Singura Felina

miercuri, 30 aprilie 2014

Miss Romania 1912



1912: Frumuseţe şi ritmuri de fanfară în Parcul Oteteleşanu


1912 : Primul mare concurs de frumuseţe din Bucureşti


V-am povestit într-un ciclu de articole mai vechi despre primul concurs Miss România – organizat în România în anul 1929 de săptămânalul “Realitatea ilustrată”. Succesul concursului naţional din anul 1929 nu a venit din însă din neant. Incă de la începutul secolului au început să fie organizate în România concursuri de frumuseţe de mai mica amploare. Consursuri de frumuseţe pentru femei sau chiar pentru copii organizate pe baza fotografiilor trimise la redacţii am găsit în paginile revistelor de modă ale vremii.
Primul “concurs de frumuseţe între doamne şi domnişoare” de amploare a fost însă cel organizat în 1 iulie 1912 de ziarul “Minerva” din Bucureşti. La eveniment au participat peste 10.000 de oameni. Iată cum este descrisă desfăşurarea concursului în Calendarul Minervei :


Parcul Otetelesanu
10000 de oameni in 1 iulie 1912
 in Parcul Oetelesanu la primul concurs de frumusete
Acesta fiind întâiul concurs de frumuseţe din ţara noastră, e foarte lesne de înteles că în ziua de 1 iulie frumosul Parc Oteteleşanu nu mai putea să încapă valurile de lume ce soseau într’una îngrămădindu-se la un loc pe puţin zece mii de inşi.

Şi cu toate că un asemenea concurs la noi, unde apucăturile patriarhale înca mai dăinuiesc, cu toate că  o întrecere de frumuseţe între femei s’ar fi părut cu neputinţa de înfaptuit, cu trei zile mai nainte un număr de peste doua sute de concurente s’au prezentat la Administraţia Institutului <<Minerva>>, înscriindu-se şi fotografiindu-se în acest scop.

 
Aşa ca vioiul şi inteligentul public bucureştean a avut cu drept cuvânt de ce să se puie in mişcare, grăbindu-se fiecare să ocupe un loc cât mai potrivit în vastul Parc Oteteleşanu.
Pe scenă luară loc concurentele, pe câteva şiruri de scaune, rânduite înaintea mesei ocupate de juriu, care era alcătuit din pictorii Costin Petrescu, Nicolae Vermont, C. Artachino, d-na Constanţa Hodoş, d-nii Hugo Zaigler,G. Filip – directorul Institutului Minerva, Paul Botzan şi N. Pora.




In momentul începerii concursului, în vreme ce muzica militară executa cele mai frumoase arii, priveliştea înfătişată pe scenă şi în întregul <<Parc Oteteleşanu>>  era cu adevărat măreaţa. O imensă mare de capete ţi se înfăţişa ochiului, răpindu-te farmecul şi bogăţia exuberanta de culori ce o da oriunde, şi mai ales vara, toaletele femeilor.
Parcă concursul nu se dădea numai între frumuseţile înscrise şi prezentate pe scenă, ci el lua proporţie dat între zecile şi sutele de spectatoare, care îşi răsfăţau frumuseţea fizicului şi aceea a toaletelor până în cele mai depărtate colţişoare ale <<Parcului>>.

 
Şi cu toate că un cer din ce în ce mai noros nu prevestea o vreme pe deplin frumoasă, lumea aceea liniştită aştepta începerea concursului care şi fu vestita la orele 3 cu un marş executat de fanfară.
Începură apoi, în ordinea înscrierei să se prezinte pe scenă în faşa juriului fiecare din concurente, care trebuie să vie gătite cât mai simplu şi fără să întrebuinţeze prea mult mijloace false de înfrumuseţare.

 
E uşor de înteles, deci, că multe adevărate frumuseţi s’au înfăţişat în acest întâi concurs de frumuseţe de la noi. Şi fiecare din concurente, în clipa în care trecea în faţa juriului, dacă era o frumuseţe cu adevărat, cu tunete de aplauze şi urale o saluta mulţimea, atât la venire cât şi la plecare.
Iar nemărginita greutate a selecţiei este cu atât mai uşor de înţeles cu cât pentru câteva premii ce trebuiau acordate, era vorba de ales dintr-un număr cel puţin îndoit de fermecătoare frumuseţi femeeşti !



Miss
1 D-ra Viorica Predescu, 2 D-ra Mimi Marchand,
3 D-ra Valerica Sabin
 
De la farmecul frumuseţii nevinovate, de la frumuseţea naivă a fecioriei, şi până la captivanta strălucire a femeii ce farmeca ochiul artistului şi lasă în uimire, în treacăt, armii întregi de bărbaţi, între aceste două extremităţi o gama întreagă de capriţioase şi răpitoare motive de îngemânare a frumuseţei femeeşti cu capodoperele plăsmuite de sufletele marilor artişti.

 
Dar cea mai nobilă încoronare a creaţiei a fost sărbatorită femeea în acea zi memorabilă, deşi nu au putut obţine premii decât D-ra Viorica Predescu (Puia Milea) (pr.I - 500 lei), D-ra Mimi Marchand (pr.II – 200 lei), D-ra Valeria Sabin (pr.III – 100 lei), D-ra Silica Georgescu (pr.IV – 50 lei), D-ra Maria Bădulescu (pr.V – 50 lei), D-ra Anicuţa Mateescu (pr.VI – 50 lei), D-ra Ecaterina Pavel (pr.VII – 50 lei), celorlalte concurente oferindu-li-se câte un obiect de toaletă.

 
Ceea ce este demn de notat e febrilitatea şi însufleţirea unanimă cu care s’a făcut acest concurs de frumuseţe deşi, către sfârşit, ploaia s’ar fi părut că goneşte mulţimea.Cu ovaţii şi aplause frenetice a condus mulţimea pe premiante, ducându-le cu un adevărat alai, ca în poveste, până departe pe străzile Capitalei.

Miss
4 D-ra Silica Georgescu, 5 D-ra Maria Badulescu
 6 D-ra Anicuta Mateescu, 6 D-ra Ecaterina Pavel
 
Aşa ca acest dintâi concurs de frumuseţe a avut darul pe deoparte să-i dea publicului bucureştean unul din cele mai fermecătoare spectacole ce se pot închipui, iar pe de alta sa strângă şi mai mult raporturile de caldă cordialitate între mulţime şi ziarul <<Minerva>>, care a luat această frumoasă iniţiativă.
Nu-i deci de mirare că această splendidă sărbătoare a frumuseţii femeeşti, a rămas şi va rămâne multă vreme în amintirea publicului, dovedindu-se odată mai mult inteligenţa şi dragostea de frumos ce caracterizează publicul bucureştean.”



Aşadar o primă sărbătoare a frumuseţii femeieşti din Capitală. Şi pentru ca acest eveniment să mai răna o vreme în amintirea noastră, l-am “cules” dintre paginile îngălbenite ale <<Caledarul Minervei>> pe anul 1913, şi prin intermediul articolului <<Intâiul concurs de frumuseţe din Bucureşti>> semnat sub pseudonimul "Spectator"  îl aduc în memoria colectivă..vituală.


deieri-deazi.blogspot.com

marți, 29 aprilie 2014

Copil-rege



Un copil-rege la Mamaia în vara anului 1928


Un copil la mare în vara anului 1928. Dar nu orice copil: M.S.Regele Mihai al României.

In anul 1928, micul rege avea aproape 7 ani și fusese proclamat  rege deja de un an - în 20 iulie 1927, după moartea bunicului său M.S. Regele  Ferdinand. Un copil despărțit de tatăl său, viitorul rege Carol al II-lea, care renunțase la tron și care rămăsese în străinătate înca din anul 1925 (de altfel, cu doar câteva zile înante de vacanța la mare pe care o voi descrie în continuare,  la 21 iulie 1928, la cererea principesei Elena, Curtea de Apel București pronunțase divorțul dintre aceasta și Carol, motivat de părăsirea domiciliului conjugal de către Carol).

Regele Mihai I al Romaniei
1928 -M.S. Regele Mihai
pe plaja din Mamaia
In 1928, Regele Mihai fiind minor, atribuțiile regale erau îndeplinite de o regență formată din prințul Nicolae, patriarhul Miron Cristea și președintele Curții de Casație, Gheorghe Buzdugan.

Așadar un copil care se joaca în nisip, care aleargă fericit printre valuri sau călare pe ponei. Dar un copil urmărit de presă  în vacanțele sale  pentru că, nu-i așa, românii trebuiau să știe ce le face suveranul. Voi „decupa” pentru voi, din paginile săptămânului “Realitateailustrata” din 11 august 1928 câteva fotografii și articolul care descrie vacanța copilului-rege la Mamaia:

 „Şi vara aceasta ca şi în anii trecuţi regele Mihai îşi petrece vacanţa la Mamaia. O deosebire: micul suveran este şcolar. S’ar putea spune: o vacanţă şcolară. Un an întreg de învăţătură, de buchisire a slovelor !

Pe plajă, la Mamaia, regele Mihai, a uitat totul. Şi greutăţile Domniei şi neplăcerile studiului.

Regele Mihai I al Romaniei
M.S.Regele Mihai împreună cu
Prințul Filip al Greciei pe plaja din Mamaia
Un colaborator al ziarului „Dacia" l’a urmărit pe micul suveran. L’a văzut dimineaţa, când nisipul mări pare de argint, l’a văzut după amiază când plaja pare stropită cu aur. Viaţa sa este acomodată după cea a semenilor săi, iar preocupările sale precoce, dovedesc o inteligenţă cu adevărat regească. In definitiv blânzii săi educatori au fost bine aleşi, spre a-l întări pe toate căile, pentru înalta misiune ce-l aşteaptă.

MUNCA IN AER LIBER

In bătaia vântului şi a valurilor spumoase ce ating în treacăt deodată atât tărmul fin cât şi pe regele acestei tări, se joacă graţios pe întinsul nisip al Mamaei.
Regele Mihai I al Romaniei
In luptă cu valurile
Singur, în costumul obişnuit al băilor, tras pe un corp înroşit până la negru de binefăcătoarele raze ale soarelui, micul monarh sapă din zori şi până’n amurg, cu lopăţica-i de tinichea în dunele nisipoase ce-i înconjoară corpul regesc. Alături de dânsul, cu grebla’n mână, îşi nivelează un loc, blondul Filip, micul principe al Greciei, văr al suveranului.

Dar a sosit şi ora băii, când cu gleznele înconjurate de apa sărată a mării, ei îşi răcoresc corpurile dogorâte, trecând apoi la masă.


 CĂLĂRIE

Alte preocupări ale unui suveran tânăr care se desvoltă fiziceşte tot atât de mult ca şi la minte, nu pot fi decât sporturile şi jocurile inteligente. Să-l vedeţi pe Mihai I, călărind un superb ponney şi parcurgând ţărmul între apă și uscat, în amurg.

Apropierea militarilor îl încântă. Exerciţiile studenţeşti (ale elevilor Oficiului naţional de educaţie fizică) îl preocupă îndeosebi.

L’am văzut în mijlocul cercetaşilor, modest îmbrăcat ca un oarecare fiu de burghez, cu pălăria albă de dock, cu picioruşele prinse în sandale.
Regele Mihai I al Romaniei
Regele călare condus
de mama sa A.S.R. Elena
O curiozitate specifică copiilor inteligenţi se putea observa la micul suveran prin cercetarea acumulatorului de electricitate instalat în tabără. Privea cu luare aminte şi aştepta explicaţiile mamei sale.


Intre nisipul încins de soare şi între valurile jucăuşe, regele Mihai îşi petrece vacanţa la Mamaia care îi este atât de dragă.”
deieri-deazi.blogspot.com

1 Mai

Mai putin violenti

autor: FrontPress 29.04.2014

antifa berlinErau vremuri, în care berlinezii plecau de acasă la 1 Mai. Nu pentru a se relaxa de ziua internaţională a muncii, ci pentru a evita violenţele stradale, devenite un ritual.
Toată lumea se aştepta la escaladarea situaţiei, la bătăi cu poliţia şi la răniţi, în ziua de 1 Mai, care devenise de mult în Berlin, dar şi în Hamburg, ziua internaţională a violenţelor între extremiştii de dreapta şi cei de stânga.
Mii de poliţişti aduşi din întreaga Germanie participau la operaţiunile complexe de securitate. În cartierul Kreuzberg, din capitala Germaniei, pietrele, sticlele şi cocktail-urile Molotov zboară de fapt în toate direcţiile, în timpul demonstraţiilor de la 1 Mai, încă din 1987. A fost o adevărată provocare pentru poliţiştii germani să găsească o strategie viabilă, prin care să prevină cât de cât anarhia cu motivaţie politică, an de an.
Pedepse mai aspre
Dar se pare că într-un final au reuşit parţial, de vreme ce s-a sesizat o tendinţă de scădere a violenţei, în ultimii ani. Iar această realitate surprinzătoare se datorează în mare parte faptului că autorităţile au găsit în sfârşit tactica potrivită, prin care să ţină situaţia sub control.
Demonstranţii extremişti de dreapta sau de stânga se plângeau în anii trecuţi că ar fi provocaţi de poliţie să comită acte de violenţă asupra acestora din urmă. Ca să evite astfel de acuzaţii, oamenii de ordine nu se mai năpustesc asupra întregii mulţimi, atunci când un grup aruncă cu pietre. Se concentrează în schimb numai pe cel sau cei care comit infracţiunea. Cu câteva luni înainte de 1 Mai, elevii şi studenţii au parte de seminarii despre violenţă şi evitarea ei. Pedepsele pentru astfel de fapte au devenit şi ele mult mai aspre, ca o consecinţă a dezastrelor care se întâmplau cu ani în urmă în Berlin, de ziua internaţională a muncii. Anarhii, în urma cărora nu numai zeci de oameni ajungeau la spitale, dar şi zeci de magazine din zonă sau chiar locuinţe, erau vandalizate.
Ministrul de Interne la nivel regional, Frank Henkel (CDU) a declarat că speră ca, odată cu acest trend, „ritualul violenţei” să ia sfârşit într-o bună zi. S-a constatat aceeaşi tendinţă, de altfel, şi la o demonstraţie recentă a partidului de extremă dreapta, NPD, la care majoritatea participanţilor s-au comportat paşnic, în comparaţie cu alte evenimente din trecut.
Poliţişti din zece landuri
La fel se va întâmpla în acest an de 1 Mai, atât la Berlin, cât şi la Hamburg, preconizează poliţia. „Presupunem că situaţia va fi asemănătoare cu cea din anii trecuţi”, a declarat pentru agenţia de presă dpa, purtătorul de cuvânt al poliţiei din Hamburg, Mirko Streiber. În acelaşi timp, NPD a anunţat că demonstraţia, pe care o pregătise pentru 1 Mai, în cartierul berlinez Neukölln, a fost amânată.
Nu înseamnă că autorităţile nu vor face tot posibilul, pentru a asigura temeinic securitatea capitalei şi în acest an, de ziua muncii. Poliţia Federală trimite 7.000 de poliţişti din zece landuri la Berlin. La Hamburg vor patrula 1.600 de poliţişti. De pe Deutsche Welle



Gata

Bravii soldati de birou, gata sa atace Rusia

autor: FrontPress 29.04.2014

soldatelIn Ucraina nu trece zi fara sa se arunce in aer un elicopter, o cladire, fara sa se ocupe o institutie sau un post de televiziune dintr-un oras din estul tarii. Din nefericire, la fel se intampla si cu numarul victimelor care isi pierd viata in confruntarile cu insurgentii prorusi.

Pe scurt, atmosfera a ajuns atat de tensionata la vecinii din nord ca doar termenul de razboi civil poate descrie imaginea pe care ne-o recream de la distanta, pe baza stirilor care ne inunda pe toate canalele, despre realitatea din Ucraina.

Situatia si faptele reale din Ucraina sunt una, iar perceptia si interpretarea lor de la distanta sunt deja o alta poveste. Pentru ca suntem atat de aproape, totusi, de epicentrul evenimentelor si pentru ca multi simt amenintarea Rusiei pana la dincoace de Prut, o parte din tensiunea tot mai ridicata din estul Europei s-a transferat direct si analistilor, specialistilor, istoricilor si politicienilor romani. La ora asta exista doua grupuri bine definite dupa ideile pe care le impartasesc.

Exista adeptii raspunsului prompt, cei care si-ar dori sa fi plecat deja calare pe noile achizitii F16 sa atace Moscova si sa-i vina de hac tiranului de Putin, un Hitler modern, in viziunea lor, care nu se va potoli pana nu va fi pus cu botul pe labe.

De la generalul Degeratu si pana la Lucian Mandruta, acestia cred ca fiecare zi pierduta “in pace” in fata lui Putin este inca o lovitura aplicata democratiei din Romania si Vestului si o amenintare la adresa omenirii in general. Ei sunt de fiecare data pregatiti sa sara in apararea marilor valori ale Occidentului si sa infiereze latura barbara a lui Putin.

Nu conteaza ca gardienii autohtoni care pazesc pacea mondiala si stau drept scut in fata agresiunilor Rusiei nu stiu prea bine impotriva cui sa plece la razboi. Important e ca ei sa fie pregatiti cu arma in mana si degetul pe tragaci, gata oricand sa traga daca e nevoie de eroi.

Grupul celor speriati de Putin si de imaginea tancurilor rusesti in asalt de ocupatie e cel mai numeros si are darul, din pacate, de a-si alimenta singur propriile spaime, dezvoltand in timp un sentiment paranoic vizibil exagerat in raport cu faptele brute din realitate.

Cei care raman neatinsi de sindromul “Putin – Hitler” – “Al treilea razboi mondial” si nu manifesta simptomele bravului soldat al valorilor Occidentului sunt, comparativ, mult mai putini, iar vocile lor aproape ca nu se aud.

Este timpul cand criza economica si degradarea continua si accelerata a multor democratii din Vest au dat nastere unui prezent in care nu mai sunt auzite si asteptate decat pozitii radicale si solutii ultime. Panicarzilor orice reactie pe care au avut-o sau ar putea sa o adopte puterile din NATO este prea putin, prea tarziu si apriori pierduta in fata asaltului Rusiei.

Pozitia celor care abia mai sunt tinuti in frau sa declare razboi Rusiei este un razboi in sine, chiar daca unul paralel cu realitatea mult mai complicata si incurcata din teren. Pentru ei, oricate sanctiuni ar impune Rusiei SUA si UE, nimic nu este suficient.

Pe de alta parte, e si un adevar care nu poate fi negat. Unele studii istorice si psihologice sustin ca, dimpotriva, mai ales in situatii de criza, cei mai buni lideri se dovedesc a fi cei mai degraba deranjati mental, politicienii si conducatorii care sufera de diverse tulburari mentale, intrucat ei dezvolta trasaturi precum realismul, empatia si rezilienta care ii ajuta sa anticipeze si sa faca fata mai bine situatiilor exceptionale.

Nassir Ghaemi descrie in detaliu, in volumul sau “Genialii”, cat de importante sunt in istorie personalitatea si sanatatea mentala a conducatorilor.

Exemplul cel mai cunoscut este cazul premierului britanic Chamberlain, a carui atitudine impaciuitoare si intelegatoare in fata actiunilor lui Hitler s-a dovedit a fi un esec de proportii. Abia revenirea lui Churchill in fruntea Guvernului, cel care strigase de ani de zile impotriva dictatorului Germaniei, a reusit sa recupereze terenul pierdut si sa echilibreze fortele la inceputul celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Si totusi. In ciuda asemanarilor, 2014 nu este nici 1914 si cu atat mai putin 1939.

A cantari forta si intensitatea atacurilor, a judeca in avans consecintele sanctiunilor si mutarilor de trupe reale in teritoriu, a calcula in balanta costurile pacii si beneficiile unui eventual razboi – cu toate posibilele sale consecinte – raman intrebarile cele mai dificile la care liderii Occidentului sunt condamnati sa raspunda. De Iulian Leca - Ziare.com

luni, 28 aprilie 2014

Avertizare



Un înalt ofiţer anonim al Armatei Române avertizează că ţara noastră va intra în război, dacă Rusia va ataca Ucraina! Cititorii site-ului îmi atrag atenţia de prezenţa trupelor NATO şi a avioanelor lângă graniţa cu Ucraina!

În ultimele zile, am primit mai multe emailuri de la mai mulți cititori care îmi oferă date alarmante despre un posibil viitor război în care să fie implicată şi România, în lumina conflictului din Ucraina, dintre Rusia şi Occident. Am să citesc două din aceste emailuri, care sunt extrem de îngrijorătoare pentru situaţia noastră:
Iată primul email (doar am extras din el): “Bună, Lovendal! Sunt un cititor fidel al site-ului tău, te urmăresc şi îţi apreciez munca pe care o faci (…) Nu pot să-ţi dau numele, să spunem că mă numesc Paul, dintr-un motiv foarte obiectiv: tatăl meu este ofiţer superior în armata română (…) Te rog să mă crezi că nu fac vreo farsă, n-am niciun interes, eu doar îţi spun ceea ce ne-a spus tata mamei şi mie (…) tata m-a pus să jur că nu voi spune aceste informaţii nimănui, dar eu cred că trebuie să ştie toată lumea, prin intermediul site-ului tău, care este foarte citit în România (…) Tatăl meu a fost băgat într-o şedinţă operativă a armatei şi i s-a spus că trebuie să ne pregătim pentru război (…) Se pare că în momentul în care Rusia va intra cu trupe în Ucraina, atunci România, alături de alte ţări NATO, va declara război Rusiei, iar trupele noastre vor intra pe teritoriul ucrainean.”
Sincer, dacă n-aş fi primit acest email, aş fi dedus logic că o stare de război va fi declanşată, din momentul atacării Ucrainei de către Rusia. Deci, acest email nu e o surpriză pentru mine; pur şi simplu mă aşteptam la desfăşurarea acestor evenimente.
Al doilea email primit este mult mai scurt, fiind primit de la un anonim: “La cazarma din Cârlibaba au fost văzute trupe NATO în cursul săptămânii trecute. Drumul Ţibăului are legatură directă la graniţă prin munţi”. Pentru cei care nu ştiu geografie, Cârlibaba este o localitate în judeţul Suceava, fiind destul de aproape de graniţa cu Ucraina. Au ajuns deja trupele NATO în ţara noastră? Ce caută aici?
Preşedintele Băsescu ne asigura luna trecută (martie 2014) că “Nu există riscul unui conflict cu Federaţia Rusă. România nu e o ţară gata de război, nici nu vom ridica gradul de alertă”. Eu cred că suntem minţiţi şi ni se ascund multe informaţii, iar toate conflictele politice care le vedeţi în ultima perioadă pe scena românească reprezintă de fapt un scenariu de film pus în scenă de oficialii statului român, pentru a ne abate atenţia de la pericolele adevărate cu care se confruntă România. Într-un articol din 14 martie 2014 (Alarmant! În ultimele zile, cerul României e brăzdat din ce în ce mai mult de avioane militare! Ne pregătim de război cu Rusia!?), citeam o informaţie oferită de un cititor care a observat în zona Neamţului extrem de multe avioane militare pe cer. După publicarea acelui articol, am primit mesaje şi emailuri de la mai mulţi cititori care îmi confirmau acelaşi lucru. Aşadar, să ştiţi că lucrurile stau destul de grav…
lovendal.ro

Menajera lui Hitler

Elisabeth Kalhammer, acum în vârstă de 89 de ani, a vorbit în premieră despre obiceiurile dictatorului nazist.
Femeia a fost angajată în casa lui Adolf Hitler în urma unui anunţ apărut într-un ziar din Austria.
“Nu ştiam cine va fi angajatorul meu. Mă simţeam ciudat când am ajuns. Am trecut pe lângă trei paznici SS. Întreaga casă era plină de musafiri şi, dintr-o dată, a apărut şi Hitler”, îşi aminteşte fosta menajeră, potrivit Daily Mail.
Elisabeth Kalhammer a lucrat în casa de vacanţă din Bavaria a lui Hitler. Potrivit acesteia, dictatorul dormea până târziu, după ce îşi petrecea serile discutând cu oaspeţii săi.
Hitler incerca să ţină o dietă strictă, supravegheat de un bucătar care pregătea un meniu numai pentru el.
“Iubea dulciurile”, spune femeia, adăugând că Eva Braun era cea care conducea întreaga casă.
menajera
Fosta menajeră are numai cuvinte de laudă la adresa Evei Braun.
“Era mereu bună cu mine. Se comporta ca doamna casei, deşi nu erau căsătoriţi. Ea ne-a conceput modelul uniformelor, iar de Crăciun mi-a dăruit lână pentru a face ciorapi bărbaţilor care luptau pe front”, a mai povestit Kalhammer (foto).
De la început, Elisabeth a fost avertizată că oricine va da detalii despre ce se întâmplă în casă va fi pedepsit aspru.
“Mi se permitea să gândesc, dar nu să vorbesc”, a povestit aceasta într-un interviu.
Una dintre responsabilităţile ei era pregătirea ceaiului, pe care Hitler îl bea dintr-o ceaşcă de porţelan Nymphenburg. O dată, femeia a spart din greşeala ceaşca şi, drept pedeapsă, a pierdut mai multe zile libere.

Ucraina

Ucraiana: Primar pro-rus cu origini evreiesti in stare GRAVA dupa ce a fost impuscat in spate

autor: FrontPress 28.04.2014

primar impuscatTensiunile continuă în estul Ucrainei, cea mai recentă victimă fiind primarul pro-rus al oraşului Harkov, Gennady Kernes. Edilul, membru al Partidului Regiunilor al fostului preşedinte Ianukovici, a fost rănit grav, după ce a fost împuşcat.
Primarul, cu origini evreieşti, a fost împuşcat în spate de către autori rămaşi neidentificaţi. Conform presei locale, atacul a avut loc în timp ce Gennady Kernes făcea jogging luni dimineaţa într-un parc din oraş. În prezent a fost internat iar medicii încearcă să-i salveze viaţa.
kharkov-4Cu o zi înainte au avut loc în Harkov ciocniri între naţionaliştii şi suporterii ucrainieni şi protestatarii pro-ruşi, 14 persoane fiind rănite.
Tot în est, separatiştii ruşi au ocupat duminică sediul televiziunii regionale din Doneţk. Sursa: FrontPress.ro

000_par7864681.si

Printul Calinescu

2014


Printul Calinescu


Foto: Elena Vacarescu (1864-1947).

Patriei mele - Elena Văcărescu


Iar dacă îţi devin străină
Şi cântecu-mi de început
Grăirea n-a ales, divină,
A plaiului ce m-a născut.

Seninul dulce grai în care
Lin, ruga, buzele-mi şoptesc,
O, patrie, putea-vei oare
Să-mi ierţi păcatul meu firesc?

Lua-vei viersul meu în seamă,
Grea munca-mi binecuvântând,
Cum îşi blagosloveşte-o mamă
Copiii mâine-n luptă stând ?



Revin din nou asupra faptului ca l-am cunoscut pe Printul Calinescu imediat dupa 1989. Avea aproape 100 de ani, dar era un om perfect cerebral. El mi-a spus ca a fost in garda de onoare a  Regelui Carol 1 , mi-a vorbit despre buri, despre cercetasi  in cadrul carora a activat din partea Angliei, in Africa, facuse Academia Militară Regală Sandhurst în Surrey.
Primul lucru pe care l-am intrebat  pe print a fost, cum se petreceau lucrurile la masa unde stateau regele, regina, Ferdinand si Elena Vacarescu. Citisem undeva ca cei din urma isi faceau semne pe sub masa. Stiti ca Ferdinand s-a indragostit de Elena,  incurajati de visatoarea  regina poeta Elisabeta 1. Fapt ce i-a adus  exilarea la familia ei, pentru 2 ani reusind cu mare greutate sa se  reantoarca inapoi in Romania, la locul ei inca vacant:)))
Dar la intrebarea mea vulgara fata de printul Calinescu despre semnele pe sub masa , am fost apostrofata  pentru ca eu imi imaginam ca niste semne intre niste meseni mitocani, de cea mai joasa speta  de pe scara sociala :((( Admosfera la masa era una distinsa si sobra specifica familiilor imperiale.
Ferdinand a iubit-o asa de mult si a vazut-o asa de frumoasa incat inainte de a muri, a intrebat pe un prieten venit de curand de la Paris :"Elena este la fel de frumoasa ?" Cand se stie ca Elena era urata  de tanara mereu, dar in ochii indragostitului dea pururi era frumusetea insasi intruchipata.:)
Familia printului era in SUA, el era singur aici dar am aflat atunci primna oara, ca un nepot castiga enorm din cercetarile in ocean facute pe timp de noapte in costim de scafandru printre  pesti rapitori, rechini :(((
Erau multe de invatat  din gura sa dar, mie fiindu-mi distrasa atentia in prezenta dansului care, era inca un mare amartor de amor si de femei teoretic cred, evitam contactul de orice fel cu dansul.
Insa era un sac urias plin de istorie vie.

De ce ???

De ce Transnistria?

autor: FrontPress 28.04.2014

tancDeunăzi Ovidiu Hurduzeu declara, ritos: “Am spus şi repet. Transnistria nu-i problema României!”. Chiar aşa să fie oare? Să nu aibă nici o importanţă pentru România fâşia de pământ din stânga Nistrului? Haideţi să vedem.
asaVechi bastion strategic rusesc.
Preluând o titulatură ce denomina, geografic, întreaga regiune dintre Nistru şi Bug, autodeclarata – dar de nimeni recunoscuta – republică independentă se suprapune întrucâtva teritoriului pe care sovieticii au creat, în 1924, aşa numita Republică Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM). În fapt, una din numeroasele diversiuni îndreptate împotriva proaspetei Românii Mari. Astfel, ruşii au încercat să impună falsul concept etnic de “naţiune moldovenească”, pe baza căruia Kominternul cerea autodeterminarea Moldovei şi desprinderea ei de România “imperialistă”. Diversiunea se încadra într-o serie mai amplă de atacuri sovietice împotriva frontierei estice a statului român, culminând cu atacuri armate pe frontieră, incursiuni teroriste în judeţele Basarabiei şi chiar organizarea unor rebeliuni precum aceea de la Tatar Bunar, din 1924.
Cu certitudine, fâşia din stânga Nistrului a avut mereu pentru sovietici o importanţă strategică deosebită. Şi putem spune, fără teama de a greşi, că acest lucru este valabil şi pentru partea română. De la statutul de spaţiu pentru regruparea acţiunilor de diversiune şi spionaj împotriva României, şi până la acela de cantonare a forţelor armate ruse, această regiune a reprezentat, iată, încă cu un secol în urmă un bastion al intereselor ruseşti împotriva României.
Duca_Voda-600x245“Cadoul” otrăvit al URSS
După cel de-al doilea război mondial, Stalin a procedat la o serie de dislocări de populaţie care au transformat harta URSS într-o adevărată babilonie etnică. Scopul era să împiedice orice proces de pace în eventualitatea destrămării imperiului rus şi să asigure Moscovei o reţea de enclave ruso-fone în coasta tutror poparelor captive. Cum bine zice românul, “zece înţelepţi nu pot să descurce ceea ce un nebun poate să încurce”.
În cadrul acestui diabolic plan, milioane de români, georgieni, azeri, tătari etc. au fost deportaţi peste noapte din teritoriilor lor strămoşeşti şi duşi în Siberia sau Kazahstan, în locul lor fiind aduse populaţii rusofone. Aşa se explică faptul că, astăzi, în Bucovina de Nord dacă mai există 50% români, în timp ce judeţele din sudul Basarabiei aceştia mai ocupă sub 20%. Aşa au apărut enclavele ruseşti Kaliningrad – între Lituania şi Polonia, Osetia de Sud şi Abhazia în Georgia, Nagorno Karabah pe teritoriul Azerbaidjanului, Crimeea şi Donbasul în Ucraina etc..
În ceea ce priveşte Basarabia, situaţia este şi mai complicată. Pe lângă modificările de populaţie, URSS a procedat şi la schimburi teritoriale între republicile componente. Astfel, Bucovina de Nord şi sudul Basarabiei au fost dăruite Ucrainei, Republica Socialistă Sovietică Moldovenească primind în schimb de la aceasta fâşia de pământ din stânga Nistrului – Transnistria.
Reţeta lui Stalin a  funcţionat. Destrămarea URSS, în 1991 nu a însemnat şi pierderea influenţei Moscovei asupra teritoriilor fostei uniuni. Prin utilizarea populaţiilor rusofone dominante în aceste teritorii, Rusia a generat o puzderie de conflicte îngheţate şi reactivate ori de câte ori a avut nevoie să contracareze legitima opţiune a popoarelor din zonă de a-şi crea un alt destin, separat de primitivismul agresiv al Kremlinului.
De ce nu putem renunţa la Transnistria?
De ce această fâşie de pământ, considerată fără importanţă pentru dl Hurduzeu şi alţi admiratori ai politicii lui Putin, este vitală din punct de vedere strategic pentru România?
Întâi, pentru simplul motiv că ea a reprezentat piesa de schimb pentru Republica Moldova atunci când nordul Bucovinei şi Bugeacul au fost date Ucrainei. Măcar şi pentru acest motiv elementar, un bun român ar trebui să înţeleagă că menţinerea interesului românesc asupra Transnistriei este determinant într-o eventuală reglare de teritorii între Ucraina şi România.
Suprafaţa redusă, în comparaţie cu cea a Bucovinei de Nord şi Buceagului, este compensată prin concentrarea în această fâşie dominate de rusofoni  a întregii industrii a Republicii Moldova.
Nu mai vorbim de faptul că, actuala republică separatistă nistreană cuprinde şi străvechea cetate a Tighinei, împreună cu satele dimprejurul ei. Cum se poate spune atunci că Transnistria nu interesează România?
Apoi, este vorba de aspectul geostrategic. Prezenţa până a astăzi Armatei a 14-a a Rusiei în Transnistria reflectă importanţa acestui mic teritoriu. V-aţi întrebat de ce suportă Moscova uriaşele cheltuieli de întreţinere a acestui colosal arsenal pe Nistru? Şi de ce Amata a 14-a a sprijinit direct războiul declanşat în 1992 de ruşii de la Tiraspol, pentru desprinderea de sub autoritatea Republicii Modova? E simplu: enclava nistreană reprezintă principala bază de organizare a spionajului rusesc în toată Europa central-estică. Toată agentura rusească din ţările baltice, Polonia, România, este dirijată de aici. Din 1992 încoace, Transnistria este cunoscută ca o adevărată gaură neagră la frontiera Europei civilizate. Un spaţiu necontrolat decât de clanurile KGB-iste de la Tiraspol şi o bază de regrupare a structurilor mafiote specializate în traficul de droguri, armament, carne vie şi materiale radioactive în vederea penetrării Uniunii Europene.
gagauzja-eng-znieksztalconaBaza de control a Moscovei spre gurile Dunării.
Dar nu numai atât. Cel mai important atribut al Transnistriei – mai cu seamă în conjunctura actualei crize ucrainiene – este acela de punct de sprijin într-o eventuală acţiune de ocupare de către Rusia a regiunii aferente gurilor Dunării.
Devine iminentă, după finalizarea ocupării estului Ucrainei, acţiunea de diversiune şi anexare a regiunii portului Odessa, cu extensie spre vest, manevră prin care Rusia ar putea tăia ieşirea la mare a Ucrainei, dar mai ales ar asigura o legătură strategică între Crimeea şi bazele sale militare din Transnistria.
Declaraţiile tot mai insistente ale unor oficiali americani, precum senatorul republican John McCain – care a reluat avertizarea în urmă cu o zi -, dar şi cele ale preşedintelui României, reprezintă reflexul existenţei unor informaţii certe în acest sens la nivelul serviciilor speciale.
În eventualitatea unui astfel de scenariu, pentru noi situaţia ar deveni dramatică din punct de vedere strategic. În acest context trebuie înţeleasă activarea încă de acum 22 de ani a unei enclave găgăuze în sudul Republicii Moldova. Aceasta se află într-o poziţie cheie pentru desfăşurarea unei operaţiuni de extindere a controlului Armatei a 14-a ruse în sudul Basarabiei – un teritoriu altminteri depopulat, locuit dominant de rusofoni, în care Kievul ar pierde imediat controlul. Şi astfel, Moscova şi-ar atinge încă un obiectiv strategic esenţial: controlul asupra gurilor Dunării. Obiectiv care, de altfel, se numără printre priorităţile strategice ale eternului expansionism rusesc încă de la Petru cel Mare.
Aşa cum arată Cristian Negrea într-una din recentele sale analize, vecinătatea Rusiei la câteva zeci de km, peste Dunăre, de Galaţi, ar însemna un dezastru pentru România. Experienţa interbelică, atunci când vecinătatea URSS a constitui o sursă permanentă de instabilitate şi provocări, precum şi faptul că Moscova nu a înţeles să se vindece de sindromul expansionist (vezi episoade precum Transnistria 1992 ori Georgia 2008), reprezintă suficiente argumente pentru a ne dori ca un astfel de scenariu să nu se realizeze.
România va trebui să utilizeze toate resorturile la nivelul NATO şi UE, precum şi toate resursele de intelligence pentru a sprijini Republica Moldova în restabilirea controlului asupra enclavei de pe Nistru, chiar dacă acest lucru ar presupune degenerarea lucrurilor până la un conflict armat deschis cu armata rusă cantonată în regiune. În ultimă instanţă, este vorba de cîteva milioane nu doar de etnici români, dar chiar de cetăţeni români trăitori în Basarabia. Aşa cum Moscova invocă protejarea etnicilor ruşi din Ucraina pentru a justifica acţiunile de diversiune militară împotriva acestui stat, acelaşi drept internaţional îndreptăţeşte România să se implice, prin toate mijloacele, în protejarea intereselor şi vieţii etnicilor săi din Republica Moldova. Mai ales că este vorba de un străvechi teritoriu daco-român.
O atitudine plată, de expectativă diplomatică a României într-un astfel de context, ar fi echivalentă cu repetarea actului cedării din 1940 sau a celui de ratare a contextului favorabil al curentului unionist de pe ambele maluri ale Prutului, după 1990.
Iar o strategie de restabilire a drepturilor elementului etnic românesc în Basarabia nu poate fi concepută decât prin încurajarea revendicării drepturilor politice ale Republicii Modova în Transnistria ca pivot strategic fundamental în regiune. De Florin Dobrescu – Buciumul

Nota FrontPress: Opiniile exprimate in articol nu sunt insusite in totalitate si de redactorii FrontPress. Am preluat acest punct de vedere in ideea oferirii unei platforme de discutie pe aceasta tema, mai ales in contextul reaprinderii tensiunilor din Transnistria, pe fondul crizei din Ucraina. Cosideram problema transnistreana cel mai mare impediment pentru unirea Republicii Moldova cu Romania in acest moment. Deasemenea credem ca este imposibila, in momentul de fata, o pacificare fara conflict armat deschis a regiunii si consideram mult mai realista o unire cu Republica Moldova, fara zona controlata de separatistii rusofoni. In legatura cu drepturile populatiei romanesti din regiune s-ar putea ajunge la un acord privind drepturile acesteia sau chiar permiterea unui schimb de populatie, in cazul in care Chisinaul ar renunta la dreptul sau asupra Tiraspolului. Acest compromis este in opinia noastra singura cale de reunire a romanilor de pe ambele maluri ale Prutului, cel putin in conditiile geopolitice actuale si in cazul in care nu se doreste izbucnirea unui alt conflict regional, cu efecte greu de anticipat. Mai mult, o eventuala unire cu Romania in cazul in care Transnistria ar ramane in componenta Republicii Moldova, in tara ar exista trei focare separatiste in loc de unul (pe langa asa-zisul “Tinut Secuiesc” ar mai aparea Gagauzia si fasia de la est de Nistru), o problema pe care consideram ca actuala clasa politica nu ar putea sa o gestioneze eficient.

duminică, 27 aprilie 2014

Rusia un dus rece, sau scotian ????


Foto: lupte la Stalingrad unde s-a practicat canibalismul.

Repozitionarea statelor est europene.
Romania va profita cu acesti bezmetici care ne conduc ?Cred ca putem cu inteligenta previzionara sa  profitam de aceasta situatie  si sa facem o bresa in conglomeratul de state debusolate si luate pe nepregatite.
Romania a fost mereu luata pe nepregatite si acum acest ragaz  ne poate fi in avantaj. Dar sa eliminam circul ieftin de la tv. cu politicienii care au interesele lor, care nu coincid cu interesele noastre. Pe ei ii intereseaza puterea si malaiul si pe noi de interesele lor nu ne doare nici in cot.Vrem legea talionului !!!
Acum putem sa scapam de ei si sa  formam un nou guvern patriot nationalist si gata sa-si dea  sangele pentru binele si progresul Romaniei. Si conform previziunilor marilor vizionari in timp, incepand cu Nostradamus si terminand cu Vanda,  ni se prevede un viitor stralucit fara matrafoxatii care  isi inchipuie ca imparatesc pamantul. Numai pamantul de la 2 m dedesupt  il mai pot imparati. VIITORUL ESTE AL NOSTRU, AL CELOR CARE  AVEM INTELIGENTA DE A GANDI IN VIITORUL IMEDIAT SI DE A PROFITA DE SITUATIA CONJUNCTURALA. Asa a fost dintotdeauna  la orice  nivel, unii profita si altii pierd. Asa a fost pana acum si cu noi, vedeti exemplul sfarsitului celui de al 2-lea razb. mondial cand, soldatii nostrii  au avut pierderi de peste 700.000 de morti si 1 milion de mutilati si mari mutilati. Dar cu toate aceste mari sacrificii facute de luptatorii romani care au mers din Romania la Odesa, Cotul Donului, Stalingrad si inapoi la Budapesta pana in muntii Tratra si la Berlin, presarand tot drumul de mii de km. cu sange si morti, in mod miselesc  puterile lumii au declarat Romania tara invinsa si am platit despagubiri de razboi uriase rusilor.
Avem ocazia sa facem schimbari majore acum cand rusii toarna apa rece sau poate dus scotian apa rece ca gheata,  alternata cu apa fierbinte pe  papionatii occidentului, pentru a MAI TREZI UE CARE DOARME  IN CUR PE 2 RANDURI :))). 

Ritual


Un ritual incredibil, cu cristale si foi de dafin, pentru ca dragostea sa apara in viata voastra in scurt timp!

Iata un ritual perfect pentru cei si cele care doresc ca dragostea sa le apara in viata, dar care, pentru moment, nu au nicio preferinta mai deosebita. Ingrediente si accesorii:
* o luminare mica, rosie;
* un betigas parfumat din lemn de santal;
* o panglica rosie si o panglica argintie;
* un marker rosu;
* petale uscate de trandafir si de crin alb;
* doua cristale de cuart, de culoare roz;
* doua inele pentru cheie;
* doua foi de dafin;
* cateva grame de verbina;
* un saculet rosu de catifea sau din satin.
Intr-o seara de vineri, cu luna in crestere sau, daca se poate, cu luna plina, asezati-va toate accesoriile pe altar. Aprindeti luminarea si betigasul parfumat. Scrieti-va cu markerul rosu numele, varsta si ce anume asteptati in urma ritualului pe panglica argintie. Ganditi-va la o frumoasa poveste de dragoste si puneti in saculetul rosu petalele de flori, cristalele de cuart, cele doua inele de chei prinse unul in celalalt, frunzele de dafin si verbina. Dupa ce betigasul parfumat a ars, stingeti ce a mai ramas din luminare, puneti-o in saculet si, peste toate, presarati cenusa betigasului, rece. Legati gura saculetului cu cele doua panglici.
Tineti saculetul asupra dumneavoastra – daca este posibil, direct pe piele -, timp de sapte zile consecutiv sau chiar mai putin, pana cand apare dragostea.
lovendal.ro

Octavian Paler


Moartea cuvintelor de Octavian Paler

Un chip de nisip
şi mîini de nisipi
şi limba în gură mi-e tot de nisip
nu mai pot să spun nimic în apărarea mea
în acest tribunal de nisip
cu lumini de nisip
grefieri de nisip
şi cineva care întoarce clepsidra.
Tot ce-am iubit s-a transformat în nisip
tot ce-am greşit s-a transformat în nisip
şi judecători de nisip
mă judecă
şi mă condamnă la moarte
pe un eşafod de nisip.

Banii Romaniei

Cinci metode prin care firmele multinationale storc bani din Romania

autor: FrontPress 27.04.2014

bani aspiratorProprietarii din străinătate îşi obligă filialele din România să le plătească diverse servicii şi să le cumpere produse specifice la preţuri mult mai mari decât cele practicate pe piaţa locală.
Pe lângă profiturile pe care firmele străine le obţin cu ajutorul filialelor din România, multinaţionalele scot bani de la aceste subsidiare şi prin alte metode, practicând preţuri de transfer care de cele mai multe ori sunt extrem de mari. Nu întâmplător, Fiscul are cel mai mult de furcă din cauza acestor preţuri, atunci când controlează activitatea multinaţionalelor. „Adevărul“ propune, în continuare, devoalarea câtorva dintre metodele cele mai intens folosite de către firmele străine pentru a-şi stoarce practic de bani filialele locale din România.
1. Redevenţa pentru brand. Companiile care se bucură de o anumită notorietate pe plan internaţional se consideră îndreptăţite să perceapă o taxă anuală filialelor locale (din România şi nu numai). Este ca un fel de plată în semn de mulţumire a „fiicei“ din România pentru onoarea de a face parte din familia respectivului brand. Şi, pentru că astfel de „mulţumiri“ nu pot fi măsurate după vreun standard, suma percepută ca redevenţă pentru brand poate fi oricât de mare.
2. Decontul consultanţei de management. „Fiica“ din România mai are încă multe motive să mulţumească „mamei“ din străinătate, în formă bănească. De exemplu pentru faptul că îi asigură o gestionare optimă a resurselor. Consultanţa de management este în general scumpă, dar de cele mai multe ori „mamele“ percep preţuri mult mai mari decât pe piaţa de profil pentru acest serviciu, iar „fiicele“ nu au ce face, trebuie să plătească.
3. Redevenţa pentru know-how. Transferul de tehnologie, de proceduri, de regulamente interne şi de alte valori specifice procesului de producţie este un alt motiv pentru care filialele locale plătesc redevenţe proprietarilor străini. Iar aceste „învăţături“ nu costă deloc puţin.
4. Achiziţiile preferenţiale. Aproape tot ce-i este necesar „fiicei“ pentru a funcţiona în România, de la materii prime şi materiale până – în unele cazuri – la rechizite şi consumabile trebuie cumpărat numai de la „mamă“. Desigur, la preţuri mult mai mari decât pe piaţa liberă.
5. Împrumut în locul participaţiei la capital. Nu întotdeauna investiţia străină înseamnă aport la capitalul de pornire a filialei locale. Dimpotrivă, în foarte multe cazuri, banii respectivi sunt de fapt un împrumut purtător de dobândă. O astfel de practică are numai avantaje pentru investitorul străin (de exemplu, el percepe dobândă periodică, neparticipând la eventualele pierderi), în timp ce pentru filiala locală nu există niciun avantaj în afara finanţării iniţiale.
Acestea ar fi doar câteva dintre metodele prin care „fiicele“ sunt stoarse de bani. Pentru implementarea unor bune practici în gestionarea preţurilor de transfer, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică a invocat adesea principiul „lungimii braţului“, prin care preţurile interne ar trebui să fie echivalente cu cele plătite dacă achiziţiile respective ar fi făcute de pe piaţa liberă. România se află, însă, într-o fază incipientă în aplicarea acestui principiu.
Dimpotrivă, specialiştii care au analizat acest fenomen spun că în România, în multe cazuri, filialele locale sunt obligate la asemenea plăţi „până aproape de limita profitabilităţii“, Fiscul catalogând astfel de practici ca fiind încercare de sustragere de la plata impozitelor. De Dan Straut – Adevarul



sâmbătă, 26 aprilie 2014

Inundatii




Cu barca, călare sau..pe jos la inundații

Inundații de ieri și de azi


România a fost, în întreaga ei istorie, afectată de inundații și de viituri. Numărul inundațiilor de proporții semnalate pe teritoriul României de-a lungul secolelor este următorul: 10 în secolul XVI, 19 în secolul XVII, 26 în secolul XVIII, 28 în secolul XIX și 42 în secolul XX. Și se pare că și secolul XXI  ne rezervă viituri de amploare și inundații.Doar în primul deceniu, în România, mai mult de 200 de oameni au murit din cauza furiei apelor.

De-a lungul acestor secole România a avut parte de conducători mai buni sau mai răi, mai cinstiți sau mai corupți, mai gospodari sau mai …negospodari (am spus-o elegant, nu-i așa?). Și, deși s-au mai facut de-a lungul secolelor lucrări hidrotehnice sau de protecție împotriva furiei apelor – riscurile de inundații nu sunt nici pe departe eliminate. Și nici nu văd rezolvarea, măcar punctuală, a problemelor rămase nerezolvate, în viitorul apropiat. Deși diguri se mai construiesc pe ici pe colo. Ghinionul e că sunt măturate de ape la primele ploi mai consistente. Care sa fie cauza !?

Și ca să nu credeti ca doar în zilele de azi conducătorii inspectează zonele calamitate și promit soluții, o să vă mai dau câteva exemple din România de ieri:


1862

Inundatii 1862
Domnitorul A.I. Cuza si Dr. Carol Davila
 vizitand cartierul Tarbaci din Bucuresti,
 inundat de raul Dambovita in anul 1862

Inundații deosebit de grave s-au produs în București în 1837, provocate de Râul Ilfov, afluent al Dâmboviței, dar mai ales în 1862, 1864 și 1865. Alexandru Ioan Cuza – conducătorul de atunci al României inspectează zonele inundate al Bucureștiului, călare, însoțit de doctorul Carol Davila.

Atât doar ca inspecția nu a rămas făra urmări: au fost începute lucrări de regularizare ale cursului râului Dămbovița în București. Lucrări de amploare au fost executate mai apoi , în timpul regelui Carol I: cursul Dâmboviței a fost canalizat în aval de Grozăvești. Lucrările au fost continuate în 1898-1900 în amonte de Grozăvești până la Ciurel, ultimele lucrări de sistematizare executate înainte de cel de al doilea război mondial fiind planșeul de acoperire a Dâmboviței între fostul pod al Senatului (în prezent Piața Națiunilor Unite) și Piața Unirii. In 1885 a fost dat dat în funcțiune nodul hidrotehnic de la Brezoaiele situat pe canalul de derivație construit de Alexandru Ipsilanti la inceputul secolului al XIX-lea  și pe care fusese mutat cursul râului Dâmbovița. Nodul de la Brezoaiele deriva debitele de viitură ale Dâmboviței în râul Ciorogârla.


1932

Inundatii 1932
Regele Carol II-lea vizitand
Iasul pentru a evolua pagubele
 inundatiilor din 1932

O ploaie torențială din iunie 1932 provoacă dinnou inundații catastrofale.Iată cum e relatată catastrofa în “Realitatea ilustrată“ , numărul din 7 iulie 1932: ”Moldova și Dobrogea au trecut prin momenet de goraza. Ploile căzute au provocat revărsarea apelor și regiunile din Nordul și estul Moldovei au înregistrat cele mai mari inundații și cel mai sinistru dezastru de o sută de ani încoace. Iașul a fost complet izolat. Bârladul a fost dărâmat pe trei sferturi, numeroase sate au fost rase de pe suprafața pământului, iar puhoaiele mai poartă și azi cadavre omenești și de animale și case întregi, care plutesc la vale și din care se mai aud țipetele supraviețuitorilor”

Iasii sub ape 1932
Inundatii Iasi 1932
 Bahlui iesit din matca

Regele Carol II a întreprins o vizită la Iaşi pe data de 4 iulie, pentru a evalua consecinţele inundaţiilor şi a fost primit de o mulţime impresionantă. A promis efectuarea de lucrări pentru evitarea repetarii inundațiilor. Lucrări care nu au fost făcute (poate și din cauza vremurilor care au urmat) decât  abia peste 30 de ani când s-a investit în lucrări care să ferească Iaşiul de tragedii similare. In anii 1960-70 s-a realizat adâncirea şi regularizare albiei râului Bahlui şi s-au construit digurile de protecţie, deasemenea barajul si lacul de la Sârca.


1970

Cel puțin 1.500 de localităţi au fost devastate de apele revărsate ale Someșului în anul 1970. Ploile au turnat cu găleata timp de o săptămână. Fenomenul neobișnuit a fost determinat de căderea unor precipitații în cantitați nemaîintâlnite, în perioada 10 -13 mai 1970, precipitții care au atins intensități ajungând pâna la 100 l/mp in 24 de ore, adică de 2-3 ori volumul total al precipitațiilor care normal cad într-o lună. Cel mai mare dezastru a fost  înregistrat la Satu Mare unde apele au spart un dig ce ocrotea un cartier şi uzina electrică şi au lăsat, după lovirea viiturii, în întuneric mii de oameni ce încercau să se salveze. Au murit într-o noapte 52 de oameni. 


Inundatii 1970
Ceausescu  la inundatiile
din Satu Mare 1970

A venit la faţa locului Ceauşescu şi, încălţat în cizme de cauciuc, a parcurs prin apă drumul până la sediul Consiliului Judeţean. Comunicatul apărut în presa vremii spunea : "Conducerea partidului și Guvernul, analizând situația creată, au stabilit o serie de măsuri urgente pentru ajutorarea regiunilor și localităților calamitate, precum și pentru limitarea efectelor negative. La această acțiune participă mii de cetățeni, o contribuție pretioasă fiind adusă de unitățile militare dislocate în acest scop, precum și de formațiunile gărzilor patriotice".


Cert este că - fără a fi nici pe departe un admirator al epocii respective- trebuie să recunosc că  în perioada 1970-1980 au fost facute investițiile cele mai importate pentru combaterea inundațiilor din întreaga istorie a României: diguri, lucrări de îmbunătățiri funciare, baraje ș.a.m.d. Pe care dupa 1990 nu reușim nici măcar să le întreținem. De foarte multe ori chiar le distrugem (exemplul sistemelor de irigații e unul cocludent). Urmarea : ne plângem ba de inundații – ba de secetă !


2014

Premier in barca
La inundații în..2014
Conform www.striripesurse.ro : “Premierul Victor Ponta a ajuns marți la Teleorman în zona cea mai afectată de inundații, satul Beiu. El este însoțit de vicepremierul Liviu Dragnea și de ministrul pentru dialog social Aurelia Cîrstea. Ponta a precizat că vrea să vadă locuințele afectate, să vadă unde poate fi făcut digul și cum poate fi remediată problema inundațiilor.Localnicii au venit să îi arate care sunt problemele cu care se confruntă.“Mă duc să văd unde facem digul. Eu dau bani dar vreau să văd întâi pentru ce îi dau. Vreau să îl facem anul ăsta. O să vin să îl văd cu ochii mei, altfel nu cred”, a spus premierul. El le-a mulțumit jandarmilor și pompierilor pentru eforturile depuse".


Să înteleg ca Victor Ponta e primul conducător al României care “dă bani pentru un dig” ? E vorba de banii lui, înteleg...Mă abțin cu greu să nu mai comentez!


Surse:
Realitatea ilustrată” – numerele din 7 și 14 iulie 1932
deieri-deazi.blogspot.com