anica. Pazvante cade intr-o depresie care l-a tinut la pat timp de doua luni. Ridicandu-se plin de razbunare, dezvolta o ura bolnava impotriva femeilor, ura care va fi concretizata mai tarziu, in timpul raidurilor de jaf efectuate in Valahia, cand personal indeamna hoardele de pazvangii sa siluiasca orice femeie romanca intalnita in cale, indiferent de varsta sau rang social.

Pofta de glorie si marire a lui Pazvante nu mai putea fi tinuta in frau astfel incat, in scurt timp, ajunge sa comploteze cu boierii fanarioti, mazilirea lui Mavrogheni. Acesta afla si, turbat de furie, ordona decapitarea lui Pazvante pe o platforma construita undeva in apropiere de Strada Lipscani. Nesabuitul aventurier bosniac este salvat de la moarte, in ultima instanta, de catre interventia lui Rigas Feraios, interventie dublata de o suma considerabila de bani platita in prealabil de acesta domnitorului Mavrogheni.

Pazvante trece inapoi Dunarea si organizeaza o banda de turci si albanezi cu care incepe sa jefuiasca sistematic Balcanii in lung si in lat. Reuseste astfel sa stranga o suma considerabila de bani pe care o va trimite direct sultanului Selim, impreuna cu asigurarea ca daca va fi pus aga, va dubla peschesul trimis Inaltei Porti. Sultanul accepta momeala, iar Pazvante devine aga. Nemultumit, doreste sa ajunga pasa in cel mai scurt timp. Cum politica de la Stambul era indiferenta la insistentele lui, el strange o armata de mercenari adusi din toate colturile Europei si se rascoala impotriva stapanirii turcesti a sultanului Selim al treilea.

Pazvante nu mai poate fi oprit. In nebunia sa creaza un stat independent cu capitala la Vidin si se autoproclama pasa. Fascinat de puterile occidentale, dezvolta relatii diplomatice cu toate tarile din jur, ajungand chiar sa-si deschida un consulat in Republica Franceza! In anul 1798, Pazvante stapanea deja un teritoriu marginit de Dunare, Muntii Balcani, cetatea Belgradului si orasul Varna. Dus de val, nu se lasa pana nu ajunge sa bata moneda proprie care pe o parte il infatisa, iar pe cealalta avea gravata puscaria din Sofia.

Jaf si durere in Valahia

Sultanul nu putea lasa nepedepsita indrazneala nebuna a lui Pazvante astfel incat, in anul 1798, trimite o expeditie militara de pedepsire compusa din 100.000 de oameni condusa de aga Husein Kukuc.
In mod bizar, armata lui Kucuk nu reuseste sa cucereasca Vidinul si, implicit, sa-l captureze pe Pazvante. Pus in fata acestei situatii, aga Kucuk da vina pe domnitorul fanariot din Tara Romaneasca, Constantin Hangerli, pe care il acuza ca nu i-a aprovizionat suficient armata. Hangerli trebuie sa plateasca oalele sparte. In consecinta, sultanul emite un firman de mazilire si executie a domnitorului fanariot, act dus la indeplinire de aga Kucuk la data de 18 februarie 1799. In vara aceluiasi an, sultanul decide sa-l ierte pe Pazvante si se hotaraste sa-l numeasca, in sfarsit, pasa de Vidin, impresionat de ambitia de neoprit a baiatului din Balcani.

Stapanit de o sete nestinsa de bani si bunuri, Pazvante inteprinde unele dintre cele mai crunte expeditii de jaf si distrugere din intreaga istorie a Tarii Romanesti. Bolnav de ura, nu se multumeste cu jefuirea satelor si targurilor, ci ordona incendierea acestora. Astfel de fapte, alaturi de siluirea femeilor si uciderea barbatilor, duc la intarirea sentimentului antiotoman printre romani precum si la constituirea primelor cete de haiduci, organizate pe sistem militar, din Tara Romaneasca. In anul 1800 trupele sale, denumite pazvangii, jefuiesc si incendiaza Craiova, dintre cele circa 7000 de case de la aceea vreme doar 300 fiind salvate de incendiu. Acesta situatie a dus la un fapt straniu: depasit total de realitate, domnitorul fanariot Alexandru Moruzi isi cere singur automazilirea! In ianuarie 1802, Bucurestii sunt terorizati la aflarea vestii ca Pazvante si-a trimis trupele spre capitala. Domnitorul Mihail Sutu fuge si ordona garnizoanei de arnauti albanezi sa apere orasul. Acestia se cearta intre ei, fiecare aga albanez dorind sa detina comanda. Bucurestiul cade in anarhie, fiind stapanit de bandele de pazvangii care fraternizeaza cu vagabonzii si cersetorii locali. Acesta situatie dramatica ia sfarsit odata cu interventia brutala a trupelor turcesti care restabilesc ordinea.

Mort de mana Jianului?

Distrugerile aduse de Pazvante nu au ramas fara replica. Intr-un episod remarcabil, si din nefericire pea putin cunoscut al Istoriei Romanilor, trupele de haiduci olteni conduse de Iancu Jianu reusesc sa dea o replica pe masura atacurilor pazvangiilor. Astfel, celebrul haiduc si erou national, Iancu Jianu, organizeaza o serie de incursiuni de urmarire si pedepsire dincolo de Dunare. Intr-una din inclestari ajunge sa se lupte personal cu iataganele cu Pazvante. Cuprins de setea rabunarii, Jianu-i scoate un ochi cu iataganul temutului Pazvante, de unde acesta se alege cu porecla de Pazvante Chiorul. Grav ranit de Jianu, el este salvat in ultima instanta de garda sa personala. Supararea peste masura a Jianului este retinuta in unele balade, celebre atat in Romania cat si in Serbia si Bulgaria. Conform versurilor, Jianu ar fi strigat :
Cu mana asta ti-am scos un ochi, tot cu mana asta te omor, caine de pagan!”
Marele nostru haiduc nu se opreste, si alaturi de cetele de panduri olteni continua sa treaca Dunarea. In anul 1809, haiducii lui Iancu incendiaza Vidinul si Plevna, ucigand orice turc intalnit in cale, in replica la actiunile lui Pazvante care atacase Craiova si incendiase satele din Oltenia. Trupele de panduri distrug din temelie raiaua turceasca de la Turnu Magurele care devenise baza favorita de incursiuni a lui Pazvante.
Iancu Jianu in persoana aprinde fitilul care va arunca in aer moscheea din Turnu Magurele. In urma acestor lovituri, turcii nu vor mai incerca niciodata construirea vreunui edificiu musulman in Valahia.

Sfarsitul lui Pazvante este neclar, existand doua surse care precizeaza acest acest moment. Intr-una dintre variante, Pazvante moare la data de 27 ianuarie 1807, otravit de catre medicul evreu al orasului Vidin, din ordinul sultanului, varianta putin probabila datorita faptului ca Pazvante era o sursa importanta de stoarcere a birurilor din Balcani. Mai plauzibila ramane varianta mortii sale in urma distrugerii Vidinului de catre Iancu Jianu, care probabil ca si-a indeplinit dorinta de a-l ucide pe Pazvante. De altfel, dupa episodul distrugerii Vidinului de catre panduri, nu mai apare nici o referire la Pazvante Chioru', decat o simpla expresie, des folosita si in zilele noastre…
In orasul Vidin din Bulgaria mai pot fi vazute si astazi moscheea, biblioteca si cazarma construite…pe vremea lui Pazvante.
descopera.ro/ 

vineri, 22 iunie 2012

DACII rude cu CELTII

“DACII se inrudeau cu celtii, nu cu GETII”

autor: FrontPress 23.06.2012
În ultimele luni, în dezbaterea culturală și publicistică românească a reapărut o temă veche de două secole – cine au fost dacii și cât de importantă a fost civilizația lor în epocă. În general, discuțiile au loc pe baza unor presupuneri și interpretări mai mult sau mai puțin profesioniste.
Despre daci s-a spus atât în perioada interbelică, cât și în anii comunismului, că erau buricul Europei. Cât de adevărate sunt aceste supoziții și care sunt sursele pe care se bazează avocații civilizației dacice? Pentru a obține lămuriri de specialitate l-am intervievat pe arheologul Ion Motzoi-Chicideanu. Specialist în obiceiurile funerare din epoca bronzului, domnul Motzoi-Chicideanu are o experiență de teren de peste trei decenii.
Domnule profesor, de ce credeți că civilizația dacilor a reprezentat o temă de dezbateri și de controverse încă de la fondarea statului național român?
Problema este puțin mai complicată, controversa nu se leagă neapărat de daci. Fiecare națiune, în momentul în care se afirmă pe scena politică și dorește constituirea unui stat are nevoie de identitate. Această identitate se obține şi prin apelul la origini. La noi originile s-au găsit în daci, sau în daci și geți.
În geto-dacii adică.
Nu! Vedeți, dintotdeauna în cultura română se face imensă confuzie între originea dacilor și originea geților. Se spune că erau aceiași populație, dar denumită diferit în funcție de sursele romane sau grecești care i-au amintit. Însă mărturiile arheologice nu ne fac cu nimic să afirmăm acest lucru.
Vreți să spuneți că dacii nu aveau nici o legătură de rudenie cu geții?
Profesorul și mentorul meu în arheologie, Ion Nestor, m-a învățat că oasele, cioburile și pietrele nu vorbesc! Nu pot să spun dacă geții și dacii erau înrudiți. În primul rând nu le știm limba, ați auzit dumneavoastră de vreun monument de limbă dacă, getă sau daco-getă? Eu tot ce pot să fac este să interpretez materialele arheologice!
Deci, până la urmă, cine erau dacii, domnule profesor?
Prima mențiune despre daci o găsim la Caesar, în „De Bello Gallico”. Dar este așa, o referire colaterală. Sigur, mai avem și textul lui Traian – „De Bello Dacico”, pe care însă nu l-a scris el. În „De Bello Dacico” citim că efortul principal de război al lui Traian a fost în sud când a trecut Dunărea, și apoi în munți unde i-a învins pe daci fără probleme. Aceia din munți poate că se numeau daci pe sine, e discutabil acest aspect. Și atunci cartea despre războiul de la nord de Dunăre s-a numit „De Bello Dacico”. Numai că anumite unele elemente de acolo, din munții Orăștiei, îi arată pe daci mai aproape de populațiile atestate arheologic în Transilvania şi chiar în Europa Centrală, mai exact de celți, deși cu unele elemente comune cu populațiile din Câmpia Română.
Dar despre geți ce anume cunoaștem?
Geții apar în textele lui Herodot, că locuiau și la nord, și la sud de Dunăre. În Câmpia Română există în momentul de față elemente arheologice care pot fi considerate getice. Au aparținut unei populații care a locuit de la poalele sudice ale Carpaților Meridionali și până undeva la munții Balcani. Aceasta este zona pe care ei au controlat-o, există o mulțime de descoperiri pe baza cărora se poate alcătui o schemă. În ce măsură geții au fost sau nu în Dobrogea iarăși este discutabil. Pentru că, în momentul în care Burebista a trecut Dunărea, nu prea a găsit acolo aliați locali și a adus trupe cu el.
Adică statul lui Burebista a supus prin război populațiile din Dobrogea?
Majoritatea oamenilor, și în primul rând nespecialiștii, înțeleg prin stat ceva asemănător concepției lor de astăzi. Adică cu guvern, cu primărie, cu poliție. Ceea ce nu se întâlnea la vremea respectivă. Atunci era vorba de anumite autorități care se extindeau pe baza unor schimburi reciproce – de alianțe, de acorduri de apărare reciprocă cu vecinii. Alianțele se făceau pe baza unor avantaje materiale care reprezentau fie piese, fie schimb matrimonial. După aceea erau promisiunile reciproce, un contract privind ajutor în caz de atac al unui adversar comun. Noi nu putem știi ce state au fost în zonă. În primul rând, pentru a discuta despre un stat îți trebuie un sistem juridic, un corpus de legi, instituţiile corespunzătoare care să-i asigure funcţionarea , un aparat de stat cu birocraţia respectivă pe care noi nu le cunoaştem. Trebuia să aibă o anumită reprezentare exterioară. Strict arheologic ele nu sunt dovedite şi de aceea se recurge la speculaţii entuziaste. Datele pe care le deținem noi despre ceea ce considerăm că a fost statul lui Burebista sunt reduse şi indirecte, provenind din dările cu părerea ale contemporanilor străini. Se poate însă reţine un aspect important – capacitatea lui de a ajunge până la coloniile grecești de pe litoralul Mării Negre și capacitatea de ași extinde autoritatea până în Slovacia.
Înțelegem că prin diverse alianțe.
Prin asemenea înțelegeri, dar și prin raiduri de cucerire și de pradă, cum a fost cazul Dobrogei pe care l-am amintit anterior.
Putem spune că într-o zi anume Burebista a controlat tot spațiul acesta?
Care ar fi argumentele pentru a putea face afirmația aceasta? În orice caz, Burebista ca personaj a existat. O anumită putere a avut, pentru că a fost luat în considerare în exterior. Putere lui se exercita, probabil, într-un soi de alianțe, cărora le-am putea spune tribale, mai corect intercomunitare. Însă, repet, acesta sunt supoziții care trebuie demonstrate științific. Deseori, mai ales în discuțiile cotidiene, amestecăm rezultatele arheologice cu informațiile din textele scrise. Și credem că se pot îmbina. Ori în realitate, dacă le iei la bani mărunți nu, dimpotrivă. Trebuie făcută o precizare clară – arheologia nu se ia după texte, ci invers. Nu trebuie să căutăm arheologic o așezare după informațiile scrise pe care le avem despre aceasta. Pentru că ne putem înșela grav. Textele scrise trebuie confirmate de arheologie și nu invers.
Atunci, de ce istoriografia română susține existența unui stat al lui Burebista, având ca suport etnic o populație geto-dacă?
Am mai spus, este vorba despre o construcție culturală, creată din nevoia de a identifica origini antice poporului român. Să vă dau un exemplu, legat de denumirea aceasta de geto-daci. În mijlocul Olteniei există contexte arheologice, staţiuni de pildă, în care s-au identificat elemente culturale specifice ilirilor. De ce nu-i numim pe locuitorii Olteniei iliro-daci, sau, dimpotrivă, iliro-geți?
Dacă dacii sunt înrudiți cu celții, geții cu cine ar fi înrudiți, de care civilizație sunt mai apropiați?
Este foarte greu de spus, de precizat. Geții ar fi mai apropiați de civilizația tracă din sudul Dunării.
Ar fi mai corect să spunem că pe teritoriul actual al Românei avem atestate arheologic două populații distincte – una daco-celtă și una geto-tracică?
Da, am putea. Însă pentru a confirma această supoziție trebuie ca săpăturile arheologice să fie bine efectuate, să fie corect şi complet puse în evidență/publicate, pentru ca apoi să fie corect discutate. Nu la nivelul populației, care nu știe despre ce-i vorba, ci la nivelul specialiștilor. Ori, asemenea discuții nu există. În nenumărate cazuri rezultatele arheologiei sunt luate, reîmpachetate și redistribuite într-o formulă care nu are nici o legătură cu realitatea. Câteodată după mintea arheologilor, și câteodată după câți bani se câștigă din emiterea unor concluzii care sunt in interesul politicului. Deocamdată, să tragi concluzii despre civilizația geto-dacă, pe baza informaţiilor disponibile raportate la massa imensă a celor, încă, nici măcar pipăite, este ca și cum te-ai uita la un elefant cu lupa. Discuți pe cât vezi!
Vânătoare de daci în vremea comunismului
Arheologul Ion Motzoi-Chicideanu a fost martor și la campania agresivă de „redescoperire” a dacilor promovată de sectoarele de propagandă ale partidului comunist. Domnia sa își amintește că în anul 1979, printr-un decret prezidențial al lui Nicolae Ceaușescu, s-a creat în cadrul Institutului de Arheologie din București o secție de tracologie. Se spune că implicarea directă a lui Ceaușescu în această problemă se leagă direct de o vizită pe care i-a făcu-o Iosif Constantin Drăgan președintelui RSR în acel an. Drăgan activa puternic pe plan extern în problema „redescoperirii” dacilor, finanțând reviste și cărți pe această temă în româneşte (revista „Noi Tracii”, de pildă) sau în limbi străine.
Tracologia
Propaganda a recurs la un artificiu pentru a da notă de rigoare științifică campaniei naționaliste, în cadrul căreia promovare dacilor, a tracismului necondiţionat al acestora, ocupa un loc important. Deşi conștienți că sursele literare și arheologice despre populațiile antice din România erau nesemnificative, istoria oficială, de partid, i-a inclus pe geto-daci în familia popoarelor tracice. Oricum, nici cu privire la traci nu avem informații relevante, insistă Ion Motzoi-Chicideanu: „Despre traci nu se știu multe decât din texte – au ocupat o zonă care nu este clar delimitată, la sud de Dunăre. Arheologii, în special bulgari, au identificat fără discuție unele monumente ca fiind trace”.
În orice caz, despre prezența tracilor în Peninsula Balcanică existau mult mai multe certitudini decât despre alte populații. Pentru a-i lega de geto-daci de traci s-a recurs la un artificiu. A fost extras și scos din context un citat din Herodot, care spunea că „geții erau cei mai distinși și mai drepți dintre traci”. Imediat geții au fost puși în legătură cu dacii și de aici argumentul propagandei comuniste că geto-dacii erau cea mai civilizată populație antică din sudul Europei.
Satul Ivrinezu, centrul lumii grecești!
Ion Motzoi-Chicideanu își aduce aminte că a fost o mobilizare extraordinară nu doar din partea istoricilor să susțină teza superiorității civilizației tracice. În anul 1987 sau 1988, s-a organizat la Muzeul Național un colocviu la care au fost obligați să participe toți specialiștii în istorie antică. Inițial nu au înțeles care era miza, până ce au ajuns la eveniment. În sală erau mai mulți gazetari de la ziarul „Săptămâna” condus de Eugen Barbu, publicație care avea frecvent articole pe teme dacice. La un moment dat a apărut și generalul Ilie Ceaușescu, „expertul” pe istorie al familiei prezidențiale. Misterul s-a rupt în momentul în care la tribuna a luat cuvântul un specialist în topometrie, care avea pregătită o comunicare despre „cel mai mare centru dionisiac din lume” (Dionis era zeul vinului în mitologia greacă). Respectivul topometrist identificase acest mare centru dionisiac în satul Ivrinezu din Dobrogea. Argumentul era de-a dreptul ilar: toponimul Ivrinezu își avea originea în limba franceză, din cuvântul „ivre”, care înseamnă beat. Acesta susținea că substantivul „ivre” ajunsese în franceză dintr-o formă arhaică a unui cuvânt similar din limba greacă. Deci cu asemenea argumente se dovedea că în Ivrinezul dobrogean fusese venerat la mare înălțime zeul Dionis. Fără nici o altă dovadă. „Este de râs, dar când te gândești la consecințe este de plâns”, concluzionează Ion Motzoi-Chicideanu.
Asemenea exagerări se practicau la tot pasul, rememorează Motzoi-Chicideanu. Spre exemplu, Alexandru Vulpe, respectat arheolog şi istoric al antichităţii, a căzut pradă curentului tracoman, susținând în anii ’80 că limba tracă era o „lingua franca”, limbă de circulație internațională, în Europa de sud-est! Ulterior Alexandru Vulpe a retras aceste constatări şi, spre meritul său, s-a desprins de „cauza” tracismului. De fapt noi nu știm nici astăzi nimic despre limba tracă sau dacă.
Zalmoxis, primul creștin
Printre tezele care au făcut carieră din punctul de vedere al exagerărilor s-a numărat mitologia privindu-l pe Zalmoxis. Din izvoarele scrise antice știm că acesta era zeul suprem al dacilor și că fusese sclav al lui Pitagora. Dar sursele sunt foarte sărace în informații. În perioada comunismului național însă, despre Zalmoxis s-a spus că a fost cea mai importante zeitate din lume.
Unii autori au ajuns până acolo să afirme că dacii îl aveau doar pe Zalmoxis, acesta fiind un precursor al religiei monoteiste creștine. Inclusiv teologii intraseră în „febra” monoteismului zalmoxian și le solicitau dovezi arheologilor privind caracterul precreștin al civilizației dacice, își aduce aminte Ion Motzoi-Chicideanu. Arheologul rememorează că discuțiile despre religia dacilor ieșiseră din mediul academic. Spre sfârșitul anilor ’80 se afla la o cafenea în centrul Bucureștiului împreună cu Nikolaus Boroffka, un coleg vest german, . Tocmai sosiseră de pe un șantier arheologic, aveau bărbile crescute și fețele arse de soare. Când a venit chelnerul să le ia comanda le-a dat o replică pe care cei doi și-o amintesc cu haz și astăzi: „Domnilor, arătați precum doi preoți daci”. Aici se ajunsese cu mitologia legată de civilizația dacilor! De Ilarion Ţiu  - Historia